Ne-am întâlnit într-o cafenea de pe strada București. Ne-am plătit câteo cafea și am ieșit pe terasă. Ne-am așezat la ultima masă roșie dinspre stradă. Niciunul dintre noi nu știa de ce. Ne-am telefonat cunoscuții și prietenii. Nici ei nu știau. Chelnerul ne-a adus cafelele învăluite de aburi și a plecat. Pe el nu l-am întrebat nimic.

Mașinile veneau vâjâind pe strada București și încetineau când ajungeau în dreptul nostru și unele o luau la stânga, spre Clubul de Șah, iar altele, la dreapta, spre SIS. Ne-am decis să mergem și să-i susținem.

L-am telefonat pe un amic cu mașină. Era de acord, dar ne-a rugat să plătim tustrei benzina. Am primit. Ne costa de căciulă câte 150 de lei.

Prietenul nostru ne-a spus că într-o jumătate de oră o să ne ia de pe terasa aia de pe strada București, unde ne terminasem de băut cafeaua și nu mai știam ce să facem.

Am mai comandat câteo cafea și ne-am pus pe așteptat, privind mașinile care rulau prin fața noastră și ne întrebam dacă unele dintre ele nu merg chiar la Leușeni.

Chelnerul ne-a adus cafelele când a venit și prietenul nostru cu mașina ca să ne ducă la Leușeni ca să-i susținem pe unioniști. L-am rugat pe chelner să ni le pună undeva deoparte că o să le bem la întoarcere, chiar și dacă vor fi reci. Dar de plătit, oricum, trebuia să le plătim acum. Le-am plătit. Am plătit două cafele nebăute - pe care urma să le bem când o să revenim - și am părăsit terasa aia de pe strada București. Ne-am suit în mașină și am plecat.

Am plecat spre Leușeni ca să-i susținem pe unioniștii care nu erau lăsați să treacă Prutul. Probabil, cafelele alea două nu o să le mai bem niciodată.

Sursa: deschide.md