Declarațiile au fost făcute de către Igor Dodon pe pagina sa de Facebook, după ce s-a văzut astăzi cu Dodon la Bender.

„Ne-am expus împotriva apelurilor venite din partea unor actori internaționali cu referire la o eventuală reformatare la etapa actuală a operațiunii de pacificare la Nistru, fără a ține cont de necesitatea realizării unei reglementări politice ample a diferendului transnistrean, doar prin modalități pașnice”, scrie Dodon pe pagina sa de Facebook.

Totodată, Dodon susține că trebuie consolidate eforturile în vederea menținerii actualului format de pacificare.

„Am fost unanimi vizavi de necesitatea depunerii unor eforturi conjugate susținute pentru o funcționare stabilă a misiunii de pacificare şi a organului său de conducere, reprezentat prin Comisia Unificată de Control (CUC), în conformitate cu Acordul din 21 iulie 1992”, susține Dodon.

Acesta mai spune că și-a exprimat împreună cu Krasnoselski „sprijinul comun pentru toți participanții la Operațiunea de pacificare mixtă din Zona de Securitate, dar şi recunoștință Federației Ruse pentru activitatea contingentului pacificator rus, pentru funcționarea eficientă şi continuă a misiunii de pacificare, pentru eforturile depuse în scopul păstrării păcii la Nistru”.

Cei doi au discutat și despre instituirea punctelor comune moldo-ucrainene pe sectorul transnistran de frontieră. Dodon pare a fi de acord cu instituirea lor și remarcă că aceastea nu trebuie să creeze obstacole economice agenților economici.

„Am reiterat poziția comună potrivit căreia punctele de control vamal moldo-ucrainene, constituite pe porțiunea transnistreană a frontierei, nu trebuie să afecteze negativ locuitorii și agenții economici din regiunea transnistreană”, spune Dodon,