• Bucuresti 12º C
    Baia Mare 10º C
    Brasov 9º C
    Cluj-Napoca 4º C
    Constanta 12º C
    Craiova 10º C
    Galati 11º C
    Iasi 10º C
    Suceava 8º C
    Timisoara 12º C
  • 1 EUR = 4.9470 LEI
    1 USD = 4.2484 LEI
    1 GBP = 5.8624 LEI
    1 CHF = 4.6231 LEI
    1 HUF = 1.3638 LEI
    1 BGN = 2.5293 LEI
    1 JPY = 3.7240 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Iaşi: 24 de pacienţi cu COVID, unii cu formă severă a bolii, se află în UPU la Spitalul Sfântul Spiridon

28 Septembrie, 12:23

Peste 20 de pacienţi cu COVID, unii cu forme severe, sunt trataţi în Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Sfântul Spiridon Iaşi, medicii aşteptând eliberarea unor paturi în unităţile ieşene pentru a-i putea interna.

corona

Medicul-şef UPU-SMURD Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat, marţi, că în UPU sunt opt pacienţi care ar necesita internarea la terapie intensivă, şase fiind pe ventilator, iar doi pe oxigen.

De asemenea, tot în UPU, alţi 16 pacienţi cu Covid prezintă o formă moderată a bolii şi solicită internare, potrivit news.ro.

O parte dintre ei ar putea fi transferaţi la Spitalul de Boli Infecţioase, la Spitalul CFR şi la Spitalul din Hârlău, unde sunt şanse să se elibereze în cursul zilei câteva paturi.

Medicul Diana Cimpoeşu susţine că este nevoie de mască, vaccin şi distanţare dacă oamenii vor să trăiască şi să respire normal.

”Dintre cei pe ventilator, o singură doamna este vaccinată. Vârstele pacienţilor sunt între 30 şi 90 de ani. Sper ca doctorii care au pledat împotriva vaccinului şi a purtării măştii să vina să ne ajute în mod voluntar să explicăm pacienţilor şi familiilor lor de ce se simt aşa de rău”, a declarat medicul Diana Cimpoeşu.

Conducerea DSP Iaşi susţine că, de câteva zile, în spitale nu mai există locuri libere la ATI pentru pacienţii COVID, în timp ce şefii Ambulanţei se plâng că maşinile cu pacienţi stau cu orele în curtea spitalelor până la găsirea unui loc liber.

Până luni, în judeţul Iaşi au fost confirmate 47.054 de cazuri de COVID-19, dintre care 204 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: