
- Prima Pagina
- R. Moldova
- CENTENAR
- EVENIMENT
- Politic
- Economic
- Social
- Justiție
- International
- Sport
- Flux Video
Gheorghe Ștefan și Dumitru Nicolae au fost citati, pentru termenul din 16 aprilie din dosarul licentelor Microsoft, urmând sa fie audiati de judecatorii Instanţei Supreme.
La termenul de azi a fost audiat omul de afaceri Dorin Cocos, precum si alti doi martori. DNA a dispus, în septembrie 2017, trimiterea în judecată a fostul ministru Gabriel Sandu, a fostului şef al Microsoft România Călin Tatomir şi a oamenilor de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu în dosarul Microsoft. Aceştia sunt acuzaţi că au prejudiciat statul cu peste 51 de milioane de euro.
„În condiţiile în care, în luna aprilie 2009 expira contractul comercial privind închirierea de licenţe Microsoft nr. 0115RO/15.04.2004, inculpatul Sandu Gabriel, în calitate de ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, cu încălcarea dispoziţiilor legale şi la instigarea inculpaţilor Florică Claudiu Ionuţ şi Pescariu Dinu Mihail, a depus diligenţele necesare pentru încheierea unui nou contract de închiriere software”, a arătat DNA la acea vreme.