Alegerile generale din Republica Moldova sunt în curs de pregătire și se vor derula, cel mai probabil, cu o campanie electorală amestecată între Crăciun, Anul Nou(pe vechi și pe nou) adevăratul Ramadan care are loc la Chișinău, cu zile libere și sărbători neîntrerupte.

Totuși, admițând că există 30 de zile de campanie reală, de la 24 ianuarie, după Boboteaza pe stil vechi, până la 24 februarie, rezultatele se învârt pe aceleași coordonate știute.

Nu vreau să indic rezultatele unui sondaj de opinie. Am văzut cât de relative sunt ele la alegerile pentru Primăria Chișinău, încă neexplicate oficial. Dar cert e că vorbim, în mare despre trei forțe politice clare ce se vor regăsi în viitoarea componență a Legislativului(indiferent de sondaj): o componentă, probabil cea mai importantă, a socialiștilor pro-ruși, o componentă a actualei puteri, autodeclarate pro-europene și o alta a opoziției pro-europene din stradă. Raportul de forțe nu-l vom anticipa.

Voi reaminti doar ingredientele unei victorii, care rezidă în imagine – inclusiv accesul la mass media clasică, la televiziuni, dar și o echipă susținută în format electronic, resurse financiare relevante și o echipă răspândită pe întreg teritoriul, bine pusă la punct cu legislația, pregătită să aducă votanții proprii la urne, să îi vadă votând, iar apoi să le și numere voturile, care să fie contabilizate ca atare. Fără cele trei ingrediente, perspectivele sunt complicate și greu de anticipat.

În fine, vorbim despre trei forțe virtual nemiscibile. Adică despre perspectiva unui șah etern, fără posibilitatea formării unei majorități. E adevărat că vor mai veni cele 51 de voturi din circumscripțiile uninominale, dar și aici lucrurile sunt greu de anticipat, resursele financiare și notorietatea candidaților e și mai importantă, la fel ca și resursele locale, iar un număr mare de independenți ar putea să-și facă apariția, dacă luăm drept model alegerile din Ucraina, care au stat la baza adoptării modelului pentru votul mixt, o țară în care acest system se aplică.

Deci avem trei forțe principale care au slabe șanse să facă o majoritate(deși trebuie atenție la Igor Dodon și socialiști pro-ruși, mai ales dacă celelalte două componente se mai ceartă mult, ocupând spațiul public și exasperând alegătorii, ca să nu mai vorbim despre acțiunile la firul ierbii ale polit-tehnologilor ruși care zburdă nestingheriți prin toată republica), dar care se urăsc sincer și nu doresc să facă coaliție. Ca să fim exacți, Socialiștii lui Dodon ar evita asocierea cu PDM dacă ar putea, ba ar face ocheade și opoziției într-o dorință a unei coaliții anti-oligarhice, dar știu că sunt puțini sorți de izbândă și de contopire a programelor; PDM-ul ar face alianță cu opoziția pro-europeană, dar după anularea alegerilor pentru Chișinău perspectiva e aproape nulă, din cauza refuzului explicit al liderilor opoziției, ca urmare a implicărilor în acțiuni considerate dincolo de orice linie roșie a democrației; în fine, Opoziția nu are un proiect de țară, și luptă împotriva tuturor, alegând poziția de a intra în Parlament și de a juca opoziția parlamentară mai departe.

Există deja o narațiune care alimentează de ceva vreme toată zona propagandistică a opoziției pro-europene din stradă: Binomul Dodon-Plahotniuc, respectiv binomul PSRM-PDM. Nu că nu ar exista și o bază de argumente în acest sens, dar și ceva exagerări. Eu aș plasa acest tip de abordare pe linia profețiilor pe care ți le auto-induci și care riscă să se îndeplinească pe deplin, dacă tot crezi atât în ele și forțezi îndeplinirea lor.

Nu vreau să spun că nu ar exista un asemenea plan, al alianței PDM-PSRM. Nu am cum ști. Dar și gândirea la nivelul barei din spate a mașinii din fața noastră, fără a te uita unde duce drumul, deci abordarea tactică imediată fără perspectivă strategică, nu are cum să ajute. Adică strategic, interesul ar fi ca să existe o coaliție care să păstreze drumul pro-european, pro-occidental al Republicii Moldova, eventual îmbunătățit, accelerat, clar orientat spre reforme, și nu să scapi drumul spre est. E comod să faci opoziție la Binom, însă dacă scapi hățurile, riscul e să nu te mai întorci din drum vreo jumătate de secol(dacă e să mă iau după experiențele precedente). Deci ideea de a impinge spre o asemenea soluție, a unui pretins binom PDM-PSRM, că există el sau nu, nu e tocmai cea mai bună soluție.

Nu e ușor, știu. Sunt toate argumentele ce resping această perspectivă. Dar responsabilitatea pentru propriul stat e o componentă ce-i definește pe oamenii politici mari, pe oamenii de stat. În plus, politica e arta posibilului. Posibil care trebuie realizat, dacă ai cu adevărat un obiectiv dincolo de locuri călduțe în Parlamentul de mâine. În condițiile concrete ale vieții de zi cu zi din Republica Moldova, cu personajele politice aflate pe piață, cu partidele existente, cu toate elementele de context și trecutul tumultuous și contondent dintre diferitele forțe politice. E simplu să faci guverne cu cei mai fantastici oameni, personalități și manageri, dar e mult mai greu să faci cu cei care sunt pe piața politică, care s-au implicat și joacă pe scenă, care au numele pe câte un buletin de vot. Or aici e marea știință și locul unde se iau doctoratele reale în politica aplicată. Și unde se iau certificatele de bărbat de stat sau femeie de stat!

Cam un asemenea test va avea Republica Moldova, iar rolul relevant, essential, va reveni formulei cele mai tinere din viața politică, opoziției pro-europene. Ea va trebui să aleagă și să facă presiunile necesare, găsind soluțiile de gestionare a afacerilor interne în Republica Moldova. Deci la treabă, perspectivele se pregătesc chiar din perioada electorală, iar viitorul nu sună azi deloc optimist.

Sursa: deschide.md