• Bucuresti 34º C
    Baia Mare 34º C
    Brasov 30º C
    Cluj-Napoca 32º C
    Constanta 28º C
    Craiova 34º C
    Galati 33º C
    Iasi 33º C
    Suceava 30º C
    Timisoara 35º C
  • 1 EUR = 4.7284 LEI
    1 USD = 4.2575 LEI
    1 GBP = 5.1609 LEI
    1 CHF = 4.3494 LEI
    1 HUF = 1.4534 LEI
    1 BGN = 2.4176 LEI
    1 JPY = 3.9953 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Iulian Chifu // ACUM-PSRM: Jocul de-a aruncarea pisicii responsabilității în curtea celuilalt

27 Mai, 09:15

Asistăm la zbaterile din ultimele zile înainte de dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova. Cu afirmații ciudate ale unora și altora.

Chifu

Cu tentative ce sună a eforturi constructive de a închega coaliția, în fapt doar simple poziționări în perspectiva campaniei viitoare, care va fi despre responsabilitate. Și ceea ce vedem e un joc de a arunca pisica responsabilității în curtea celuilalt, între PSRM și ACUM, cu precădere(PDM fiind complet absent din joc, fiind lăsat pe tușă și în afara disputelor de către ambii jucători). Agresorul este, firește, PSRM.

Mai întâi, Igor Dodon a atacat invocând diferențe între PAS și PPDA, mai degrabă între liderii celor două partide din Alianță. Mai întâi nu a vrut unul și a vrut celălalt alianța cu PSRM, apoi că rolurile s-ar fi inversat. Oricum nu te poți baza pe ei că-s neserioși și nu ai cu cine negocia. Că sunt schimbători. Numai bine să justifici de ce nu a ieșit o alianță, o majoritate.

Nu-i vorba, aici și ACUM a greșit. A greșit că a generat negocierile cu PSRM și formula pro-rusă, pe motiv că vor să debarce Oligarhul. Nu să guverneze, nu să atingă obiective politice, doar să elimine instituții și oameni care administrează azi lucrurile!

Apoi a greșit cu disputa privind termenii ce defineau relația cu PSRM: o joacă de-a discuțiile, nu negocierile. Parcă era o joacă de copii, complet neserioasă. Parcă nu tot aia sunt discuțiile cu formațiunea cu agendă explicit și ostentativ pro-rusă sau negocierile cu ea. Măcar nu au cedat la presiunea de a oferi poziția de Președinte al Parlamentului către PSRM. Că nu mai prindeau nimic, dar rămâneau responsabili de obținerea acestei funcții de către partidul lui Dodon. Pentru un mandat, firește. Poziția de premier fiind lesne dispensabilă, ulterior.

Apoi atacul PSRM a vizat tentativa de a crea falii interne în ACUM, cu precădere între lideri și parlamentari. Cică parlamentarii și-ar dori să facă alianță cu PSRM, dar de vină e doar un singur lider, care rămâne pe dinafară, fără coledz(colegiu), cum ar spune Caragiale. Andrei Năstase. El nu ar mai prinde nimic, dar Maia Sandu ar fi premier. Firește că atacul e josnic și nepotrivit, încearcă crearea de falii în alianță și ruptură față de lideri. Mai mult, și-au ales bine ținta, Năstase fiind cel mai antipatic dintre cei doi, și cel mai năbădăios, constructul e numai bun să aibă parfum de credibilitate. El se adresează percepțiilor și emoțiilor electoratului, nu intelectului și rațiunii, în nici un caz adevărului.

De fapt, tot acest demers arată clar lipsa de interes real pentru o negociere și o coaliție. Ca și inflexibilitatea originară a PSRM din poziții. V-am trimis condițiile, sunt clare pentru ca să ne îndeplinim programul, aplicați-le! Nu. Asta e proba reală că suntem în jocul de presiune și pre-poziționare pentru alegerile anticipate ce vin. Acțiuni doar de imagine, pentru a putea spune ulterior noi am vrut, am încercat, dar neserioșii ăștia nu au vrut.

Această situație vine și cu lecții învățate. Unele vor fi chiar mai dure, dar nu doresc să influențez viitorul ciclu electoral. Dar pe această dimensiune, asocierea cu PSRM o să coste, poate în egală măsură cu un set de afirmații nefericite la adresa României. În plus, acest dans în pat cu dușmanul va costa enorm în campanie, când aceste afirmații vor fi folosite pentru a proba responsabilitatea ACUM pentru absența majorității și generarea alegerilor anticipate!

Mai șocantă e lipsa de reacție a liderilor ACUM: nici un semnal de unitate în alianță, ca răspuns indirect; nici o îndepărtare de aceste afirmații printr-o formă distinctă; nici o contestare a acestor afirmații. Să arate că parlamentarii ACUM sunt alături de lideri, nu există falie, nimeni nu vrea în alianță cu PSRM decât în varianta minimalistă gândită. Și că nu există divergențe între PAS și PPDA, între Maia Sandu și Andrei Năstase. Asta trebuiau să comunice liderii ACUM, și asta trebuia să fie prezent în comunicarea strategică a lor pe toate canalele. Sau or exista divergențe și unii care ar face orice ca să-și salveze poziția de deputați, fiind siguri că nu vor mai fi pe liste în anticipate?

Sursa: deschide.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: