• Bucuresti 13º C
    Baia Mare 12º C
    Brasov 11º C
    Cluj-Napoca 9º C
    Constanta 13º C
    Craiova 12º C
    Galati 12º C
    Iasi 14º C
    Suceava 13º C
    Timisoara 14º C
  • 1 EUR = 4.7786 LEI
    1 USD = 4.2746 LEI
    1 GBP = 5.7198 LEI
    1 CHF = 4.3448 LEI
    1 HUF = 1.4527 LEI
    1 BGN = 2.4432 LEI
    1 JPY = 3.8968 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Generația Y: un proiect derulat de tineri

01 Septembrie, 14:29

De ce Generația Y? De ce această generație ar fi altfel decât cele de dinainte? De ce ne-am gândit să-i lăsăm pe tineri să vorbească despre ei?

 

tineri piata muncii

De la aceste întrebări a pornit proiectul editorial Generația Y și de la dorința de a da niște răspunsuri. Pe de o parte pentru adulții care spun că tinerii sunt plini de fumuri, vor totul repede, acum, aici. Și pe de altă parte pentru tinerii care cred că n-au cum să fie înțeleși de adulți (părinți, profesori, societate, politicieni). Proiectul a început în iunie 2014 și va continua atâta timp cât vom afla răspunsurile de care avem nevoie. E derulat de tineri; ei aleg subiectele, le redactează, fac traducerile atunci când este vorba despre tineri din Europa. De ce ar fi ei altfel? Mai întâi pentru că schimbările petrecute în ultimii 10 ani îi diferențiază de tinerii care am fost noi, sau de cei de după noi. Apoi pentru că mass media, ajunsă în principiu în fiecare casă le-a creat iluzia că merită, că totul e posibil. Reclama s-a insinuat în mintea lor, de mici, le-a folosit emoțiile, dorințele, le-a creat nevoi pe care nici nu bănuiau că le au. Iar supermarketul – le-a arătat că totul e pe raft, la îndemână. Politicenii au avut și ei grijă de evoluția tinerilor – au creat școli, curricule complicate, din ce în ce mai complicate și mai fără legătură cu viața lor de acum. Copiii continuă să învețe despre Creangă și Sadoveanu, deși se simt mai aproape de Harry Potter. Sigur, ei trebuie să cunoască  istoria literaturii țării în care s-au născut, dar asta presupune oare să le trântim ușa în nas personajelor venite de aiurea și să ne prefacem că nu vor intra, oricum, în casă? N-au niciun drept, desigur, să-i judece pe adulți. Dar totul în jur i-a îndemnat să judece, să compare, să se compare. Nu poți să-i crești cu ideea că sunt liberi, apoi să spui, gata, până aici, prea multă libertate. Generația Y e un proiect atipic –  obiectivul său este acela de a-i lăsa pe tineri să vorbească despre ei, despre familie, școală, prietenie, timp liber, generozitate, voluntariat, dar și despre egoism, confort propriu, eșec. Inițiat de Asociația Educ, în parteneriat cu Agenția de presă Rnews, proiectul își asumă ideea că pornește de la un concept deschis și liber. El poartă marca unor tineri de peste 18 ani, care și ei își caută încă drumul, așa că nu știm încă unde ne poate duce și în ce se poate transforma. Îi lăsăm pe ei să decidă.

 

 

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: