• Bucuresti 12º C
    Baia Mare 10º C
    Brasov 9º C
    Cluj-Napoca 4º C
    Constanta 12º C
    Craiova 10º C
    Galati 11º C
    Iasi 10º C
    Suceava 8º C
    Timisoara 12º C
  • 1 EUR = 4.9484 LEI
    1 USD = 4.2646 LEI
    1 GBP = 5.8523 LEI
    1 CHF = 4.6171 LEI
    1 HUF = 1.3760 LEI
    1 BGN = 2.5301 LEI
    1 JPY = 3.7293 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Director medical al Spitalului Colentina: Sunt şapte-opt asistenţi medicali, infirmiere, brancardieri cu COVID

15 Septembrie, 14:24

Şapte-opt asistenţi medicali, infirmiere, brancardieri de la Spitalul Colentina din Capitală au fost diagnosticaţi cu COVID-19, unii fiind asimptomatici, iar câţiva cu simptome uşoare, a declarat pentru News.ro Mihail Daniel Drăguţescu, director medical, care a precizat că activitatea în secţia în care lucrau a fost suspendată pentru câteva zile.

erfrefref

”La momentul la care vorbim, din punctul de vedere al personalului, lucrurile sunt relativ bune şi spun relativ pentru simplu fapt că avem câteva persoane din cadrul personalului medical care s-a întors din concediu şi vreo doi au devenit simptomatici, nu şi-au dat seama şi până la urmă, în urma unei anchete epidemiologice, am descoperit că sunt şapte-opt asistenţi medicali, infirmiere, brancardieri care s-au pozitivat, unii sunt asimptomatici şi câţiva sunt cu simptome uşoare”, a declarat pentru News.ro Daniel Drăguţescu, director medical al Spitalului Clinic Colentina din Capitală, precizând că ”surpriza este că toţi fac parte din personalul vaccinat au spitalului”.

El a explicat că aceştia nu au fost testaţi, întrucât metodologia nu obligă la testarea celor vaccinaţi.

”Testăm orice persoană simptomatică, că de aia i-am testat şi pe ei. Prima persoană am testat-o când a devenit simptomatică”, a afirmat Drăguţescu.

El a subliniat că există o procedură sau o instrucţiune emisă de Ministerul Sănătăţii, care este cu grad de recomandare, în care în mod teoretic ar trebui ca personalul nevaccinat să fie testat, la trei zile cu test antigen sau la o săptămână cu test PCR.

Întrebat dacă unitatea medicală pe care o conduce respectă acest protocol al Ministerului Sănătăţii, Daniel Drăguţescu a răspuns:”Nu avem încă norme de aplicare, în sensul în care nu ştie nimeni care este sursa de finanţare pentru aceste teste. Noi am încercat printr-un triaj epidemiologic strict să ne păzim şi ne-am păzit până acum de toate lucrurile, nu am avut niciun fel de problemă la nivelul Spitalului Colentina. Din păcate, însă, şi asta trebuie să ştie toată lumea, tulpina Delta este extrem de contagioasă şi se pare că pacienţii vaccinaţi pot contacta Delta chiar dacă nu fac boală, adică rămân asimptomatici, dar asta, raportat la populaţia generală, măsurile pe care ai putea să le iei, sunt de distanţare fizică şi purtarea echipamentului  de protecţie, adică mască în spaţii închise obligatoriu şi, fiind vorba de spital, chiar şi în spaţii deschise”.

În ceea ce priveşte starea celor diagnosticaţi cu COVID-19, conform lui Drăguţescu, ”sunt forme uşoare şi o parte sunt asimptomatici, doar s-au descoperit la testare pentru că au fost contacţi şi au fost testaţi, au ieşit pozitiv la testul rapid, asta a fost singura chestie”.

”O parte din ei am aflat că s-au şi negativat, dar să respectăm protocolul am zis să temporizăm un pic activitatea fără a pune în pericol pacienţi, şamd. Lucrurile sunt sub control”, a subliniat directorul medical.

Drăguţescu a precizat că pe secţia în care au apărut cazurile, una dintre secţiile chirurgicale, ”s-a temporizat activitatea, s-au luat măsurile astfel încât să nu se ajungă la propagarea infectării”.

”Secţia respectivă este momentan cu activitatea suspendată pentru câteva zile astfel încât să ne asigurăm că niciunul din restul personalului nu este infectat. Toţi sunt negativi, aşteptăm încă câteva zile ca să putem să reluăm activitatea.

În ceea ce priveşte pacienţii cu COVID-19, Daniel Drăguţescu a afirmat că în ATI este 90% grad de ocupare, adică ”nouă pacienţi cu zece paturi”.

Medicul a precizat că pacienţii nevaccinaţi şi cu comorbidităţi ”cam ajung direct în stadii severe de evoluţie si că,  pe specialităţi medicale,  la momentul acesta, sunt puţini pacienţi, vreo 10 internaţi sau 12.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: