• Bucuresti 18º C
    Baia Mare 14º C
    Brasov 13º C
    Cluj-Napoca 14º C
    Constanta 13º C
    Craiova 17º C
    Galati 15º C
    Iasi 14º C
    Suceava 13º C
    Timisoara 16º C
  • 1 EUR = 4.7558 LEI
    1 USD = 4.1758 LEI
    1 GBP = 5.4847 LEI
    1 CHF = 4.2011 LEI
    1 HUF = 1.5131 LEI
    1 BGN = 2.4316 LEI
    1 JPY = 3.7780 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Iulian CHIFU // Câte nuanțe de gri are eșecul? Brexit cu repetiție, în prag de blocaj total

13 Martie, 09:55

Parlamentul britanic a respins pentru a doua oară acordul negociat în baza liniilor roșii formulate de către premierul conservator Theresa May cu Uniunea Europeană.

Chifu

De această dată recordul de 230 voturi împotriva ca diferență din ianuarie nu a fost bătut, marți ecartul împotriva proiectului negociat a fost de doar 149 de voturi. Dar cine mai măsoară nuanțele de gri ale eșecului? Tot eșec dramatic se numește, în Parlamentul de 650 locuri ale Marii Britanii.

Rezultatul era previzibil și marchează un început negru pentru Theresa May, care riscă să nu termine săptămâna ca prim ministru. E adevărat că ziua de miercuri, cu votul pentru a părăsi UE fără acord, este unul crucial prin efectele dure, imprevizibile în cazul unei vot nescontat. Toate testele făcute până acum în Parlamentul de la Londra au relevat că există o majoritate împotriva plecării dezordonate și fără acord, dar calculele trebuie făcute pe orice variantă.

Dacă varianta respectă voturile anterioare-consultative – și respinge un no deal, mai rămâne dezbaterea de joi care este crucială. Practic doamna May și-a epuizat cărțile și credibilitatea politică și Parlamentul preia responsabilitatea, prin voința direct exprimată la voturi succesive. Și propunerea de a ieși din UE cu acordul negociat a fost respinsă, dar și plecare fără nici un acord vor fi căzut la vot. Iar amânarea va trebui explicată, cu câteva opțiuni ce nu o mai includ pe doamna May ca premier: varianta prăbușirii guvernului, prin absența partenerului de discuție pentru UE, poate motiva amânarea prin nevoia de constituire a unei noi majorități, cu un nou premier sau chiar alegeri anticipate; apoi recursul la un nou referendum pentru a inversa votul pentru Brexit, ar putea justifica amânarea; în fine, negocierea unui nou acord, pe cu totul alte baze, ar putea fi un motiv acceptabil pentru cele 27 de state ale UE.

Până una-alta, singura variantă alternativă de acord aparține laburiștilor lui Jeremy Corbyn, și vorbește despre Uniunea vamală, acces la piața unică și respectarea drepturilor și libertățile europenilor. O variantă de soft Brexit, care respectă promisiunile din campania pentru ieșirea din UE. Dar cum propunerea vine de la Laburiști, din opoziție, tare mi-e frică de eșecul la vot. Dacă nici această variantă nu e acceptată și alta nu e pe masă, sunt câteva opțiuni: fie Marea Britanie rămâne blocată între ușile Uniunii Europene, nici afară, nici înăuntru, nici cu acord, nici fără acord, amânată dar fără o perspectivă de a renegocia ceva; fie varianta alegerilor anticipate intră în discuție.

Evident că mai există și varianta de retragere cu totul din articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, respectiv cel care notează ieșirea din UE, pe care Regatul o poate anula unilateral. Doar că nu se poate juca cu focul: odată retrasă cererea, nu poate reveni prea curând la ea, deci britanicii chiar rămân fără Brexit. Iar această variantă, chiar dacă e susținută majoritar în stradă și în sondajele de opinie, nu același lucru se petrece în Parlament, unde doar naționaliștii scoțieni și grupul nou format din 3 disidenți conservatori și 8 laburiști pro-europeni o susține deschis.

De mâine seara, după votul pentru blocarea ieșirii fără Uniunea Europeană, suntem în fața unui premier britanic de paie, fără susținere politică pe cel mai important punct al agendei sale politice. Și a unei situații fără precedent, când Parlamentul e chemat să decidă, fără a avea pe masă o moțiune realistă despre ceea ce-și dorește Guvernul. Deci Theresa May trebuie să plece. În locul său e puțin probabil să avem un conservator Brexiter care să propună un proiect mai lejer de Brexit, cu Regatul mai integrat cu Europa, sau să plece la drum cu perspectiva nevoii unui nou vot popular. De aceea cred că lipsa unor linii de negociere complet noi favorizează blocajul. Iar adoptarea lor schimbă fundamental Guvernul

Nu știu cum se va încheia săptămâna. Dar cred că lecțiile învățate arată cât de profund sunt integrate statele europene economic, comercial și chiar politic, încât ieșirea, ruperea de ceilalți este extrem de dureroasă, de costisitoare și care cutremură fundamentele fiecărui stat care încearcă ieșirea din UE, chiar și a celei de-a doua cea mai puternică economie din conclavul european. Pe de altă parte, lecțiile învățate arată și cât de puternică, de unită și de concretă e Uniunea Europeană și cum a reușit să se obiectiveze un proiect care s-a consolidat prin funcționalitate. O realitate complexă și care nu mai poate fi distrusă prin voința componentelor fondatoare sau de voința cetățenilor europeni. O veste foarte proastă pentru eurosceptici și anti-europeni.

Pe de altă parte, e de remarcat și de salutat tipologia de funcționar public pe care-l propune Marea Britanie, prin avocatul general: acesta a îngropat-o pe Premierul May, prin raportul său pragmatic, serios, profesionist și pe deplin nepartizan, atunci când a comunicat evaluarea sa care arată că nimic nu s-a schimbat din luna noiembrie și că nu există bază juridică pentru a bloca back-stop-ul – asigurarea europenilor privind granița inter-irlandeză, care să nu fie reinstalată. Iar această variantă de profesionist al administrației, fără legături cu nici un partid politic, creează baza conștient asumată de forță și permanență în politici, care constituie coloana vertebrală și care poate modera oricând pornirile politice extreme ale membrilor guvernului britanic, de exemplu.

Zarurile au fost aruncate. Mâine urmează ziua cea mai lungă, după care vom răsufla, previzibil, ușurați, pentru că nu avem varianta părăsirii fără acord a UE de către Regatul Unit. Și joi, vom avea cel mai probabil ceva mai multă claritate privind ce dorește Marea Britanie în legătură cu Brexitul. Sau, din contra, și mai multă neclaritate, ambiguitate și lipsă de soluții. Oricum UE nu ar trebui să asiste pasivă la aceste evoluții - ferindu-se doar să fie cea care încasează blamul - ci ar trebui deja, chiar de joi, să caute ea însăși o variantă, pentru a gestiona Brexitul și eșecul cu repetiție al premierului May.

Sursa: deschide.md

Citeste mai mult despre: Brexit, eşec, Iulian Chifu, nuante gri, UK
Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: