Rusia îşi impune abil formatul de celebrare a victoriei asupra nazismului pentru a-și rezolva propriile probleme politice.

Uneori, se pare că interpretarea actuală a rezultatelor celui de-Al Doilea Război Mondial încape, pentru Rusia, într-o singură frază ce i se atribuie lui Iosif Stalin. Acesta, la recepţia dată în onoarea comandanţilor de fronturi în vara anului 1945, după terminarea acţiunilor militare în Europa, a toastat: „Pentru marele popor rus, care a învins fascismul!”. Reamintesc că Vladimir Putin, încă în anul 2010, afirma că Rusia ar fi câştigat războiul împotriva nazismului şi fără de Ucraina (se vede că şi fără alte republici ale Uniunii Sovietice).

Cu toate acestea, în ultimii ani, în diferite oraşe ale lumii, la 9 mai (deşi majoritatea ţărilor de pe continent marchează încheierea acţiunilor militare la 8 mai) defilează „Regimentul nemuritor”. Tehnologia, şi asta trebuie recunoscut deschis, este eficientă, căci a încerca să te opui celebrării învingătorilor nazismului este o întreprindere sortită apriori eşecului. În schimb, sub cartoanele cu portretele participanţilor reali şi imaginari ai acelui groaznic război poţi aduce destui oameni care nu întotdeauna şi nici pe departe nu simpatizează Rusia, îi poţi ca atare declara adepţii tăi şi difuza activ imaginea televizată în toată lumea. Efectul este amplificat de veteranii falşi, înzorzonaţi cu tot felul de medalii ce amintesc mai mult de recuzita teatrală.

Cu ajutorul „Regimentului nemuritor”, Rusia promovează viziunea  sovietică asupra tragicelor evenimente din anii ’40. Şi Rusia are un auditoriu recunoscător: milioane de oameni în fostele republici ale URSS trăiesc în paradigma războiului sovieto-german sau a Marelui Război pentru Apărarea Patriei, care a început la 22 iunie 1941 şi s-a încheiat la 9 mai 1945. În această paradigmă, nu atât cronologic, cât mai cu seamă logic nu e loc pentru compartimentul Poloniei ca urmare a „bruderschaft-ului celor doi dictatori”, pentru ocuparea de către Uniunea Sovietică a republicilor baltice independente şi Bucovinei de Nord şi Basarabiei. Dar şi „războiul hibernal” cu Finlanda din anii 1939 – 1940 e amintit în treacăt în Rusia modernă.

În spatele marşurilor şi al paradelor de cutie cu prilejul zilei de 9 mai, îndărătul panglicilor „Sf. Gheorghe” şi a lozincii „Putem repeta” nu se vede, de fapt, esenţialul: în fosta Uniune Sovietică nu se va afla niciodată numărul exact al celor care şi-au pierdut vieţile în cel de-Al Doilea Război Mondial; iar în Rusia este restricţionată la maximum posibilitatea de a căpăta informaţii asupra acestui război până, tocmai, în anul 2040. În schimb, Kremlinul îşi impune propria versiune a victoriei şi sunt ajuntaţi cei care, sub stindarde roşii, încearcă să-şi rezolve propriile probleme politice.

În realitate, mult mai mult decât de „Regimentul nemuritor”, avem nevoie de un dialog asupra acelui război îngrozitor, război în care, în confruntarea dintre două regimuri totalitare, au fost măcinate zeci de milioane de vieţi omeneşti. De dialog şi discuţii, de publicarea documentelor şi a memoriilor puţinilor participanţi ai celui de-Al Doilea Război Mondial, care au mai rămas în viaţă. Nimeni nu intenţionează să pună sub semnul îndoielii importanţa victoriei asupra nazismului, dar şi a ierta crimele stalinismului, dăndu-i dictatorului o indulgenţă „victorioasă”, tot nu se poate.

Sursa: deschide.md