Despre bănuielile sale însă nu i-a spus nimic căpitanului Ciobu, care-i povestea tot ce știa despre accident. A sunat telefonul roșu. Îl suna colonelul Munteanu.

Maiorul Vladimir Ursu și-a stins țigara în scrumieră, și-a dat peste cap cafeaua din cană, și-a dat jos picioarele de pe masă, și-a băgat cartea în geantă și s-a dus cu pași largi cât compasul, la șeful lui în cabinet. Colonelul Munteanu îl aștepta cu spatele la ușă.

S-a întors spre el și i-a spus că e vorba de un atentat la viața președintelui, organizat fie de dușmanii lui Dodon din exterior, fie de Plahotniuc, una din două.

Cu toate că maiorul Vladimir Ursu avea o altă opinie, nu și-a contrazis șeful, pentru că știa că mai mult decât orice pe lume colonelului nu-i place să fie contrazis de subalterni, da, de șefii săi mai mari, sigur, poftim, contraziceți-mă cât vreți, nu avea nicio problemă cu asta, dar nu de subalternii săi. De aia, maiorul a preferat să-i dea dreptate decât să-i spună ce crede cu adevărat, deși maiorul era tot mai convins că la mijloc trebuie să fie ceva legat de ouă.

Niște ouă fatale. Acest accident a fost provocat de niște ouă fatale.

Dar despre bănuielile sale nu i-a spus nimic șefului său și l-a ascultat cu capul plecat până acesta și-a terminat gândul.

- Deci, domnule Ursu, du-te la fața locului și caută urmele atentatului, vezi cine a vrut să-i ia viața președintelui nostru și du-te chiar acum.

Maiorul Ursu și-a dus mâna la tâmplă, a izbit din călcâie și a exclamat:

- Am înțeles, domn colonel, să trăiți. Merg chiar acum!

Când mergea în misiuni importante, maiorul Ursu pleca cu o mașină de serviciu, condusă de sergentul Triboi. Așa a făcut și acum. Sergentul Triboi s-a suit la volan, iar maiorul Ursu, pe bancheta din spate, unde voia să mediteze la acest accident ciudat.

L-a întrerupt din meditații însă un pui de somn. După ce și-a trezit și-a amintit de cartea lui Bulgakov și și-a scos-o cu repeziciune din geantă și a început s-o citească, fiind sigur că și în cazul accidentului în care a nimerit Dodon tot despre niște ouă era vorba. Căuta în proza lui Bulgakov piste pentru a afla partea ascunsă, secretă, mistică a accidentului, pentru a descoperi ce forțe oculte oare l-ar fi putut provoca.

Au ajuns. Și când a dat ochii cu autoduba de la Floreni, a înțeles că avea dreptate. Iată și ouăle la care m-am gândit.

Camionul cu care s-a ciocnit tovarășul Dodon transporta ouă. Apoi și-a amintit de proza lui Bulgakov și s-a gândit că nu despre aceste ouă e vorba. Despre alte ouă. Ouăle alea de la Floreni sunt o pistă prea simplă și facilă.

Pista e alta. Adică ouăle care au provocat accidentul ar trebui să fie altele. Niște ouă fatale. Ce noroc că mașina lui Dodon încă mai zăcea cu roțile în sus și nimeni nu a dus-o de acolo. Maiorul Ursu s-a așezat în pirostrii și s-a uitat cu foarte mare atenție în mașină, căutând alte ouă care ar fi putut provoca acest accident, și nu cele de la Floreni.

Să le fi găsit deja altcineva? Poate, cei de la SIS? Sau s-au spart și chifligit în timpul accidentului?

S-a făcut seară și maiorul Ursu s-a întors acasă. Iar toată seara a citit și recitit Ouăle fatale ale lui Bulgakov, fiind sigur că în textul marelui scriitor rus se află cheia pentru a înțelege ce se ascunde în spatele accidentului în care a nimerit Igor Nicolaevici Dodon. El era sigur că Bulgakov a prevăzut acest accident cu 80 de ani înainte ca el să se întâmple.

Ouăle fatale. Ouăle fatale l-au provocat. Dar numai nu cele de la Floreni.

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare