• Bucuresti 16º C
    Baia Mare 19º C
    Brasov 14º C
    Cluj-Napoca 18º C
    Constanta 12º C
    Craiova 13º C
    Galati 16º C
    Iasi 18º C
    Suceava 15º C
    Timisoara 14º C
  • 1 EUR = 4.7581 LEI
    1 USD = 4.2268 LEI
    1 GBP = 5.4956 LEI
    1 CHF = 4.1488 LEI
    1 HUF = 1.4831 LEI
    1 BGN = 2.4328 LEI
    1 JPY = 3.7787 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Începe sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat

20 August, 13:20

Peste 45.000 de candidaţi sunt aşteptaţi să participe, începând de astăzi, la probele celei de-a doua sesiuni (august - septembrie) a examenului de Bacalaureat 2018.

bac

Conform datelor transmise de inspectoratele şcolare judeţene, din totalul celor înscrişi, 28.488 de candidaţi sunt din promoţia 2017-2018, iar 16.564 provin din promoţiile anterioare, potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).

Sesiunea august - septembrie 2018 începe cu probele scrise, programate după următorul calendar: 20 august - Limba şi literatura română, 21 august - Limba şi literatura maternă, 22 august - proba obligatorie a profilului şi 23 august - proba la alegere a profilului şi specializării.

Evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A) se desfăşoară în zilele de 24 şi 27 august şi este urmată de evaluarea competenţelor în limba maternă (proba B) în 28 august. Evaluarea competenţelor digitale (proba D) are loc în intervalul 29 - 30 august, iar evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) este programată în zilele de 30 şi 31 august.

Afişarea primelor rezultate, în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 1 septembrie (până la ora 12:00). În aceeaşi zi, vor putea fi depuse contestaţiile, între orele 12:00 şi 16:00. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 6 septembrie.

 

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: