
- Prima Pagina
- R. Moldova
- CENTENAR
- EVENIMENT
- Politic
- Economic
- Social
- Justiție
- International
- Sport
- Flux Video
Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, a comunicat Parlamentului European că a avut ocazia de a evalua capacitatea de a servi drept comisar european interimar a candidaţilor din partea Estoniei şi României, Kadri Simson şi Ioan Mircea Paşcu, informează vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, citat de Agerpres.
Jean-Claude Juncker i-a intervievat pe cei doi candidaţi propuşi de guvernele român şi eston, iar în urma interviurilor a confirmat competenţele celor doi, în conformitate cu cerinţele articolului 17, alineatul 3 al Tratatului Uniunii Europene, a precizat purtătorul de cuvânt.
Totodată, Juncker a decis să nu le aloce celor doi comisari desemnaţi portofolii specifice, având în vedere durata scurtă a mandatului acestora, dar ei vor putea lua parte la activităţile colegiului comisarilor şi la echipele de proiecte.
În acelaşi timp, Jean-Claude Juncker le-a trimis celor doi comisari desemnaţi scrisori în care le aminteşte de responsabilităţile pe care le au ca membri ai Comisiei Europene, inclusiv obligaţia de a respecta cele mai înalte standarde profesionale şi etice.
Într-o altă scrisoare, Juncker l-a informat în legătură cu această decizie pe preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, decizie pe care a comunicat-o de asemenea premierului finlandez Antti Rinne, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială prin rotaţie a Uniunii Europene, precum şi premierilor Estoniei şi României, Juri Ratas şi Viorica Dăncilă.