În dezbaterea proiectului socialiștii au ținut să vorbească de la tribuna Legislativului despre faptul că această strategie este una făcută la comanda aliaților partidului de la Guvernare și că are drept scop înrăutățirea relațiilor cu Federația Rusă.

Democratul Marian Lupu a declarat că punctul central al strategiei este statutul neutru al țării care este menționat în Constituția Republicii Moldova.

Vladimir Voronin a venit cu propunerea ca în document să fie introdus termenul de „demilitarizare”.

„Eu propun ca noi să mergem la demilitarizarea țării pentru că în așa condiții vom putea mult mai rapid și simplu să rezolvăm problema transnistreană care trebuie și ei să se demilitarizeze”, a explicat Voronin.

Potrivit strategiei, prezența contingentului militar rus în regiunea de est a Republicii Moldova, în contextul unei eventuale escaladări a situației regionale, reprezintă un risc la adresa securității naționale. Documentul atenționează că și forțele militare și paramilitare separatiste subminează și amenință integritatea teritorială a țării.

În contextul dificultăților economice cu care se confruntă regiunea, autorii strategiei atenționează că regimul separatist va promova o politică de confruntare cu autorităţile constituţionale.

De asemenea, conflictele din Ucraina și Orientul Mijlociu reprezintă pericole la adresa securității Republicii Moldova. Iar autorii estimează că o rezolvare rapidă a conflictului din estul Ucrainei pe termen scurt şi mediu, va fi dificilă, dacă nu chiar imposibilă.

Propaganda străină constituie una dintre cele mai grave ameninţări la adresa valorilor şi intereselor naţionale, potrivit proiectului.

Pentru a face față acestor riscuri și provocări, documentul conține și un plan de acțiuni pentru implementarea Strategiei în anii 2018-2021 care prevede inclusiv creșterea finanțării pentru apărare. Spre exemplu, pentru consolidarea capacităţii operaţionale curente a Armatei Naţionale resurselor financiare vor crește de la 625 de milioane de lei în 2018 până la aproape 1,5 miliarde în 2025. Iar începând cu 2025 bugetul va tinde spre media alocărilor bugetare europene.

Vedeți mai jos documentul aprobat de Parlament: