• Bucuresti 12º C
    Baia Mare 10º C
    Brasov 9º C
    Cluj-Napoca 4º C
    Constanta 12º C
    Craiova 10º C
    Galati 11º C
    Iasi 10º C
    Suceava 8º C
    Timisoara 12º C
  • 1 EUR = 4.8740 LEI
    1 USD = 4.0034 LEI
    1 GBP = 5.4696 LEI
    1 CHF = 4.5255 LEI
    1 HUF = 1.3656 LEI
    1 BGN = 2.4920 LEI
    1 JPY = 3.8612 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Elena Băsescu: Apartenenţa la UE constituie cea mai mare reuşită a României postdecembriste

09 Mai, 15:08

elena_basescu1
Ea remarcă însă că ţara noastră nu se poate bucura pe deplin de beneficiile oferite de statutul de membru al UE, din cauza unor restricţii şi blocaje.Eurodeputatul Elena Băsescu a transmis joi un mesaj pe contul său de Facebook, cu ocazia Zilei Europei, în care  aminteşte care sunt semnificaţiile zilei de 9 mai.„Astăzi sărbătorim Ziua Europei, o zi a unității și a păcii. Este o zi a unității deoarece, la 9 mai 1950, Robert Schuman dădea citire celebrei declarații care stă la baza proiectului european. Este o zi a păcii pentru că tot la 9 mai, în 1945, lua sfârșit cel de-al Doilea Război Mondial în Europa. Nu în ultimul rând, pentru noi, românii, 9 mai are o semnificație aparte, căci în 1877 a fost proclamată independența României”, a afirmat Elena Băsescu.Europarlamentarul PDL a vorbit şi despre reuşita României ca ţară membră a Uniunii Europene, argumentând că acest lucru nu reprezintă încă o bucurie totală din cauza mai multor factori.„În ciuda dificultăților din prezent, modelul de bunăstare creat de Uniunea Europeană rămâne în continuare atractiv și pentru celelalte state care doresc să se alăture construcției europene. Apartenența la Uniunea Europeană constituie cea mai mare reușită a României postdecembriste. Din păcate, țara noastră nu se poate bucura pe deplin de beneficiile oferite de statutul de membru al UE. Accesul în spațiul Schengen este în continuare blocat; circulația forței de muncă este încă restricționată pentru români în nouă state membre; romii sunt în permanență discriminați; există alte câteva milioane de români de la stânga Prutului care aspiră la calitatea de cetățeni ai Uniunii, însă acest lucru nu se întâmplă deocamdată, iar criza politică actuală de la Chișinău riscă să pună în pericol toate progresele extraordinare înregistrate până în prezent grație eforturilor Guvernului proeuropean și să încetinească sau chiar să stopeze apropierea Moldovei de Uniunea Europeană”, a sesizat Elena Băsescu.Ea a mai spus că aceste probleme nu sunt noi şi a dat asigurări că în Parlamentul European au fost deja dezbătute, chiar şi prin intermediul ei. De asemenea, Elena Băsescu consideră că românii privesc cu mai mult interes Uniunea Europenă, pentru valenţele sale.„Românii au realizat că Uniunea Europeană înseamnă mai mult decât atât. Înseamnă în primul rând șansa unui viitor mai bun. De asemenea, Uniunea reprezintă o garanție a stabilității, democrației și prosperității. Iar cetățenii români și-au dat seama că locul lor este în Europa, asumându-și calitatea de cetățeni europeni, pe care o poartă cu mândrie”, a mai susţinut Elena Băsescu. Europarlamentarul PDL a felicitat cetăţenii şi românii de pretutindeni cu prilejul acestei zile: „În această zi de sărbătoare pentru întreg continentul nostru, aș dori să le urez tuturor cetățenilor europeni și românilor de pretutindeni, <>”
Citeste mai mult despre: 9 mai, elena basescu, eurodeputat, Mesaj, PE, ziua europei
Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: