• Bucuresti 33º C
    Baia Mare 33º C
    Brasov 30º C
    Cluj-Napoca 31º C
    Constanta 28º C
    Craiova 33º C
    Galati 33º C
    Iasi 34º C
    Suceava 30º C
    Timisoara 34º C
  • 1 EUR = 4.6483 LEI
    1 USD = 4.0737 LEI
    1 GBP = 5.1896 LEI
    1 CHF = 4.0891 LEI
    1 HUF = 1.4353 LEI
    1 BGN = 2.3766 LEI
    1 JPY = 3.6815 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Dumitru CRUDU // Războiul din Flutura

16 Iulie, 14:58

Zavera se aprinse nu ştiu cum fulgerător, la clubul din sat, unde lumea ţopăia pe ritmul unei melodii foarte populare- „kuckudum, tri coldoţa,/ sahrani, sahrani nas ot solnţa...”. Scandalul se declanşă după ce am scos din geantă un steag tricolor şi l-am arborat deasupra cozorocului uşii.

Crudu

Nu ştiu cine a observat primul acest lucru, dar cînd flăcăii din sat au ieşit în curte şi şi-au aruncat privirile în sus şi au văzut tricolorul românesc, şi-au ieşit din pepeni.

Discoteca s-a spart pe loc. Fetele au spălat putina, iar flăcăii s-au îngrămădit ciucure în jurul meu. „Şine a făcut căcatul ista?” au început să se grozăvească aceştia. Da, bineînţeles, că am recunoscut că era opera mea. „A ta?, a urlat Caşu, „şine eşti tu, mă pulî cu ochi, dă-l jos mai repidi, căşi aista e steagul pidarilor de români, da noi nu sîntem români, noi sîntem moldoveni.”

Dar eu n-am vrut să-l dau jos şi Caşu se răţoi şi mai avan la mine, că de ce dracului am înlocuit drapelul roşu de pe club, drapelul Uniunii Sovietice, cu cîrpa asta românească: „Şi avem noi în comun cu România, pulî borîtî  şi eşti? Aşiia sînt burghezi şî moşieri, aşiia ni-au bătut cu bişiurile peste gură. Tu vreai sî şim cu aşiia, ca iarăşi sî ni snochească în bătăi. Asta vreai tu! Ieu am făcut Afganistanul, sulî căcăşioasî şi eşti, eu te gîtui cu mîinili mele. Tu vrei sî vinî românii încoaşi, da eu am sî-i împuşc pe tăţi, căcat împuţît şi eşti!”

Un flăcău mai bătrîior a urcat pe acoperiş şi a coborît cu tricolorul în braţe şi băieţii au prins să-l calce în picioare, iar un alt flăcău tomnatic s-a întors de acasă cu un steag roşu şi l-a înfipt pe acoperiş. Dar Caşu tot nu se liniştea şi spumega de furie învîrtindu-se nervos în jurul meu.

Cu toate că tatăl meu m-a dat la internat după moartea mamei mele, îi ştiam pe fiecare în parte. Cu toţii erau fii de ţărani, o duceau greu, nici unul dintre ei nu avea blugi, adidaşi sau o geantă cu curea, nici unul dintre ei nu avea schiuri sau magnetofon şi eu îi priveam încurcat şi nu înţelegeam de ce şi pentru ce aceşti adolescenţi de şaisprezece ani sau aceşti flăcăi de douăzeci şi unu sau douăzeci şi doi de ani iubesc Uniunea Sovietică, odată ce Uniunea Sovietică nu le-a dat aproape nimic în această viaţă. Dar ei o iubeau. O iubeau cu patimă. O iubeau aproape ca pe o femeie.

O iubeau fără a se gîndi de ce o iubesc şi fără a face vreo legătură între părinţii lor care smulgeau de dimineaţă pînă seara tîrziu frunze de tutun, pe cîmpiile accidentate din jurul satului.

Toate curţile lor erau înecate sub mormanul frunzelor de tutun. Aşijderea şi curtea bunicilor mei era brăzdată de sfori pe care se uscau frunze de tutun.

Nu aveai pe unde să treci de atîtea frunze de tutun, iar în drum puteai să ajungi doar mergînd pe brînci. Dar tinerii care se zborşeau la mine nu vedeau nici o legătură între faptul că încă din clasa întîi căraseră şi ei în spate grămezi de frunze de tutun şi acest drapel roşu care flutura, acum, deasupra cozorocului uşii.

Ei iubeau la nebunie tot ceea ce ţinea de Uniunea Sovietică, cu toate că părinţii lor mai departe de Ungheni nu au fost nicăieri: nici măcar Chişinăul sau Bălţiul nu l-au văzut; nu au văzut nici o singură ţară străină; nu au fost niciodată la mare sau la sanatoriu; nu ştiau cum arată o salată de crabi şi nu au mîncat niciodată măsline.

Ei iubeau patria sovietică, cu toate că nu aveau nici măcar o şosea care să lege Flutura de restul lumii şi, ca să ajungă la Ungheni, trebuiau să meargă vreo şapte kilometri pe jos. În satul lor nu venea ambulanţa şi nici unul dintre ei nu avea telefon. Exista un singur telefon pentru tot satul la poştă.

Băieţii însă formaseră un crug de fier în jurul meu, vrînd să-mi dea la moacă. Îmi era limpede că nu aveam cum să fug.

Caşu s-a gîndit însă să-mi dea o şansă: „Cacî-ti pe tricolor dacă vrei sî scapi jiu şî nevătămat de aişi”, dar eu nu am vrut şi tipii au prins să urle la mine. „Şine te crezi, oaie cufuritî?” se răscocorau ei şi, pe rînd, se apropiau şi mă apucau de gulerul cămăşii. Dar încă nu-mi trăseseră nici o palmă. Era clar însă că se va lăsa cu o scuturătură serioasă şi că măcelul nu mai putea fi evitat.

Un tip şi-a dat jos pantalonii şi s-a căcat pe tricolor şi Caşu insistă: „fă şî tu la fel şî nu ti atinjim nişi măcar cu un dejit”, dar eu nu voiam şi basta şi atunci Caşu se apropie de mine şi mă scuipă în faţă.

Apoi se întoarse spre toată strînsura aia de oameni şi îi aţîţă: „Amu sî-i scoatim tricolorul din cap. Pi el, băeiţi, spărjeţi-i nasul”. Şi cînd toată adunătura aia era gata să tăbărască asupra mea apăru bunica mea cu o prăjină lungă în mînă care prinse să strige: „Nu-l atinjeţi pe nepotul meu. Şini-l atinje, o să aibî de furcî cu mini”.

Când au văzut-o pe bătrînă tipii au rămas cu ochii holbaţi şi au făcut un pas înapoi şi cît timp aceştia erau debusolaţi şi nu ştiau cum să reacţioneze pentru că nu puteau da într-o bătrînă pe care o ştiau, bunica m-a extras din gura lupului.

Dar eram atît de speriat că nu mă mai ţineam pe picioare. Bunica mă împingea înainte pînă cînd am ajuns în dreptul magazinului. Văzînd că le-am scăpat printre degete, tipii şi-au revenit din buimăceală şi s-au luat după noi, urlînd: „Nu-i lăsaţi sî ni scapi. Moarti românilor!”

Alergam din toate puterile şi aşa cum fugeam mi-am pierdut pantofii din picioare, dar nu m-am mai întors să-i caut, căci tipii urlau, şuierau şi înjurau, scurtînd distanţa care ne separa.

Dar nu toţi s-au luat după noi. Cîţiva rămăseseră la club, unde s-a reluat discoteca şi unde se zbenguiau din nou pe ritmurile săltăreţe ale melodiei „kucikudum, tri colodţa”.

Bunica îmi asigura spatele, învîrtind prăjina în dreapta şi în stînga sa pentru a-i ţine pe junii turbaţi la distanţă şi pentru a-mi da posibilitate să mă îndepărtez. Caşu, însă, i-a smuls-o din mîini, i-a rupt-o în bucăţi, i-a tras o palmă şi bunica a căzut. Flăcăii au sărit peste ea şi au alergat să mă prindă, dar deja era prea tîrziu, căci deja ajunsesem acasă, unde tremuram de frică. Flăcăii asediau poarta. Se îngrămădiseră în faţa casei bunicilor mei şi încercau să doboare gardul. Cîinii lătrau de mama focului.

Nicuriuc aruncă cu un borcan în fereastră şi sparse geamul şi atunci a ieşit afară bunicul Vasile care avea cam în jur de şaptezeci de ani, cu coasa în mîini. Deschise poarta şi începu să strige: „pe şine-l prind îi tai pişioareli!” Învîrtea coasa în jurul său hotărît să nu cruţe pe nimeni şi cîrcotaşii au dat înapoi, retrăgîndu-se spre fîntînă. Caşu a luat-o la fugă ca peste cîteva minute să se întoarcă şi el cu o coasă.

La fel a făcut şi Nicuriuc şi, din acel moment, a început războiul. Văzînd că bunicul Vasile era atacat de vreo trei flăcăi cu coase ascuţite, a ieşit şi bunica Maria cu o coasă în mîini, iar eu am urmat-o cu o bară de fier. Ne-am postat în stînga şi în dreapta bunicului Vasile, înfruntîndu-i pe flăcăii înarmaţi cu coase şi topoare care răgeau: „Moarti românilor!”Probabil că ne-ar fi făcut chiseliţă, dacă bunica n-ar fi strigat deznădăjduită: „Arde casa!” şi toată lumea a încremenit locului, înţepenind cu coasele sau topoarele deasupra capetelor, în aer, chiar în timp ce se pregăteau să lovească.

Căci, casa, într-adevăr, ardea. Şi-au aruncat coasele sau topoarele la pămînt şi au alergat după bunicul Vasile care a scos din casă vreo zece căldări. Imediat au format un lanţ viu între fîntînă şi casa cuprinsă de flăcări. Transmiteau căldările din mînă în mînă, cu viteza luminii, spre casa linsă de flăcările duşmănoase.

Toţi participau la stingerea incendiului, indiferent de tabăra din care pînă atunci făcuseră parte. Ba mai mult decît atît, satul se trezea din somn şi oamenii alergau spre casa bunicilor mei, mistuită de pojar, cu căldări pline cu apă. Dar, după ce focul a fost stins, lupta izbucni din nou. De data asta, însă, fără coase.

Caşu s-a aruncat asupra mea, dar între noi s-a băgat bunicul Vasile care i-a lipit o palmă răsunătoare, încît junele scandalagiu a zburat pe spate. Tot cu cîte o palmă şfichiuitoare i-a doborît la pămînt pe Nicuriuc şi Dumitraş. Ecoul loviturilor s-a reverberat pînă pe lîngă fîntînă,  împrăştiindu-i pe ceilalţi cîrcotaşi.

Cei trei cusurgii s-au ridicat de jos şi s-au apropiat de bunicul Vasile şi l-au îmbrăţişat, iar bătrînul i-a invitat pe toţi în casă să le dea ceva de băut. Găliganii l-au urmat şi moş Vasile i-a aşezat la masă şi bunica Maria le-a umplut farfuriile cu borş şi paharele cu vin.

După care Caşu m-a îmbrăţişat, declarîndu-mi că pentru el sînt ca un frate, iar Nicuriuc se pupa cu bunicul Vasile, promiţîndu-i că mîine o să pună un acoperiş nou. Totuşi, cel mai pupat eram eu. Pe urmă, s-a făcut ora patru de noapte şi Dumitraş, Nicuriuc şi Caşu au plecat cu coasele şi topoarele pe umeri, jurîndu-mi o prietenie veşnică.

După vreo jumătate de oră, am tăiat-o şi eu, la insistenţele bunicii Maria care se temea ca gîlceava să nu se reaprindă spre dimineaţă. Am plecat desculţ şi pe întuneric, însoţit de bunicul Vasile.

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare
Citeste mai mult despre: Dumitru Crudu, Republica Moldova
Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: