• Bucuresti 3º C
    Baia Mare 2º C
    Brasov 2º C
    Cluj-Napoca 2º C
    Constanta 5º C
    Craiova 6º C
    Galati 4º C
    Iasi 3º C
    Suceava 2º C
    Timisoara 5º C
  • 1 EUR = 4.6495 LEI
    1 USD = 4.0769 LEI
    1 GBP = 5.1788 LEI
    1 CHF = 4.1190 LEI
    1 HUF = 1.4384 LEI
    1 BGN = 2.3773 LEI
    1 JPY = 3.6184 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Daniel Ioniță: Dacă R. Moldova rămâne un stat democratic, România va fi alături de Chișinău

07 Decembrie, 15:47

La 100 de ani de la Marea Unire, România și Republica Moldova au împreună un trecut istoric valoros, sunt prietene, parteneri strategici, au relațiile bilaterale și o agendă de aspirații comună.

Daniel Ionita

Ce beneficii a adus această relație cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului, când vom vedea gazul curgând prin gazoductul Iași-Ungheni, este oare reversibilă integrarea europeană și când se va reuni Republica Moldova cu România? Despre acestea Excelența sa, ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, s-a expus în cadrul unui interviu pentru DW.com.

După 100 de ani de la Unire, R. Moldova și România au proiecte care au deja nu numai o istorie, au un prezent, dar cu siguranță vor avea și un viitor.

„M-aș referi aici în primul rând la proiectele din domeniul educației – renovarea grădinițelor, bursele pe care an de an România le acordă sau locurile din taberele de odihnă pentru tinerii din R. Moldova. Sunt și proiectele energetice, care cu siguranță vor contribui la racordarea ireversibilă a R. Moldova la spațiul european. Nu vreau să mă refer doar la aceste chestiuni, dar sunt practic foarte multe proiecte în majoritatea domeniilor sectoriale între ministerele de linie. Există o colaborare foarte bună între Ministerele de Interne din România și R. Moldova. Este o colaborare la fel de bună între Ministerele Apărării. Domeniul economic începe să fie tot mai important. După cum știți, România este principalul partener al R. Moldova, iar schimburile comerciale pe care le vom înregistra anul acesta vor atinge cu siguranță un record și ne vom apropia de frumoasa cifră de 2 miliarde de dolari”, a spus Daniel Ioniță.

Recent, la reuniunea celor două guverne la București au fost semnate 10 documente importante din categoria acorduri bilaterale, memoranduri de înțelegere, declarații sau planuri de acțiuni. Ambasadorul Ioniță, spune despre acorduri că acestea vorbesc de la sine despre dorința comună a celor două părți de aprofundare a cooperării sau de rezolvare a unor chestiuni, care astfel vor putea fi în beneficiul cetățenilor ambelor părți.

„De exemplu, a fost semnat un acord între Ministerul Turismului din România și cel al Economiei de aici referitor la promovarea unor rute turistice. Astfel, anul viitor vom avea și o rută tursitică și culturală a voievodului Ștefan cel Mare și Sfânt, care va acoperi cele două maluri ale Prutului, cu vizitarea unor obiective culturale sau de interes din R. Moldova, care să fie combinate cu obiective culturale de interes, mânăstiri, locuri de pelerinaj din România”, a specificat Ioniță.

Daniel Ioniță este sigur că pot fi făcute în continuare foarte, foarte multe lucruri cu rezultate frumoase.

„Cunoaștem care sunt problemele cu care se confruntă cetățenii la trecerea Prutului pe diverse puncte de frontiere. Știm că acele puncte pe perioada vacanțelor sau a concediilor sunt aglomerate. Știm că poate este nevoie de 1-2 sau mai multe poduri suplimentare peste Prut, astfel încât să sporească capacitatea de transport peste râu. Sunt și proiecte frumoase de dezvoltare a unei autostrăzi care să lege Târgu Mureș de Iași, cu extensie până la Ungheni și - de ce nu? - să fie prelungită și la Chișinău”, spune Ioniță.

Ținând cont de faptul că România face parte din corul european, vocea ei în special pe R. Moldova are accente și conotații aparte.

„România întotdeauna încearcă să aibă o abordare extrem de precaută în R. Moldova. Au fost vremuri în relațiile noastre bilaterale când, fără să facem nimic, am fost acuzați de multe. Și România nu dorește să fie parte a nici unui joc politic intern din R. Moldova. Însă suntem primii interesați ca evoluțiile din această țară să se înscrie de o manieră ireversibilă pe o cale democratică și stabilă, pentru că doar așa credem că aspirațiile legitime către Europa ale tuturor cetățenilor moldoveni pot fi îndeplinite”, spune ambasadorul.

De la 1 ianuarie România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene. Daniel Ioniță declară că România este pe deplin pregătită să-și asume această responsabilitate la nivel înalt.

„Au fost create structuri, au fost pregătiți oameni, au fost puse la punct proceduri, au fost demarate toate măsurile  de natură organizatorică, logistică, astfel că președinția română, va fi una de succes. Vă pot însă asigura de faptul că, în funcție desigur și de evoluțiile de anul viitor, pentru că la momentul de față, dacă ne raportăm la viitor, vorbim despre atingerea unei ținte în mișcare - deci, în funcție de alegerile parlamentare din 2019, R. Moldova va fi în centrul preocupărilor noastre. Partea română va încerca să promoveze și obiectivele care au relevanță pentru R. Moldova atunci când vom discuta subiecte de interes regional”, menționează Ioniță.

De asemenea, Ioniță a specificat și importanța gazoductului Iași-Ungeni pentru R. Moldova, care va asigura securitatea energetică a statului. Mai mult, compania Transgaz, care este principalul transportator de gaze naturale din România, dispune de capacitățile tehnice, cât și de mijloacele financiare necesare construcției la termen a acestui gazoduct.

Sursa: deschide.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: