• Bucuresti 2º C
    Baia Mare 1º C
    Brasov 2º C
    Cluj-Napoca -2º C
    Constanta 7º C
    Craiova 0º C
    Galati 2º C
    Iasi -1º C
    Suceava -3º C
    Timisoara -1º C
  • 1 EUR = 4.6540 LEI
    1 USD = 4.1197 LEI
    1 GBP = 5.1867 LEI
    1 CHF = 4.1341 LEI
    1 HUF = 1.4376 LEI
    1 BGN = 2.3796 LEI
    1 JPY = 3.6288 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Federațiile de fotbal din România și R. Moldova se bat pentru Postolachi. Ce spune tatăl jucătorului

01 August, 08:52

Între Federația Română de Fotbal și Federația Moldovenească de Fotbal se dă o luptă pe plan juridic pentru Virgiliu Postolachi, fotbalistul franco-moldovean de la Paris Saint Germain.

postolachi

Moldovenii susțin că Postolachi nu poate juca pentru România decât după 5 ani jucați în Liga 1, în timp ce oficialii de la București mizează pe o rezolvare rapidă a situației, prin faptul că atacantul de 18 ani se încadrează la redobândirea cetățeniei române, deoarece „Bunicii lui au fost cetăţeni români şi îndeplineşte din punct de vedere juridic, legal, toate cerinţele pentru a obţine cetăţenia română”.

Tatăl lui Virgiliu Postolachi, Oleg Postolachi, a explicat într-un interviu pentru Libertatea că fiul său își dorește să joace pentru România.

Libertatea: Bună ziua, domnule Postolachi. Fiul dumneavoastră este disputat de Federațiile din Moldova și din România. Pentru ce națională vrea el să joace?

Oleg Postolachi: Virgiliu vrea să joace pentru România. E tânăr, și deocamdată nu este copt pentru prima reprezentativă, dar își dorește să evolueze la selecționata de tineret Under 21 a României. Moldova îl convoacă fără să ne întrebe, dar nu ne interesează. Am și vizitat cantonamentul naționalei României, iar băiatul a fost impresionat.

Libertatea: Oficialii federației de la Chișinău susțin că Virgiliu și-a făcut recent pașaport moldovenesc și trag speranțe că va alege naționala Moldovei.

Oleg Postolachi: Nici vorbă. E adevărat, am fost la Chișinău să-i facem buletin de Moldova, deoarece el avea doar doi ani când ne-am stabilit în Franța. Iar pentru procedura de redobândire a cetățeniei române, la care apelează toți moldovenii, trebuie să facem dovada că este cetățean moldovean.

Libertatea: Moldovenii invocă regulamentele FIFA și UEFA, potrivit cărora Virgiliu n-ar avea drept de joc pentru România decât dacă joacă cinci ani în Liga 1.

Oleg Postolachi: Nu cunosc aceste legi, e treaba Federației Române de Fotbal, dar nu cred că se aplică și în cazul unui jucător care își redobândește cetățenia. Francezii sunt și ei pe capul băiatului, dar pentru a-l convoca la selecționatele U19 și U20. Pe Virgiliu îl intersează însă doar naționala de tineret a României. Eu sunt rus, dar bunicii din partea soției au fost români, pe vremea când Basarbia făcea parte din România Mare.

Libertatea: Antreborul român Mihai Stoichiță speră ca situația să se rezolve până în septembrie. În ce stadiu este dosarul despus la Autoritatea Națională pentru Cetățenie?

Oleg Postolachi: Până la ora actuală nu am primit nicio veste. Am depus actele în urmă cu trei luni și jumătate, patru luni.

Libertatea: Virgiliu vorbește românește?

Oleg Postolachi: Vorbește, dar cu accent franțuzesc.

Libertatea: Cum a aflat Ion Geolgău de Virgiliu?

Oleg Postolachi: Prin intermediul unui impresar din Spania. Am și un prieten agent francez, care are legături în România și îl cunoaște pe Vlad Munteanu.

Libertatea: Cum a început Virgiliu să joace fotbal?

Oleg Postolachi: Pe la doi-trei ani mă juca cu el cu mingea. Când nu-i dădeam balonul se învinețea la față de nervi. La 5-6 ani l-am dus la o școală de fotbal, iar la 13 ani a fost disputat de mai multe cluburi. În cele din urmă am avut de ales între AS Monaco și PSG. Am ales PSG, noi locuind în cartierul Saint-Germain-des-Prés. A ieșit de două ori campion de juniori U17.

Sursa: deschide.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: