Ceilalți soldați l-au întrecut alergând încovoiați spre clădirea din față. Căpitanul sovietic, tovarășul Medvedev, care-i mâna din spate a început să urle la tânărul rănit.

-Stavai, scatina, bâstreie!

Tânărul a încercat să se sprijine în pământ cu mâna sănătoasă, dar s-a răsturnat îndărăt, iar, în cădere, s-a izbit în umărul vătămat și a urlat de durere.

-Stavai scatina, ili ne hoceși voievati s fasșistami?

Ili, consăteanul lui Nicolae, a vrut să se întoarcă din drum ca să-și ajute prietenul, dar nu l-a lăsat căpitanul Medvedev, care i-a strigat.

-Vpered, scatina! Vperiod!

Și Ili s-a răsucit pe călcâie, după ce și-a privit cu milă prietenul din Cetireni, și s-a alăturat celorlalți soldați sovietici care asediau o clădire, dărâmată pe jumătate, în care s-au retras soldații germani.

Căpitanul sovietic Medvedev și-a scos pistolul din teacă și s-a pornit cu o falcă în cer și cu alta în pământ spre fratele tatei.

-Znacit tî ne hoceși voievati, scatina? Ne hoceși, scajî, ne hoceși?

Zbiera la el, negru la față ca și catranul. Turbând de furie, îl izbi cu piciorul în coaste pe tânărul rănit, care  nu se putea scula de jos și gemea, și îi zise.

- Ili vstaneși, ili zastreliu, suca!!

Nicolae s-a opintit să se scoale, se sprijinea în cot și într-un genunchi, se ridică un pic, dar iar se prăbuși pe umărul lezat și urlă ca un câine.

Căpitanul Medvedev îi lipi țeava pistolului de tâmplă și-l întrebă, cu gura crispată.

- Ili vstaneși, ili zastreliu, suca!!

Și cum tânărul nu se putea ridica de jos, căpitanul Medvedev a apăsat pe trăgaci și l-a împușcat în tâmplă.

Mama lui Nicolae, bunica mea Paraschiva, a suferit enorm când a aflat că a murit copilul ei iubit.

De aia, pentru ea, ziua de 9 mai a reprezentat tot timpul ziua în care un ofițer sovietic i-a împușcat fiul rănit.

Nici vorbă, mergea și ea la paradele sau festivitățile de 9 mai, care se organizau în fiecare an la Cetireni, dar venea mereu îmbrăcată în negru, într-o rochie cernită, lungă, legată cu broboadă neagră în cap și fluturând un steguleț sovietic înfășurat cu o bentiță neagră. Toată viața cât a trăit, de 9 mai se îmbrăca în acest fel și venea îndoliată la sărbătorile populare din sat. Nimeni nu-i putea spune și face nimic, dar autoritățile din sat nu știau cum s-o scoată din mijlocul mulțimii care petrecea, pentru că bunica le cam strica sărbătoarea.

- Ili vstaneși, ili zastreliu, suca! astea au fost ultimele cuvinte pe care le-a auzit Ili, înainte ca tovarășul căpitan Medvedev să apese pe trăgaci și să-l împuște în tâmplă pe cel mai bun prieten al său din Cetireni.

Sursa: deschide.md