Paraschiva se trezește și ascultă. I se pare că aude ceva afară. Îl scutură de umăr pe Efrim. Acesta își deschide instantaneu ochii și se ridică în capul oaselor.

- Efrim, afară se aude ceva.

- Nu are ce să se audă, Pașa.

- Ascultă și tu.

Bărbatul își ascute urechile.

- Ai dreptate. Parcă se aude ceva. În drum.

Bărbatul se dă jos din pat și se uită la copiii care soilesc pe sobă și la bătrânii – la tatăl și mama Parascoviei- care sforăie pe patul de lângă ușă, ca să vadă dacă nu s-au trezit, apoi se apropie de fereastră și se uită afară, dar nu reușește să vadă nimic, pentru că afară e un întuneric ca în beci. Dar aude zgomote, iar bărbatul nu înțelege de ce oare nu latră Valentin.

Efrim scoate toporul de sub pat și se apropie de ușă.

Cei din drum nu se mai ascund că vor să deschidă poarta și se trântesc cu umerii în ea.

- Ăștia nu sunt hoți, îi zice Efrim. Hoții nu procedează așa. Și nici oameni din sat care ar vrea să mă bată. Nici ăia nu ar acționa așa. Ăștia sunt soldați și au venit să ne ridice.

- Fugi atunci!

- Să vă las pe voi și să fug, niciodată!

- Deschide fereastra și șterge-o. Pe noi nu cred că o să ne ridice.

- Nu pot să vă las și să fug. Cum să vă las?

- Pleacă. Eu sunt femeie și părinții noștri sunt bătrâni, iar ei sunt copii, crezi că o ne ridice?

Soldații sparg poartă și traversează curtea în fugă. Voci supărate și bătăi în ușă. Bătăi în ușă cu patul armei. Și răcnete:

- În numele Puterii Sovietice, deschideți ușa sau vom fi nevoiți s-o spargem. Suntem de la securitate. Deschideți ușa.

Bărbatul aruncă toporul sub pat. Cei trei băieți și fata se trezesc și plâng. Bătrânii tușesc și se dau jos din pat. Parascovia își scoate capul afară. Dar un soldat o îmbrâncește și se repede înăuntru, iar după el pătrund și ceilalți. Toți au arme și se rotesc cu automatele la ochi prin încăpere.

-Unde-i Efrim? strigă președintele sovietului sătesc.

Efrim iese din cealaltă cameră și se apropie de ei. Soldații îi leagă mâinile la spate și îl îmbrâncesc pe podea. Însoțit de cei trei soldați, președintele sovietului sătesc se învârte prin casă.

- Dar parcă aveați și copii, ei unde sunt?

-Au plecat încă de aseară la rudele din Flutura, îi spune Efrim, de pe podea.

-Minți, îi strigă președintele sovietului sătesc și îl pocnește cu bocancul peste față.

-Dacă vă spun, domnule…

-Eu nu-ți sunt domn, de câte ori să-ți spun.

Președintele sovietului sătesc descoperă fereastra deschisă.

-Au fugit.

Soldații nu înțeleg româna și îl privesc năuc. Președintele sovietului sătesc le traduce ce-a spus. Iar căpitanul îi spune, în rusă:

-Lasă că o să-i căutăm mai târziu. Acum să-i scoatem din casă pe ticăloșii ăștia.

Pe bărbat, pe femeie și pe cei doi bătrâni îi ghiontesc din casă, fără să le spună unde-i duc și fără să-i lase să-și ia și ceva cu ei. Trec peste Valentin al lor care zăcea împușcat în mijlocul curții cu labele însângerate. În mijlocul satului, stau un șir de camioane, cu benele deschise, pline ochi cu oameni din sat, în care-i împing și pe ei. Vaiete, strigăte, gemete. Camioanele se urnesc din loc și dispar în întuneric.

Cei patru copii s-au ascuns toată vara în pădure, iar când au venit frigurile s-au adăpostit la o mănăstire, până a fost închisă și aceasta. Pe urmă, au fost duși la o casă de copii, unde au și rămas până s-au făcut mari.

Peste cinci ani, pe Efrim l-au eliberat și s-a întors în Moldova, bătrânii au murit încă pe drum, iar Parascovia, în lagăr. Peste alți zece ani, l-au lăsat să locuiască în Cetireni. Și-a căutat copiii, dar nu a mai dat de urmele lor.

Cel care i-a adus pe soldați în casa lui, s-a spânzurat într-o bună zi.

Iar Efrim a trăit toată viața lui singur. Ziua se lua cu lucrul și uita de viața lui nefericită. Dar seara când se întindea în pat începeau să-l chinuie gândurile și amintirile și, din cauza asta, nu prea putea să adoarmă. Iar când adormea visa că era ridicat. La început, visul acesta îl visa cam o dată pe an. Apoi de două ori și pe urmă de patru, apoi de șase ori. Iar în ultimul timp, în fiecare noapte.

Numai adormea că auzea glasul președintelui sovietului sătesc:

-În numele Puterii Sovietice, deschideți ușa sau vom fi nevoiți s-o spargem. Suntem de la securitate. Deschideți ușa!

Și Efrim sărea speriat din pat și pe urmă nu mai putea să mai adoarmă deloc până dimineață.

NOTĂ AUTOR: Parantezele deschise de mine au un caracter de ficțiune și trebuie abordate ca atare