Evenimentul a debutat cu prezentarea și vizionarea de către cei prezenți a unui scurt documentar în care a fost prezentat contextul care a dus la invazia Cehoslovaciei.

După ce persoanele prezente au vizionat materialul video, a urmat o dezbatere asupra evenimentelor din urmă cu 50 de ani.

Invitații dezbaterii moderate de Vasile Botnaru, şeful biroului de la Chişinău al postului de Radio Europa Liberă, au fost fotografa cehă Dana Kyndrova, care a filmat invazia din 1968, jurnalistul Jefim Fistein, comentator politic al Radio Europa Liberă, fost şef al serviciului de limbă rusă Svoboda", şi Valentin Ciobanu, fost participant la evenimentele din 1968 ca militar al armatei sovietice și istoricul Octavian Țicu.

Ca moldovean încorporat în armata URSS, Valentin Ciobanu a spus că „nouă, ca simpli soldați,ne-a fost turnată multă propagandă în ce privește intrarea în Cehoslovacia, pentru ca nu cumva să apară omenia”.

Acesta a mai precizat că „reevaluarea situației a venit la aproximativ 10 ani de la terminarea stagiului militar, atunci când, în ciuda propagandei care acoperea subiectul invaziei în Cehoslovacia, am înțeles că de fapt a fost vorba de o invazie și nu de o intervenție care să oprească un război civil”.

Valentin Ciobanu și-a arătat nemulțumirea față de situația din zielele noastre în care mulți tineri spun că „înainte era mai bine. Nu era mai bine, iar evenimentele din 1968 sunt relevante pentru cum stăteau lucrurile în acele vremuri”.

În intervenția sa, istoricul Octavian Țicu a spus că trei sunt momenlte în care URSS a fost sfidată de către țările care formau blocul estic, comunist.

Este vorba de Revoluția Ungară din 1956 împotriva dictaturii bolșevice și a ocupației sovietice, la fel, înăbușită de tancurile Pactului de la Varșovia, de „Primîvara de la Praga”, a șa cum a fost numită încercarea de reformare a statului cehoslovac și de apariția mișcării Solidaritatea din Polonia care, la fel, urmărea ieșirea Varșoviei de sub tutela sovietică și democratizarea țării.

Un aspect important al dezbaterii a fost cel în care moderatorul Vasile Butnaru a spus că una din mașinile de luptă vechi expuse în curtea Centrului de Cultură și Istorie Militară a fost folosită la invazia sovietică din Cehoslovacia.

 

La eveniment a fost prezentă și Oana Serafim, directorul Departamentului Moldova de la Radio Europa Liberă.

Oana Serafim este cea care a dat titlul „Antinostalgia” seriei de evenimente care se derulează la Chișinău, iar reporterii Deschide.MD au întrebat-o care este motivul pentru care a ales acest nume și de ce trebuie să existe ceva împotriva „nostalgiei”.

De fapt, titlul complet al proiectului este „„Antinostalgia - privind spre viitor”. Vrem să depășim nostalgiile fără să judecăm și societatea să meargă înainte. Iar nostalgiile față de trecut tocmai asta fac: opresc evoluția”, ne-a spus Oana Serafim.

A doua dezbatere a proiectului „Antinostalgia” va avea loc în luna noiembrie.

Sursa: deschide.md