În cadrul unei acțiuni desfășurate în fața Parlamentului, manifestanții au amintit că Guvernul Republicii Moldova a fost obligat să achite 7680 de euro unui pensionar din Glodeni, pentru că a fost internat forțat la psihiatrie după ce, în 2014, a lovit-o peste față pe Valentina Buliga, pe atunci ministră a muncii, transmite IPN.

Manifestanții au cerut să fie investigate acțiunile tuturor celor care au fost implicați în acest caz: procurorul care a cerut examinarea psihiatrică a pensionarului, judecătorul care a acceptat examinarea psihiatrică, avocatul care, deși apăra clientul, a fost de acord cu decizia judecătorului și cu solicitarea procurorului, polițiștii care l-au mințit pe pensionar și i-au spus că îl duc la poliție, dar l-au dus la psihiatrie, dar și medicii care au constatat că pensionarul are probleme cu sănătatea.

Comitetul Mișcării de Rezistență Națională ACUM spune că despăgubirile trebuie restituite bugetului de stat de persoanele care se fa vinovate de condamnarea Republicii Moldova.

Sergiu Litvinenco, membru al Biroului Permanent Național al Partidului Acțiune și Solidaritate, a declarat că toate instituțiile statului care au gestionat acest caz au încălcat legea și Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Acest caz arată că un cetățean este practic lipsit de drepturi atunci când este în contact cu un om al regimului, poate fi băgat la pușcările sau la psihiatrie, fără să-i fie asigurat elementar dreptul la apărare. „Valentina Buliga nu are dreptul moral să aibă calitatea de parlamentar, de reprezentant al poporului", a spus Sergiu Litvinenco.

„Doamna Buliga a mințit atunci când a spus că a încercat să îl ierte pe acel cetățean, dar nu a vrut procurorul. Un dosar penal este pornit doar în baza cererii. Dacă ea ar fi vrut foarte mult să discute cu acel cetățean nevinovat, care a fost provocat să reacționeze așa cum a reacționat, ea nu ar fi depus cererea și era un gest. Guvernanții mai degrabă ei sunt primii candidați la un tratament psihiatric", a spus Chiril Moţpan, secretar general al Partidului Politic Platforma Demnitate și Adevăr.

Potrivit liderului Partidului Liberal Democrat, Viorel Cibotaru, cazul dat este unul simptomatic și vorbește, în primul rând, despre eroarea întregului sistem politic și a celui de justiție din Republica Moldova. „Este o eroare de sistem, întreg sistemul este responsabil", a spus Viorel Cibotaru.

Guvernul Moldovei a fost obligat să achite 7680 de euro despăgubiri unui pensionar din Glodeni care a fost internat forțat la psihiatrie în urma unui incident din luna mai 2014, când a lovit-o peste față pe Valentina Buliga, ex-ministră a muncii, în prezent deputat PDM. Atunci ex-ministra era la o întâlnire cu locuitorii raionului Glodeni. Pensionarul, fiind nemulțumit de pensia mică, i-a adresat ministrei o întrebare privind metoda de calculare a pensiei sale. Valentina Buliga a pus sub semnul întrebării, într-un mod ironic, dacă reclamantul chiar înțelegea sensul cuvintelor utilizate în întrebarea sa. Răspunsul l-a înfuriat pe reclamant, ultimul aplicându-i o lovitură peste fața. După incident în privința pensionarului a fost pornită o cauză penală pentru huliganism. La solicitarea procurorului, Judecătoria Glodeni a dispus o examinare medico-psihiatrică staționară a reclamantului, apoi reclamantul a fost arestat de un grup de cinci ofițeri de poliție și dus la Spitalul de Psihiatrie Chișinău, unde a fost ținut mai bine de șapte zile.

Sursa: deschide.md