• Bucuresti 30º C
    Baia Mare 22º C
    Brasov 26º C
    Cluj-Napoca 24º C
    Constanta 25º C
    Craiova 29º C
    Galati 29º C
    Iasi 30º C
    Suceava 26º C
    Timisoara 23º C
  • 1 EUR = 4.6559 LEI
    1 USD = 3.9517 LEI
    1 GBP = 5.2123 LEI
    1 CHF = 4.1351 LEI
    1 HUF = 1.4386 LEI
    1 BGN = 2.3806 LEI
    1 JPY = 3.5050 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Doi luptători ruși au primit cetăţenia română: Vrem să reprezentăm România cu glorie

13 Septembrie, 10:19

Luptătorii ruşi Zurab Kapraev şi Nikolai Okhlopkov au primit miercuri cetăţenia română în cadrul unei ceremonii de depunere a jurământului la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului de la București.

luptatori
Preşedintele Federaţiei Române de Lupte, Răzvan Pîrcălabu, spune cei doi „au şanse la medalii la JO și că timpul va demonstra că nu s-a înşelat în privinţa celor doi sportivi, aşa cum a fost cazul lui Albert Saritov medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.”

„Vreau să-i felicit pe cei doi proaspăt români. Aşa cum nu m-am înşelat când l-am adus pe Albert Saritov şi am obţinut o medalie olimpică pentru luptele româneşti după o pauză de 24 de ani, aşa va fi şi acum cu cei doi tineri de mare perspectivă. Îi vom avea pentru următoarele două cicluri olimpice şi sper să rămână ca tehnicieni după terminarea activităţii sportive. Şcoala rusească este cea mai bună din lume şi noi trebuie să aducem exemple pentru tinerii noştri.

Luptătorul Zurab Kapraev s-a declarat fericit că a obţinut cetăţenia română şi a explicat motivele pentru care a plecat din Rusia. „Suntem foarte fericiţi că am primit cetăţenia română şi că am fost primiţi călduros în România.

Vrem să reprezentăm România cu glorie şi cu medalii de aur. Ne-am interesat despre istoria României, ştim despre Dracula, ştim câteva lucruri. Pe viitor vom învăţa şi limba română, nu este foarte grea. Noi vom da totul pentru a obţine medalii pentru România, dar nu putem promite un număr anume. Pentru mine, Albert Saritov este un exemplu. În Rusia este o concurenţă foarte mare şi asta este unica noastră şansă de a aduce medalii.

În Rusia e mai greu sa ajungi campion naţional decât campion mondial”, a spus Kapraev. Zurab Kapraev, în vârstă de 21 de ani, este născut în Rusia, Republica Daghestan şi este campion naţional de juniori în 2015. Anul acesta a obţinut locul 2 la Turneul Internaţional Harkov. Pentru România, Kapraev va concura la lupte libere la categoria 70 de kilograme. Nikolai Okhlopkov, 23 de ani, este născut în Republica Saha-Yakutia, Rusia, şi este campion naţional de juniori în 2015.

De asemenea, a obţinut o medalie de aur la Turneul Internaţional Dimitry Korkin în 2017. Okhlopkov va concura tot la lupte libere, categoria 57 de kilograme.

Sursa: Deschide.md

Citeste mai mult despre: cetățenie, luptatori, Romania, rusia
Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: