• Bucuresti 32º C
    Baia Mare 21º C
    Brasov 26º C
    Cluj-Napoca 22º C
    Constanta 28º C
    Craiova 32º C
    Galati 27º C
    Iasi 20º C
    Suceava 16º C
    Timisoara 27º C
  • 1 EUR = 4.7352 LEI
    1 USD = 4.2979 LEI
    1 GBP = 5.3288 LEI
    1 CHF = 4.3226 LEI
    1 HUF = 1.4183 LEI
    1 BGN = 2.4210 LEI
    1 JPY = 3.9723 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Gruparea „Borman” un fel de „Cosa Nostra” în stil moldovenesc (Partea 2)

25 Aprilie, 09:27

Gruparea „Borman” un fel de „Cosa Nostra” în stil moldovenesc (Partea 1)

borman

Gruparea Borman avea la dispoziție informații cu privire la fluxurile de migrație din Est spre Portugalia, prin intermediul contactelor stabilite de grup cu persoane de legătură din Franța și Spania.

Pe traseul urmat de unitățile de transport, erau dislocate echipe ale grupării Borman care se ocupau cu urmărirea, interceptarea acestor vehicule, dar și abordarea migranților. Vehiculele erau atacate cu arme, iar pasagerii erau amenințați și bătuți.

Dacă migranții încercau să opună rezistență, aceștia erau deposedați de toate bunurile și banii, de multe ori în dolari. În general, migranții erau deposedați doar de o parte din bunuri și valori pentru a le permite astfel, la sosirea în Portugalia, să achite sumele cerute pentru angajare în câmpul muncii, ca astfel să creadă promisiunea de angajare era îndeplinită.

Dima, unul dintre cei 24 de membri ai grupării reținuți de portughezi, în cadrul audierilor le-a povestit polițiștilor că ,atunci când migranții nu aveau bani, primeau indicații să fie bătuți, iar autocarele cu care soseau, incendiate.

„La data de 23.12.2000, în timpul abordării unui autocar, un membru al grupului i-a comunicat lui „DIMA” că imigranții plângeau pentru că nu aveau bani. Un membru al grupului a propus, atunci, uciderea imigranților, spunând că îi telefonează „ucigașului” și că se „fu...e” în toată lumea. La care interlocutorul său a întrebat ce să facă cu „acele cadavre”. La aceeași dată, fiind informat că pasagerii unuia dintre autocare doreau să se întoarcă în Ucraina din motiv că nu aveau bani, un membru al grupului (identitatea nu a fost stabilită) a ordonat celuilalt „să rupă coastele tuturor“. Cu referire la atacurile asupra transporturilor, inculpații utilizau fraze de genul „să facă...”, „să curețe...”, „să rupă...”, „să fu... autocarele.” Se arată în actul consultat de reporterii Deschide.MD.

Odată ajunși în Portugalia, imigranții abordați de către membrii gupării BORMAN erau constrânși să achite o taxă de cel puțin 300 dolari, de la bărbați, și 150 dolari, de la femei (aproximativ 66.000 $ (Escudo portughez) și 33.000 $ (Escudo portughez), cu promisiunea, adesea neîndeplinită, de angajare în câmpul muncii.

Atunci când imigranții nu aveau acele sume de bani, inculpații cereau banii pe care îi aveau, iar restul sumei rămânea datorie, pe care trebuiau să o achite din salariile pe care urmau să le primească.

Rakeții lui Borman le ridicau pașapoartele imigranților care aveau „Viză de Turism pe Termen Scurt” către „Spațiul Schengen”, lăsându-i fără niciun document care să justifice intrarea lor în Portugalia.

În plus, cereau de la imigranți, lunar, o parte din salariile lor, spunându-le că toți muncitorii din Est trebuie să plătească pentru a lucra în Portugalia și pentru a beneficia de protecția lor, iar dacă nu făceau acest lucru, ei sau rudele lor erau amenințate cu răfuială și violență până

la moarte sau privați de libertate. Plățile erau considerate drept „tribut”  sau „plată de protecție”, iar dacă nu erau achitate, imigranții erau abordați în mod constant de către inculpați la locurile lor de muncă sau la domiciile lor. Înfricoșați, imigranții îndeplineau mai mereu cerințele inculpaților.

Unii dintre membri ai „GRUPULUI BORMAN” au făcut din aceste activități de ordin criminal un mod de viață, dedicându-se acestor activități în mod sistematic pentru  o perioadă nedefinită, care a durat până la arestarea acestora. Numărul victimelor nu a fost posibil de calculat, dar autoritățile portugheze consideră că ar fi vorba despre un număr extrem de mare, dat fiind faptul că, într-o înregistrarea telefonică care a avut loc la data de 14.11.2000, „COLEA” (unul dintre cei 24 de membri reținuți), întrebat de o persoană din Rusia despre soarta unui muncitor, i-a răspuns că nu-și amintește de așa persoană din motiv că primesc aproximativ o sută oameni pe săptămână.

Cine-i totuși BORMAN?

Deși era născut în 1973, într-o localitate a raionului Telenești, Ghenadie Flocea, alias „BORMAN”, s-a prezentat în fața magistraților portughezi cu o altă identitate, dându-se drept Dainius Abromaitis, cetățean al Republicii Lituania

„La data de 21.11.2000, pentru prima interogare judiciară în calitate de deținut și asistat de un interpret, a fost avertizat că răspunsurile false la întrebările pe care urmau să i le adreseze referitor la identitate și antecedente penale sunt pasibile de pedeapsă penală. Astfel, fiind întrebat de către Judecător despre identitatea sa, inculpatul a declarat că se numește Dainius Abromaitis, stare civilă – necăsătorit, de profesie – producător de vinuri (vinificator), născut la data de 03.07.1973, fiul lui Guntes Abromaitis și al Tatianei Abromaitis, originar și cetățean al Republicii Lituania și titularul pașaportului nr. LK613805 și, ulterior, a semnat cu numele  de „Dainius Abromaitis” documentele procesuale referitoare la interogarea sa judiciară. Fiind întrebat, de asemenea, dacă a fost vreodată arestat, când și de ce, acesta a răspuns că nu a fost arestat niciodată”, scrie în document.

Ulerior, în cadrul investigațiilor, poliția  a stabilit că BORMAN a mințit și au prezentat adevărata sa identitate, dar și faptul că a fost arestat în anul 1993, în România, pentru furt.

„Inculpatul care s-a identificat ca „ABROMAITIS DAINIUS”, nume pe care l-a scris de mână în locul destinat identificării mandantului, este numit de către ceilalți inculpați, familie, rude și alte persoane cu care comunică cu numele „BORMAN”, „GHENA” sau „GUENA”, diminutivul numelui GHENADIE, numele său propriu. Acest inculpat, menționat în dosar, de asemenea, și cu numele de „Borman”, figurează și apare în calitate de șef al întregii organizații. Ghenadie Flocea a declarat la audieri că în Republica Moldova avea o afacere cu produse alimentare. Familia sa în Moldova este considerată a fi bogată. Se gândea chiar să deschidă un restaurant în Portugalia. El are deja antecedente penale, fiind arestat și deținut în România pentru jaf. ”

Flocea a fost cel care conducea și coordona întreaga activitate a grupului, dând ordine, primind „rapoarte” despre starea lucrurilor din cadrul grupului, stabilind legăturile și contactele cu alți membri ai grupului care activau și acționau în afara țării noastre, controlând activitatea fluxului de migrație a cetățenilor din Europa de Est spre Portugalia, organizând și controlând acțiuni concrete, stabilind și fixând teritorii de acțiune, protejând grupul său de concurența altor grupuri rivale, definind structura ierarhică a grupului etc.

„Căuta să inducă organele de poliție în eroare, trăind în continuu în afara societății, departe de societate, numai cu scopul concret de continuare a activității organizației, de protejare și consolidare a acesteia. Acest lucru, după cum s-a văzut, avea drept obiective exploatarea imigranților, colectarea de bani de la aceștia în mod nejustificat prin „semănare” de frică și teamă, prin recurgere la amenințare, acțiuni violente și agresiune, intimidare și chiar atentare la libertatea persoanelor, de multe ori acestea fiind închise, deținute și lăsate fără documente până la satisfacerea revendicării/ solicitării grupului.  Astfel de comportament este caracteristic desfășurării și dezvoltării unei activități criminale.”


 

Cei mai apropiați oameni și de încredere a lui BORMAN, Anatolie Covalenco și Roman Slutu, care erau bodyguarzi și totodată cei care transmiteau ordinele lui BORMAN către celelalte celule ale grupării, la rândul lor s-au prezentat în instanță cu identități false.

Covalenco (SANIA) s-a dat drept Andris Sklars, originar și cetățean al Letoniei, de profesie – inginer, însă ulterior s-a stabilit că persoana căreia îi aparținea aceast act, fusese anunțată drept dispărută încă în luna aprilie a anului 2000.

Roma Slutu, zis și TIMUR, s-a dat drept un oarecare Igor Rodionovs,  pașaportul fiind ca și în cazul lui Covalenco, un act fals eliberat de Republica Letonia.

Ceilalți membri ai grupării reținuți de autoritățile portugheze, la fel s-au prezentat în instanță cu acte de identitate false și cazierele juridice curate, chiar dacă anterior mulți dintre ei au fost condamnați la începutul anilor 90, în Ucraina și România, pentru furt dar și alte infracțiuni.

Sursa: deschide.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: