Acest proiect dedicat păstrării și promovării ideii de apartenență la identitatea românească este cu atât mai important cu cât, în anul 2018, acțiunile MRP se concentrează asupra marcării Centenarului Marii Uniri, prin evidențierea importanței pe care elitele, asociațiile și organizațiile românilor de pretutindeni o au în păstrarea și promovarea identității lingvistice, culturale și spirituale românești.

Evenimentul închide seria celor zece gale care au avut loc în afara granițelor țării, în state cu semnificative comunități românești: Italia, Spania, Portugalia, Franța, Belgia, Marea Britanie, Germania, Grecia, Israel și SUA.

Cu prilejul Galei, va fi lansată și Enciclopedia Românilor de Pretutindeni, un demers al MRP, materializat prin expertiza Institutului pentru Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române. Enciclopedia adună la un loc cele mai relevante date și informații despre comunitățile de români de pe toate meridianele lumii și prezintă români care prin activitatea lor aduc cinste și onoare țării.

Gala va fi difuzată în direct pe TVR1 și TVR Internațional, parteneri media ai MRP, începând cu ora 18.00.