Credea că l-au uitat toți și tare s-a mai bucurat când un tânăr înalt și umeros i-a bătut ieri în ușă și i-a transmis că șeful lui ar vrea să-l vadă.

- Unde?

Băiatul i-a spus unde și la ce oră – ar fi trebuit să meargă chiar acum- și bărbatul și-a ascuns tatuajele făcute în pușcărie sub un maiou alb și a ieșit din casă.

Ușa i-a deschis-o chiar Ilan Nicolaevici. Rămăsese la fel, deși au trecut tocmai patru ani. Zâmbindu-i, l-a invitat să ia loc în fotoliu și a trimis-o pe Irina să-i aducă o cafea.

Ilan Nicolaevici nu l-a întrebat cum a fost la mititica, de parcă nici nu ar fi fost acolo, ci despre cum suportă căldura asta umedă. Irina i-a adus o ceașcă de cafea și i-a pus-o pe masă. Bărbatul a ridicat-o spre gură și a băut o înghițitură, iar Ilan Nicolaevici i-a arătat cu mâna spre cutia aurie de pe masă și i-a spus ce ar trebui să facă cu ea.

- Vrei să știi ce se află în ea?

- Nu.

-E goală.

- Ok, i-a spus bărbatul.

- Și când ar trebui să o duc?

- Acum.

- Ok, i-a spus Eduard, fără să se mire. De când colabora cu Ilan Nicolaevici nu-l mai mira nimic. Bătrânul i-a înmânat un pachet cu bani, pentru misiunea pe care încă nu o îndeplinise, așa cum proceda de obicei.

Ar fi putut și să-l păcălească, și să arunce cutia la ghenă, oricum, banii îi primise deja, dar, firește, că nu a făcut asta. Cu toate că ar fi putut s-o facă pentru a se răzbuna, pentru că l-a zdup a ajuns tot din cauza lui Ilan Nicolaevici, atunci când bătrânul l-a trimis să-i ducă nu știu cui un pachet și el l-a dus, dar când a sunat la ușă, l-a înhățat poliția și l-a băgat la răcoare pentru patru ani.

Dar, cu toate că a stat după gratii patru ani, nu-i purta pică bătrânului.

După ce a lăsat cutia lipită de gardul Ambasadei Americii, a mers să mănânce la barul lor.

Chelnerii nu mai erau aceeași și nu voiau să-l lase să intre, dar au făcut un pas înapoi când și-a ridicat maioul și i-au văzut tatuajele. De abia s-a așezat la o masă din fund că a venit o fetiță în roșu dornică și duioasă.

I-o trimisese Ilan Nicolaevici. Iar acesta era un semn că era mulțumit de cum a lucrat. Era mulțumit și Eduard, pentru că asta era prima sa misiune după ce a ieșit din pușcărie.

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare.