• Bucuresti 25º C
    Baia Mare 26º C
    Brasov 21º C
    Cluj-Napoca 23º C
    Constanta 26º C
    Craiova 21º C
    Galati 26º C
    Iasi 27º C
    Suceava 22º C
    Timisoara 26º C
  • 1 EUR = 4.6589 LEI
    1 USD = 4.0064 LEI
    1 GBP = 5.2601 LEI
    1 CHF = 3.9900 LEI
    1 HUF = 1.4350 LEI
    1 BGN = 2.3821 LEI
    1 JPY = 3.5602 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

OPINII Experți: Revenirea lui Kozak - un semnal deloc bun pentru R.Moldova

13 Iulie, 16:57

Numirea lui Dmitrii Kozak în calitate de reprezentant special al lui Putin pentru relația cu R.Moldova, nu reprezintă nici pe departe un semnal bun pentru statul nostru.

transnistria

Unii consideră că autorul Memorandumului din 2003 privind federalizarea R.Moldova pregătește terenul pentru victoria PSRM la parlamentarele din toamnă, alții că, de fapt, Dmitrii Kozak are scopul de a readuce în discuție principiile memorandumului său, eșuat în perioada lui Voronin.

Analistul Oazu Nantoi lasă de înțeles că numirea lui Kozak reprezintă o încercare de a se reveni la principiile pe care le-a promovat în 2003, când a fost pregătit Memorandumul de federalizare a R.Moldova: „Trebuie să începem că aceea că Statele Unite trebuiau să o numească din nou ambasador în R.Moldova pe Heather M.Hodges (Ambasador în R.Moldova în perioada 2003 - 2006, perioada în care Voronin s-a răzgândit brusc și a refuzat să semneze Memorandumul „Kozak”). În al doilea rând, uitați-vă ce a scris Guzenkova în publicația rusă „Izvestia” după prima vizită oficială a lui Dodon la Moscova, în calitatea sa de Președinte ales al R.Moldova. Guzenkova, care este directorul adjunct al Institutului de Cercetări Strategice - o instituție creată de Putin - a spus că Dodon poate să spună multe și să promită multe, dar singurul interes al Rusiei în Moldova este Transnistria. Și dacă cumva se va repeta scenariul din 2003, atunci R.Moldova ar trebui să se aștepte la situații asemănătoare celor din Ucraina și Georgia. Guzenkova nu scrie versuri, ea știe ce vorbește”

Oazu Nantoi este de părerea că planul Rusiei va fi pus în aplicare prin intermediul coaliției care se va face după alegeri între PD și PSRM: „Numirea lui Kozak reconfirmă interesul Federației Ruse pentru R.Moldova și deschide, într-un fel, ochii domnului Dungaciu, dacă ați citit ultima lui expunere. Ca să lămuresc: Rusia așteaptă să vină alegerile, tandemul Plahotniuc-Dodon să facă majoritate, ca mai apoi cei de la București, care suflă în borșul lui Plahotniuc, să se trezească cu trupele ruse pe malul stâng. Citat închis, Oazu Nantoi!”, a declarat pe un ton mucalit dar cât se poate de tranşant.

Deputatul Eugen Carpov, diplomat de carieră, fost Ambasador și ex-vicepremier pentru reintegrare, spune că numirea lui Kozak în calitate de reprezentant pentru relația economică cu R.Moldova este un nou gest sfidător din partea FR: „Încă nu am văzut o argumentare din partea FR de ce este nevoie de o asemenea numire. Este o nouă acțiune cu caracter abuziv în direcția RM; pentru că desemnarea unui reprezentant pentru relația cu un stat trebuie coordonată cu statul gazdă. Noi nu avem în alte state reprezentanți pentru relația cu R.Moldova, numiți de către conducerea acelor state. Totodată putem comenta numirea respective”.
Carpov afirmă că numirea lui Kozak ar putea fi o pregătire de teren pentru o eventuală victorie a socialiștilor: „Putem comenta numirea respectivă și prin prisma activității sale la începutul anilor 2000, când el, împreună cu președintele Voronin, a elaborat un Memorandum care, spre marea noastră fericire, nu a fost semnat. Revevirea domnului Kozak pe arena politică din R.Moldova poate fi interpretată drept o pregătire de teren pentru o eventuală ajungere la putere a președintelui Igor Dodon, care nu a lăsat hățurile PSRM. Şi astfel, probabil, Rusia va promova după alegeri principiile pe care le-a promovat în Memorandumul eșuat din 2003: federalizarea, implicarea Găgăuziei ca un subiect al așa-numitei viitoare federației, menținerea trupelor rusești pe teritoriul R.Moldova pe o perioadă de zeci de ani sau în general pe o perioadă nedeterminată”.

Deputatul mai spune că Ambasada R.Moldova la Moscova ar trebui să ceară explicații privind această numire: „Este o nominalizare contraproductivă, care nu cred că e un semnal bun pentru noi, astăzi. Acum, probabil, Ambasada noastră ar trebui să ceară clarificări în raport cu această nominalizare, iar niște acțiuni concrete din partea Chișinăului se vor impune numai după analizarea minuțioasă a situației”.

Aceeași opinie o sugerează și editorialistul Ziarului Național, Nicolae Negru: „Cu numirea lui Dmitri Kozak în locul lui Dmitri Rogozin, sub o altă pălărie (Rogozin fiind „reprezentant special al președintelui Federației Ruse în Transnistria”, pe când Kozak este reprezentant special al lui Putin „pentru dezvoltarea relațiilor comerciale și economice cu Republica Moldova”), nu mai pare accidental faptul că Dodon s-a convertit între timp la „federalism” și ocupă locul lui Voronin. Alegerile parlamentare vor demonstra cât de bine a pregătit Rusia terenul pentru cea de-a doua încercare a lui Kozak”.

Directorul IDIS „Viitorul”, Igor Munteanu a declarat pentru Radio Chișinău că vicepremierul rus Dmitri Kozak nu se va ocupa de relațiile comercial-economice, ci că va promova, cel mai probabil, un nou memorandum, îndreptat spre schimbarea relațiilor dintre Transnistria și Republica Moldova, într-o formulă care ar avantaja Federația Rusă. 

Eu cred că funcția lui de bază va fi promovarea și asamblarea elementelor pentru un nou pact sau memorandum, îndreptat spre schimbarea relațiilor dintre Transnistria și Republica Moldova, într-o formulă care ar avantaja Federația Rusă. Motivul pentru care apare un al doilea ambasador al Federației Ruse este probabil legat de o accelerare a unor acțiuni și intenții ale FR în raport cu RM.

Pun motivele acestei schimbări, pe de o parte, pe apropierea alegerilor parlamentare, ceea ce ar putea să însemne că unele partite ar putea fi încurajate să accepte anumite concesii politice. Și pe de altă parte, ar putea fi și un răspuns mai ferm al Moscovei la schimbările care se întâmplă pe plan regional”.

Singurul care tratează din perspectivă optimistă numirea lui Kozak, este fostul Președinte, Vladimir Voronin, cel care a refuzat, la rândul său, să semneze Memorandumul din 2003 privind federalizarea R.Moldova. 

Din capul locului, Vladimir Voronin ne-a spus că nu vrea să discute pe marginea acestui subiect, dar la insistența reporterului a fost de acord să spună câteva cuvinte.

Vladimir Voronin: „Eu cred că numirea noului Ambasador, dar și a domnului Kozak în funcția respectivă, demonstrează că Federația Rusă este cointeresată în desfășurarea relațiilor bilaterale normale cu Republica Moldova”.

Reporterul Deschide.MD: „Și Dvs chiar credeți că acest lucru se va întâmpla?”

Vladimir Voronin: „Asta-i altă întrebare despre cine și ce crede. Eu nu te întreb pe mata și nici eu nu vreau să răspund la această întrebare”.

Citește și: Petru BOGATU // Dmitri  Kozak la Chișinău, un afront insuportabil

Vladimir Putin l-a desemnat pe Dmitri Kozak în funcția de reprezentant special pentru dezvoltarea problemelor economice dintre Rusia și R.Moldova.

Un decret în acest sens a fost deja semnat și publicat pe site-ul oficial al Kremlinului. Textul decretului spune că Dmitrii Kozak va prelua împuternicirile lui Rogozin în ceea ce privește relațiile economice dintre Chișinău și Moscova.

Kozak a devenit cunoscut în Republica Moldova după elaborarea memorandumului omonim, în 2003. Documentul prevedea federalizarea Republicii Moldova prin oferirea unor împuterniciri sporite Tiraspolului şi Comratului în ceea ce priveşte politica externă a ţării.

Memorandumul a fost parafat în primă instanță de către președintele de atunci Vladimir Voronin și de liderul separatist de la Tiraspol din acea vreme, Igor Smirnov.

Ulterior, Voronin s-a răzgândit și a nu a mai dorit să semneze documentul, fapt care l-a supărat pe Vladimir Putin, pe punctul să decoleze spre Chișinău.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: