• Bucuresti 9º C
    Baia Mare 16º C
    Brasov 10º C
    Cluj-Napoca 13º C
    Constanta 8º C
    Craiova 10º C
    Galati 6º C
    Iasi 5º C
    Suceava 5º C
    Timisoara 16º C
  • 1 EUR = 4.6590 LEI
    1 USD = 4.1340 LEI
    1 GBP = 5.3404 LEI
    1 CHF = 4.0924 LEI
    1 HUF = 1.4427 LEI
    1 BGN = 2.3821 LEI
    1 JPY = 3.6288 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Dumitru CRUDU // A doua zi, Uniunea Sovietică a dispărut de pe hartă

23 August, 15:03

În livada de pe pantă, am trecut prin iarba înrourată, și m-am oprit. Mă aflam în mijlocul caișilor. Jur împrejur doar caiși. Unde nu te uitai, doar caiși. Cu fructe galbene, roșietice, coapte. În spatele meu din când în când caisele cădeau în iarbă. Le auzeam, cum, buf, se loveau de pământ și se rostogoleau printre firele tăioase și ascuțite. De două săptămâni nu ne mai plătiseră bursele.

deschide.md

De două săptămâni nu ne mai plătiseră bursele. De două săptămâni nu mai aveam nici un ban în buzunar și intram în această livadă ca să mănânc caise. Pentru că altceva nu mai aveam ce să mănânc și altceva nici nu mai mâncam.

Era a paisprezecea zi de când mâncam caise. Dimineața caise, la prânz, caise, la cină, caise. Soarele a țâșnit dintre copaci ca o caisă uriașă și m-a izbit în ochi. La picioarele mele se ridica un morman de sâmburi.

Se auzeau împușcături în vale. Împușcăturile răsunau din ce în ce mai aproape. Un glonț a izbit într-o caisă spre care mi-am întins mâna și aceasta a zburat naiba să știe unde. M-am culcat la pământ. Nu mai voiam caise. Voiam să ies din livada aia unde gloanțele sfârâiau deasupra capului meu. Mă târam pe burtă, fără să-mi ridic nasul din iarbă.

Era a paisprezecea zi când se trăgea în Tbilisi și a paisprezecea zi când nu puteam să plec din oraș, pentru că nu aveam bani cu care să o tai din gară. Colegii mei nu știu pe unde au dispărut.  Nu din livadă, ci din cămin. Ei nu treceau pe aici, ei aveau bani și puteau să mănânce la cantină. Nu erau însă nici la cămin și nici la cantină. Cantina era încuiată. Poeții postmoderniști din Samarkand sau din Beloia Țerkovi nu erau în camerele lor. Degeaba am bătut în ușile lor. Nu mi-a deschis nimeni.

Ei reușiseră să fugă din Tbilisi de cum au auzit primele împușcături, mi-am dat seama de asta, când am împins ușa Oxanei și aceasta s-a deschis scârțâind. Oxana plecase fără să-și ia nimic cu ea, nu și-a luat nici măcar poeziile. Un vraf de foi pe o masă. Foi cu poezii zburând prin încăpere ca niște vrăbii. Știu când le-a scris și țin minte despre ce erau pentru că le-a citit la un cenaclu și a făcut ca trenul când a fost criticată. Oxana și-a abandonat poeziile și a fugit, cu toate că susținea că astea sunt cele mai bune poezii ale ei. Geamul era spart de un glonț. Erau scrijeliți și pereții. Un tub de cartuș se rostogolea pe podea. În cameră mirosea a praf de pușcă.

Tot căminul acela era pustiu, și era fără geamuri și uși. Un curent se iscase pe coridor, și ușile se izbeau de pereți.

Mă aflam la etajul al zecelea și auzeam tropăit de pași. Erau soldați. Zbierau. Împușcau. Alergau pe scări. Am fugit și eu în sus pe scări până când am ajuns la ultimul etaj, la etajul șaisprezece, unde alergam singur pe coridor. Deasupra mea era doar acoperișul și cerul. O fată a ieșit îngrozită dintr-o cameră și m-a invitat la ea. Era beteagă la un picior. Șchiopăta. Răsufla din greu. Ne știam. Am vorbit de foarte multe ori înainte să înceapă luptele, ea mă învăța cuvinte în georgiană.  Acum venise să-și ia cărțile și m-a rugat s-o ajut să le scoată din cămin - erau niște cărți de poezii, la care ținea foarte tare,  pentru că scria și ea poezii - am ajutat-o, am coborât cu liftul. Un lift coborând într-un cămin părăsit de studenți și în care alergau pe coridoare și pe scări soldații, puși pe jefuit.

Fugeam chirciți printre clădiri. Fugeam spre stație, unde am urcat într-un autobuz. Un autobuz apărut de nicăieri. Nu-mi venea să-mi cred ochilor. Fata m-a tras de mână și am urcat. Oare cum de mai mergeau autobuzele în timpurile alea sinistre?

Am coborât în centrul orașului, unde era pace. Când să ne despărțim, ea m-a rugat să-i cumpăr un aparat de radio din Chișinău și să i-l aduc atunci când am să mă întorc după război la Tbilisi. Auzise ea că la noi se fac cele mai bune aparate de radio din lume. Nu am contrazis-o. M-a rugat să-i cumpăr un aparat. Sigur că da, i-am zis eu. Mi-a dat bani. Eu i-am luat, cu toate că știam că nu am să mai revin niciodată la Tbilisi și nu o să-i cumpăr radioul pe care și-l dorea.  Probabil că știa și ea asta. Din banii ăia mi-am cumpărat un bilet la avion spre Chișinău.

A doua zi nu am mai mâncat caise. A doua zi am intrat într-o cafenea din Chișinău cu un prieten și am mâncat o ciorbă. Era pentru prima dată în ultimele 15 zile când mâncam ciorbă. Seara, m-am culcat în patul meu de acasă și cum am închis ochii m-am trezit iar în Tbilisi fără nici un ban în buzunar și fără să pot pleca din oraș. Am intrat într-o livadă și am început să mănânc caise. Deasupra capului meu șuierau gloanțe și eu nu mai eram sigur că mâncam caise sau gloanțe.

A doua zi, Uniunea Sovietică a dispărut de pe hartă.

 

Citeste mai mult despre: Republica Moldova
Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: