- Acum putem și noi să fumăm, i-am zis prietenului meu care trăia peste gard.

- Dar cum se fumează? Tu știi? Tu ai m-ai fumat vreodată?

- Niciodată. Dar nu cred că e chiar așa de complicat. E simplu, am tunat eu, cu toate că habar nu aveam cât de simplu e.

- Pentru început, ar trebui să ne aprindem țigările, nu-i așa?

- Așa e. Dar cu ce să le aprindem?

- Cu un foc.

- Dar eu foc nu am.

- Nici eu.

Într-adevăr,niciunul dintre noi nu avea chibrituri. Chibrituri aveau numai tații noștri iar ei le ascundeau atât de bine dă noi că niciodată nu le găseam. Iar de dat, nu ni le-ar fi dat pentru nimic în lume. Ba mai mult decât atât, tata mă bătea dacă mă vedea jucându-mă cu chibriturile. Mi le smulgea din mână și mă otânjea peste obraji. Și pe Ili, la fel. Dar pe Ili îl mai bătea și fără să se joace cu chibriturile. Așa pur și simplu și foarte des.

Tata dormea pe divan. Eu am pătruns în dormitor în vârful picioarelor și i-am bâjbâit buzunarele. Tata nu s-a trezit. Tata niciodată nu se trezea când dormea pilit, chiar și dacă ai fi zbierat din toate puterile la căpătâiul lui. Niciodată. Cu un picior spânzurându-i pe podea, sforăia cât zece. Chibrituri nu i-am găsit în buzunar, dar i-am scos de acolo o bancnotă de zece ruble, însă el, oricum, nu s-a trezit. Am plecat la magazin, împreună cu Ili. Vânzătoarea, doamna Geta, a strâmbat din nas când i-am cerut o cutie de chibrituri. Se vede însă că în ziua aia lumea nu i-a prea trecut pragul, și noi eram printre puținii oameni care voiau să cumpere ceva și nu a crâcnit prea mult din nas. Unde mai pui că îi mai cerusem și bomboane de restul sumei și ea a înșfăcat banii cu mare plăcere. Cu o cutie de chibrituri în buzunar și cu câteo pungă de bomboane în mâini am părăsit prăvălia. Bomboanele le-am mâncat pe drum, iar chibriturile le-am încercat în curte.  Nu numai să fumăm însă nu știam, nu știam nici măcar să aprindem un băț de chibrit. Sau, poate, chibriturile alea nu prea erau de calitate. Le frecam de banda aia roșie de pe cutie și ele nu se aprindeau. Văzând că nu se aprind, le aruncam peste umăr prin ogradă. În cele din urmă, am reușit eu să aprind un băț de chibrit și mi-am aprins paiul, adică țigara. Iar apoi i l-am întins lui Ili. Paiul nu a stat prea mult aprins și s-a stins și eu l-am aruncat și am luat un alt pai și am încercat să-l aprind. Nu s-a aprins însă nici acesta și l-am aruncat la picioarele mele, dar când am vrut să mai iau un pai, am văzut pălălaia. Toată grămada aia de paie de grâu luase foc și pălălaia creștea, limbile de foc se lungeau în toate părțile, nărăvind să muște și din acoperiș. Ardea casa în care dormea tata. Ili dispăruse și eu nu știam ce să fac și plângeam. Tata a sărit din casă, frecându-se la ochi și a înșfăcat o căldare cu apă și s-a năpustit cu ea să stingă vâlvătaia. Ceea ce a mai putut salva tata însă a fost doar un butoi cu vin. Încolo, a ars tot și noi nu mai aveam unde să dormim. Alături de tata și mama, am mers să înnoptăm la mătușa Ileana. Tata nu m-a întrebat nimic. Nu m-a întrebat nimic nici mama, dar eu mă gândeam că, dacă ei o să mă întrebe cum de a luat foc casa, să dau toată vina pe Ili și să le spun că el a aprins-o. Mai aveam o problemă. Nu reușisem să arunc cutia de chibrituri. Ea se afla în buzunarul meu drept și îmi frigea coasta. Mă temeam să nu dea tata de ea că atunci m-aș fi ars. Dar tata nici gând nu avea să-mi pipăie buzunarele. El pășea foarte îngândurat și abătut, iar, după ce am ajuns la mătușa Ileana, i-a cerut un urcior de vin și l-a dus la gură, iar eu am mers să-mi fac nevoile și cum am intrat în toaletă, am aruncat cu toată puterea de care eram capabil cutia de chibrituri în latrină. Ușurat, m-am întors în casă, unde tata golea un nou urcior cu vin.