• Bucuresti 6º C
    Baia Mare 10º C
    Brasov 4º C
    Cluj-Napoca 8º C
    Constanta 8º C
    Craiova 6º C
    Galati 2º C
    Iasi 0º C
    Suceava -1º C
    Timisoara 12º C
  • 1 EUR = 4.7808 LEI
    1 USD = 4.3144 LEI
    1 GBP = 5.5850 LEI
    1 CHF = 4.3531 LEI
    1 HUF = 1.4317 LEI
    1 BGN = 2.4444 LEI
    1 JPY = 3.9721 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Corupția - amenințare la adresa securității naționale: avanscena autoritaristă, noul comunism global

12 Aprilie, 12:22

În Strategia Națională de Apărare din 2005, ulterior în documente ale CSAT, corupția a fost declarată amenințare la adresa securității naționale.

Chifu

Rezultatul a fost capacitarea tuturor forțelor instituționale pentru a combate acest fenomen, inclusiv serviciile de informații și instituțiile de securitate națională. Dacă în România, în unele cazuri, acest fapt a dus la conlucrarea, substituirea sau dominația unor instituții din sfera securității naționale asupra investigării corupției, coordonarea unor cazuri, implicarea în cercetarea și urmărirea penală, soldată inclusiv cu abuzuri de putere – lesne de sancționat și probat individual – totuși perceptul originar nu trebuie eliminat pentru că el reprezintă o permanență la nivel global și o constatare generală cu portanță specială în spațiul post-sovietic și fost socialist. Statele care au traversat regimuri comuniste au o înclinație mai mare și vulnerabilitate crescută în fața acestui flagel.

Corupția este un subiect de prim plan în dezbaterile dintre România și aliați de multă vreme. Unii susțin că e bine să combați corupția pentru că ea spoliază resursele statului, dirijând resursele bugetare în buzunare private. Dar nu e vorba doar despre aspecte din acest spectru: corupția la nivel înalt alterează achizițiile inclusiv la nivel securitar și decizii din domeniul apărării și securității și face ca anumite capabilități mai reduse calitativ să substituie instrumentele de forță pe care un stat și le permite și le poate achiziționa; corupția alterează decizii strategice și dirijează relații de această natură, de procurare de bunuri și servicii și în domeniul militar și securitar din spații care permit plata de mite substanțiale sau unde se află intermediari ce se confruntă cu legislații mai laxe sau aplicări mai aleatoare ale legislației anti-corupție, favorizând influențe nefaste; dar mai ales, corupția endemică instalată la nivelele mari de decizie creează căi pentru alterarea deciziei strategice - de politică externă, securitate și apărare, în domeniile cele mai sensibile ale statului, și e o vulnerabilitate care permite influență, spionaj, penetrare și dirijare a deciziei unui stat inclusiv în domeniile de care ține însăși existența sa.

Dar lucrurile merg și mai departe de atât, pentru că nu întâmplător corupția favorizează autoritarismul și distrugerea democrației. Prin alterarea drepturilor fundamentale, prin subminarea statului de drept, a încrederii populației în dreptate și justiție, în supremația legii, în egalitatea în fața legii, în capacitatea sistemului juridic de a funcționa independent și de a putea urmări penal și condamna pe oricine, aflat în orice funcție politică de vârf; prin capacitatea corupției de a altera ierarhii și meritocrații, democrații și sisteme de selecție profesională bazată pe expertiză și experiență; prin sisteme nou create de camarilă personală în care, odată ajuns la conducerea statului, coruptul și asociații săi la fel de corupți se susțin reciproc prin dorința de a nu fi deferiți legii, odată plecați din funcții; prin formulele și ierarhiile „verticalei puterii” care dau naștere la adevărate kleptocrații, la sisteme corupte pe deplin prin care structurile de putere sunt controlate prin corupere și distribuirea aleatorie de resurse departe de nevoile societății și ale cetățenilor; și prin corupție se trece de la alterarea statului de drept și acapararea justiției de către politic la alterarea capacităților economice, prin formule de corupere în masă a populației, cu resurse dincolo de capacitatea de producție și creștere a statului, pentru obținerea accesului la conducerea statului și perpetuarea ulterioară la putere a corupților, pentru ca mai apoi, să fie alterate sistemele electorale democratice, în dorința perpetuării eterne la putere.

Deci mecanismul intern al unei kleptocrații este împingerea spre corupție generalizată pentru menținerea și perpetuarea sistemului, prin distrugerea în primul rând a statului de drept și independenței justiției; în faza a doua e alterată substanța economică a societății, prin dirijarea contractelor și a resurselor pe canale stabilite politic, spre potentați sau clienți ai regimului; ulterior e alterată substanța proceselor electorale, din nevoia elitei corupte și a corupților din prim plan de a se eterniza la putere. Căci da, corupția alterează fundamental sistemele democratice.

În fine, o societate coruptă e expusă și vulnerabilă coruperii de către forțe externe. Toată lumea a devenit conștientă de acțiunile Rusiei, prin război hibrid, război informațional, operațiuni cibernetice sau psihologice de a altera voința exprimată la vot, sistemele electorale sau a influența, pe larg, alegerile, favorizând partide controlate sau finanțate precum cele de extremă stângă – tradiționale pe lista de finanțări a URSS – dar și pe cele de extremă dreaptă, naționaliste, eurosceptice sau de-a dreptul anti-europene, populiste, islamofobe și eurofobe. Dar la bază stau fonduri care provin cel mai adesea din scheme energetice dubioase, obscure și corupte desfășurate în chiar statele europene, spălări de bani în sume enorme, prin intermediul băncilor europene și a sistemului off shore, apoi valorificarea lăcomiei și corupției dezvoltată la vârf în statele vizate, prin coruperea liderilor și valorificarea afacerilor lucrative în spațiul european care afectează fundamental decizia, democrația, statul de drept, penetrează și influențează deciziile strategice ale statului.

S-a dezvoltat deja o întreagă literatură în acest sens și nu întâmplător se vorbește despre corupție ca despre noua marcă a autoritarismului și eticheta sistemelor de valori alterate, corupte, pervertite, doar imitând pe cele occidentale. Și prin vulnerabilitățile exhibate, determină partenerii din UE și aliații din NATO, celelalte state din conclavul euro-atlantic, să sancționeze și să izoleze acești jucători pentru că ei prezintă vulnerabilități fundamentale ca sistem în măsură să altereze funcționarea statului, a economiei, a pieței, a competiției și să permită penetrarea sistemelor de decizie strategică de către terți. O inadecvare totală care, în viitor, va fi marca abdicării de la finanțarea proiectelor majore în aceste state cu fonduri europene – am văzut deja hotărârile Parlamentului European în acest sens – dar va altera și angajamentele de alianță, de apărare și de securitate comună, odată ce baza unei alianțe este exact corpusul de principii și valori comune iar corupția reprezintă o îndepărtare de la aceste valori și poate determina scăparea secretelor aliate către terți.

Și pentru a fi pe deplin corect, am să dau aici trimitere la trei lucrări de referință. Prima datează încă din 2005, lucrarea lui Waybe Sandholtz și Rein Taagepera – Corupție, Cultură și Comunism din Revista Internațională  Sociologie. A doua, Corupția este Noul Comunism, a lui Brian Whitmore, este o analiză a Radio Europa Liberă/Radio Libertatea din 2016, iar a treia este Adevărata provocare autoritaristă: Corupția este noul comunism, a lui Michael Mandelbaum, un studiu publicat la 15 martie 2019 în The American Interest. Și fac o nedreptate enormă unei întregi literaturi, nefiind specialist în drept și în corupție politică, ci rezervându-mă doar la elementele ce influențează fundamental societatea, securitate, decizia strategică și perspectivele de reașezare ale lumii în secolul 21.

 

Provocarea autoritaristă: Corupția, noul comunism

 

Corupția e atât de veche încât găsim lecții și în Biblie care fac referire la mituire. În Deuteronom, 16:19 Biblia notează „Nu trebuie să accepți mită pentru că mita orbește ochii omului cuminte și înțelept și subminează cauza celor care sunt în dreptul lor”.(“Să n-atingi niciun drept, să nu cauți la fața oamenilor și să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înțelepților și sucesc cuvintele celor drepți”). Evident însă că aici e vorba doar de Marea Corupție, respectiv cea care permite deturnarea resurselor statului, cele bugetare, către interesele proprii ale decidentului om politic de vârf, în favoarea sa sau a apropiaților săi sau alterarea prin intervenție directă a deciziei subordonaților sau terților dependenți în crearea de avantaje personale directe sau indirecte. Orice deturnare de la interesul public, admițând că alesul e pus să guverneze în interesul cetățeanului, nu al său personal, este act de mare corupție.

Și da, corupția afectează direct sistemul democratic, îndeamnă la forme de autoritarism și dictatură, pentru că pervertește regula, îl îndeamnă pe cel corupt să rămână la putere pe termen nedeterminat, folosind puterea și banii pentru a menține controlul și a se eterniza în funcție ca să poată fura mai departe și să profite de banii rezultați din tranzacționarea prin mită a intereselor publice în favoarea unor privați, apropiați, relații directe sau terți cu dare de mână. Corupția afectează, firește, și economia, dirijând resursele de la bugetele statului, de la lanțurile naturale productive și competiția reală către buzunarele corupților, potentați ai zilei.

Iar despre corupție se spune că este noul comunism, după Mandelbaum, pentru că efectele sunt similare: corupția introduce și favorizează circuite ne-economice și necompetitive, dirijate politic precum o făcea comunismul cu economia centralizată, numai bună de căpușat. În plus, corupția, ca și comunismul odinioară, este sursa instabilității și înclinației spre conflict internațional, în secolul 21. O putem vedea la trei state cu ambiții în a domina regiunile în care se află, dacă nu lumea, Rusia, China și Iranul, care folosesc amenințarea cu forța, corupere și utilizarea forței în relațiile internaționale. Și o fac prin politicile agresive față de terți, inclusiv a celor care vor să facă afaceri pe propriul teritoriu și controlul circuitelor economice, apoi amenințarea la adresa vecinilor, în fine, amenințarea la adresa valorilor democratice și ale intereselor Occidentului.

Democrația lumii liberale și bazate pe reguli amenință regimurile, că e vorba despre autocrația verticalei puterii lui Putin, cu economia lucrativă alcătuită din mari companii energetice conduse de siloviki în favoarea regimului și potentaților săi, de regimul comunist chinez în favoarea acelorași potentați din vârful partidului sau de regimul islamic al ayatollahilor, cu dirijarea resurselor spre Gardienii Revoluției Islamice. În toate aceste cazuri avem frica de democrație și de propriul popor, coerciția cetățenilor pentru a păstra puterea, încălcarea drepturilor fundamentale și a accesului egal la oportunități, eludarea competitivității reale și a regulilor pieței. Iar nevoia de legitimitate chiar și a acestor regimuri împinge spre utilizarea forței și război sau diferite forme de agresiune care să acopere ca imagine, manipulând percepția publică, realitățile ilegitimității regimurilor de această factură.

 

Kleptocrațiile și regimurile corupte eșuează economic și recurg la naționalism agresiv, conflicte și război

 

Kleptocrațiile autoritare, sub diferite regimuri, ideologizate sau nu, au motive directe să recurgă la război și utilizarea forței odată ce o fac deja față de proprii cetățeni prin represiune internă. Ele definesc formule de state conservatoare, imobile, preocupate de perpetuarea regimului. În mod paradoxal, aceste regimuri sunt concomitent conservatoare în raport cu propria conducere, și revizioniste, revanșarde și agresive cu vecinătățile și pe plan internațional, punând sub semnul întrebării regulile dreptului internațional tocmai pentru că actualul sistem a dus la democratizare pe scară largă, un model de societăți ce oferă libertate și prosperitate deopotrivă. Și cum în toate cele trei cazuri în discuție la bază e o anumită prosperitate economică dispărută – din cauza prețului petrolului sau a osificării conducerii care nu mai găsește soluții creative și a centralizat decizia, punând-i pe manageri sub controlul regimului ideologic, religios sau personal – azi nervozitatea pe plan internațional crește în aceste regimuri.

E motivul pentru care regimurile kleptocratice, corupte și autoritare care nu mai au instrumentul creșterii economice trec spre naționalisme agresive ca soluții temporare de menținere a puterii, pasând vina pe „marea finanță internațională”, pe globalizare, pe multinaționale sau pe circuitele financiare globale. Dar ulterior dând vina pe orice e alteritate și element de influență sau limitare a deciziei interne, chiar prin propriul angajament – vezi apartenența la UE – pe baza faptului că e un principiu extern simplu de blamat și pe care să dea vina autocrații hoți și corupți transformați în naționaliștii de paradă. Așa se ajunge la instabilitate, militarism și război.

Și, evident, primele de blamat sunt regimurile care, ele, reușesc, respectând corpusul de valori democratice, ale economiei de piață și statului de drept. America, Europa, UE, Occidentul sunt primele de vină pentru eșecul propriului sistem corupt. Autocrațiile au tendința, în fazele finale, să dea vina pe tot ce este exterior, pentru a nu suporta comparația cu regimurile din statele respective. E și motivul pentru care comparația și cazurile particulare reprobabile sunt promovate public, de propaganda oficială, cu asupra de măsură: un corupt în Occident, un caz de spălare de bani în vest, un regim cu probleme economice contestat în stradă, toate sunt fericirea regimurilor autoritare contestatare pentru că sunt motive de a mai prelungi guvernarea coruptă și agonia propriilor societăți. Până la nivele greu de conceput, vezi regimul chavist și situației Venezuelei lui Maduro sau situația dezumanizării din Coreea de Nord.

Tot corupția la vârf este și mecanismul care împinge statele de această factură la decizii riscante și proiecte megalomanice, cu ambiții globale, de putere regională sau dominație a lumii, întreprinderi dincolo de puterile economice și resursele regimurilor, dar care permit joaca de-a ațâțarea mândriei națiunii și de amânare a deconturilor până la perspectivele dividendelor ce vor să vină din asemenea operațiuni de dominație externă riscante și costisitoare. Așa s-a prăbușit Uniunea Sovietică pe mania grandorii, cursa înarmărilor și înnămolirea în Afganistan, la care se adaugă risipirea resurselor pe proiecte politice fără relevanță economică și pe niveluri de ambiție nejustificate pentru capacitatea economică a statului sovietic; așa cum azi se întâmplă cu Rusia rătăcită în Siria, unde și-a asumat responsabilitatea și sarcina de a rezolva criza, în Libia, Republica Centrafricană sau chiar Venezuela, ca să nu vorbim despre aventurile militariste și proiectele politice din vecinătate, în Abhazia, Osetia de Sud, Crimeea, Donbas, Transnistria, regiuni susținute financiar și economic din rațiuni strict politice și de ambiție de dominare.

Politicile externe agresive sunt, de asemenea, o marcă a acestui tip de state. Nu în mod absolut, există și democrații care, la un moment dat sau altul, din rațiuni de acces la resurse sau competiție economică globală, recurg la politici mai agresive. Dar toate trebuie motivate și decontate, într-o democrație, respectiv trebuie explicate cu componente de înălțime morală sau motivații ce păstrează legitimitatea, chiar și în cazul războaielor lungi – vezi Irak, Afghanistan, Siria chiar, pentru acțiunile americane.

 

Nevoia de legitimitate în regimurile corupte

 

Corupția este profund și universal nepopulară, de aceea e necesar, în kleptocrații și regimuri corupte, să utilizeze propaganda pentru diversiuni ale atenției publice. Naționalismul agresiv e o abordare curentă. Căutarea dușmanului extern, o a doua. Identificarea de dușmani interni ce reprezintă interese străine, o a treia – de la multinaționale, capital străin, credite și curs valutar la migrație și competiția pentru locurile de muncă. De ce să te chinui să explici de ce nu ai locuri de muncă – pentru că nu faci investiții și nu le creezi – sau de ce nu ai forță de muncă – care a plecat peste hotare la o viață mai bună – când poți da vina pe capitalul străin, pe regulile internaționale și constrângerile FMI, Băncii Mondiale, sau ale Uniunii Europene respectiv pe migranți și competiția pe salarii mici a terților ce invadează societatea. E mai la îndemână și se vinde public mai simplu.

Dar când nu mai rezistă acest tip de amenințare, trebuie să impui sacrificii, evident tot populației, Iar regimurile autocratice devin tot mai impopulare și ele când încep să impună sacrificii. Curba de sacrificiu sau regimurile de austeritate, reducerile de personal în administrația publică sau competiția pe locuri reduse numeric nu face decât să submineze legitimitatea și credibilitatea regimului. De aceea regimurile kleptocratice, pentru a îndepărta atenția de la propriul furt, gestiunea aberantă și spolierea resurselor statului în propriul beneficiu îndreaptă atenția spre proiecte majore, megalomanice sau naționaliste care trebuie și pot fi acceptate ca motive de curbe de sacrificiu pentru populație. Cetățenii trebuie convinși să-și asume costurile pentru un ideal mai important care le poate acoperi foamea și îi poate orbi într-atât încât să nu vadă gestionarea dezastruoasă a treburilor publice de către propriul guvern.

De aceea trebuie atrasă atenția și focalizată, prin presă liberă și intervenție directă, asupra eliminării motivelor represiunii politice prin eliminarea regimurilor corupte și a autocrațiilor bazate pe naționalism agresiv. Sfârșitul comunismului a dovedit, în multe state ale Europei centrale și de Est, faptul că se poate trăi mai bine, mai liber, în pace, prin eliminarea acestor motivații care acoperă kleptocrațiile corupte instalate și perpetuate în fruntea statelor. E motivul pentru care regimurile populiste sau partidele europene de această factură, cu comportamente populiste, naționaliste, eurosceptice și ad-hocratice trebuie eliminate prin vot, prin expunerea publică a faptelor și revelarea nivelului de corupție.

 

Populismul și contestarea elitei, ca modalitate ieftină de menținere a regimurilor corupte

 

După cum am văzut, în discuție a intrat și populismul, folowship-ul, nu leadershipul, conducerea și guvernarea cu ochii la mass media și la sondajele de opinie, nu promovarea unui proiect pentru care să strângi susținere publică și voturi pentru ca populația convinsă de proiect să te urmeze și să te susțină. Ei bine, această referire vine tocmai pentru că în unele regimuri democratice fragile, soluțiile de acțiune sunt nuanțate pentru a acoperi kleptocrația unui regim sau corupția endemică, pe scară largă, ce domină și cangrenează societatea.

Astfel, naționalismul agresiv și sforăitor determină reacții de bun simț a unei populații cultivată, emancipată și cosmopolită, care va respinge astfel de porniri; populismul clasic, necioplit și virulent, va fi de asemenea subiect de glume, împingere în ridicol și respingere directă la nivel public; apoi pasarea vinei pe factorii externi va duce la imagini lesne de recunoscut din epoci apuse și la același tip de negare a regimurilor care făceau recurs la asemenea motivații – aici din nou regimurile corupte și naționalist-populiste frizează gesturi și reacții ale comunismului târziu, în pragul prăbușirii. De aceea va exista tentația recursului la blamarea elitelor.

Nu vorbim aici strict de regimuri de stânga, care critică elita conducătoare educată și instruită, pe cea sofisticată, profesionistă, cu expertiză și experiență. Vorbim și despre formule de populism cu nuanțe nihiliste sau anarhiste, de pornirile de contestare antisistem de pe aceleași baze de blamare a elitei cultivate pentru funționarea sistemului de putere din stat, chiar dacă acest blam acoperă corupția endemică a regimurilor kleptocratice, care nu au forța de a perverti și împinge societatea din nou spre autoritarism - mai ales când vorbim despre societăți post-comuniste, din spațiul Europei Centrale și de Est sau din spațiul post-sovietic.

Contestarea elitei este o altă caracteristică și tentație de salvare a regimurilor kleptocratice și corupte. A elitei reale, nu a celei politice, ajunsă să rarefieze competența și pregătirea la vârful partidelor și regimurilor. Și ajungerea în fruntea formațiunilor politice și ale guvernării a nivelurilor celor mai de jos în materie de pregătire și educație, instrucție, expertiză și experiență, este și ea o marcă a căderii și alunecării spre regimuri corupte și kleptocrațiilor închise, incapabile să respire, să atragă elite și să se împrospăteze prin ele însele, generând regimuri muribunde la nivelul politic intern și anunțând implozia politică, fiind capabile să atragă doar reprezentanți corupți sau coruptibili, avizi de resurse și avantaje nemeritate, oportuniști și trădători, fără coloană vertebrală și fără principii sau morală. Iar atragerea acestui tip de nou veniți utilizabili la guvernare și dispensabili nu face altceva decât să întărească sistemul corupt pentru că necesită mecanisme de loialitate realizate prin constrângere, corupere și menținerea sub amenințarea dosarelor pentru a evita competiția și provocarea noilor veniți la adresa liderilor existenți și osificați. Noii veniți sunt simple instrumente și nu duc la răcorirea și împrospătarea formațiunilor politice construite pe kleptocrație și corupție.

 

Corupția în securitatea națională: subminarea deciziei strategice de către state terțe

 

Dar poate cea mai periculoasă formulă de ingerință e cea la nivelul deciziei strategice, în teme ce afectează securitatea națională. Am văzut deja un număr mare de cazuri în care Rusia, folosind alternativ instrumente tot mai insidioase, de la război informațional la operațiuni psihologice sau cibernetice, a generat alterarea fundamentală a deciziei strategice. Nu mai târziu de luna trecută, cazul Kalinin a ridicat o cortină așezată peste încrengătura de interese ce proteja regimul putinist și peste acțiunea de ingerință în alterarea actului de justiție și a deciziei instituționale în Grecia, implicând un înalt personaj aflat sub sancțiuni americane pentru ingerința în alegerile franceze și pentru finanțarea partidelor naționaliste “prietene” ale Rusiei.

Dar elementele de corupție merg mult mai departe, și afectează mult mai profund societățile democratice, vulnerabile, prin liderii lor, la corupție. În societățile unde s-a instalat corupția endemică, nu mai e nevoie de agresiune militară armată, nici de formule sofisticate de influență, odată ce banii fac totul. Iar coruperea în scopul spolierii bugetelor acestor state în beneficiul comanditarilor externi face ca să nu mai fie nevoie nici măcar de utilizarea propriilor resurse pentru corupere ulterioară și alterarea de decizii: compromiterea prin actele de corupție inițiale a personajelor politice de top și acumularea de resurse din bugetele statelor vizate face ca statul vizat să-și finanțeze singur operațiunea împotriva sa.

Astăzi Surkov și Ashmanov vor să perpetueze putinismul, să facă din el o marfă de export, o nouă ideologie și un nou sistem. E natural să și-o dorească, mai ales că instrumentarul de export există deja, și el se face prin război informațional și prin mutarea modelului kleptocratic autoritarist în statele unde corupția, marea corupție este endemică și poate fi utilizată pe scară largă de către Rusia lui Putin pentru a-și promova propriile interese. Și o va face și după Putin, după cum ne spun cei doi ideologi ai regimului de la Moscova.

Peter Pomerantsev și Michael Weiss sunt autorii celebrului studiu Amenințarea nerealității: cum militarizează Kremlinul informația, cultura și banii. Cei doi notează: Kremlinul nu are nevoie să fie lider al unui bloc de națiuni tip Pactul de la Varșovia, în schimb exacerbează diviziunile, subminează instituțiile internaționale și ajută la crearea unei lumi în care poate înflori autoritarismul său corupt. E vorba despre controlul unor structuri economice și financiare cu scheme opace, cu precădere energetice, la nivelul spațiului post-sovietic, dar nu rareori funcționând și în spațiul european, chiar dacă proprietarul real e ascuns sub formule de off shore-uri sau companii înregistrate în state europene terțe.

Apoi prin scheme energetice obscure și corupte, Rusia lui Putin reușește să creeze resurse, bani negri, cash, în cantități enorme, cu ajutorul cărora reușește să corupă lideri și să-și asigure avantaje și resurse financiare chiar din statele vizate. Am văzut, de exemplu, în ultima vreme scandalurile iscate la Danske Bank, Sverige Bank și multe altele, ca să nu vorbim despre bănci în state din spațiul post-sovietic. Să nu uităm că împrumutul mediat de Babakov pentru Frontul Național al lui Marine le Pen s-a făcut de la Banca ceho-rusă din Praga.

Într-o combinație ce amestecă criminalitatea organizată dirijată, lideri corupți și resurse financiare care antrenează formule de corupere și obținerea de resurse legitime chiar în statele vizate, Rusia lui Putin începe să acapareze și să vizeze decizia strategică în stat. Să o altereze, să-și cumpere decizii în momente critice, ca în cazul Kalinin. Și totul bazându-se pe triada fonduri din afaceri energetice obscure-bani negri băgați în diferite forme de spălare-lăcomia și corupția liderilor politici, a decidenților din spațiul occidental.

Aici e cea mai insidioasă și nefericită marcă a efectelor corupției endemice la vârf și a distrugerii instituțiilor capabile să combat acest flagel: servicii de informații, instituții de cercetare și urmărire penală specializate, toate intrate sub control politic, cu activitatea alterată de subfinanțare și de crearea unei atmosfere publice de defăimare, delegitimare și decredibilizare. Iar fără anticorpi, societatea e expusă preluării insidioase, a influențării directe și pervertirii sau dirijării deciziilor strategice de către Rusia lui Putin sau de către orice regim, stat sau companie care-și permite să plătească prețul coruperii decidentului într-o kleptocrație sau regim corupt.

 

Comunismul și cultura fricii favorizează corupția

 

Mai trebuie spus un lucru, fără a face judecăți de valoare absolute – am văzut că putem vorbi despre corupție în orice societate deschisă, stat democratic occidental unde liderii de partide înclinați spre venituri ilicite sunt la putere și se lasă influențați și cumpărați: e vorba despre predispoziția, fragilitatea crescută și vulnerabilitatea majoră a statelor ce au trecut prin regimuri comuniste de a cădea în plasa corupției ca instrument ofensiv de alterarea deciziei de către regimuri la rândul lor corupte, precum Rusia lui Putin.

Astfel, studiul de care vorbeam mai sus, lucrarea lui Waybe Sandholtz și Rein Taagepera – Corupție, Cultură și Comunism, a identificat aceste mecanisme care generează predispoziția și fragilitatea regimurilor post-comuniste la corupție. Astfel, studiu vorbește despre corupția din comunism ca fundament cultural dezvoltat pe baze tradiționale, dar arată că nevoia de supraviețuire este de două ori mai importantă decât această formulă de propensiune culturală tradițională la aceste state. Deci nu peșcheșul la Înalta Poartă sau cel către boierul judecător e cel determinant în aplecarea spre corupție, ci nevoia de supraviețuire în societate comunistă, fără perspective și care aloca resurse și acces la oportunități, ba chiar la banala sănătate și învățământ, doar pe baza acestor plăți neinformale sub formă de atenții, respectiv mită. Dar asta vizează cu preponderență mica corupție.

Și perioada de tranziție post-comunistă în aceste state a avut un impact major prin nevoia de supraviețuire într-o lume incertă, impredictibilă și pe care cetățenii o abordau într-o sărăcie lucie, dar și cu speranțe și aspirații de prosperitate renăscute. Procesele de privatizare au introdus o plajă largă de oportunități pentru corupere la nivelul funcționarilor prost plătiți, dar deja a cultivat și existenta înclinație spre corupție, dar și apetitul de îmbogățire rapidă al potentaților politici ai momentului prin lansarea economiei private fără reguli stricte, în primă fază, apoi mai ales prin procesele de privatizare.

Efectele corupției corozive au avut un impact și asupra democrației, în timp, mai ales după ce aspirațiile integrării în UE și NATO s-au încununat cu succes iar creșterea resurselor medii per capita ale propriilor state - determinate tot de accederea la principii, valori, gestiune bună a resurselor și potrivit regulilor, accesul la piața comună – au dus la un nivel de trai acceptabil. Fără proiecte ulterioare și într-o situație în care atractivitatea UE a pălit, statele din spațiul post sovietic au fost înclinate în a dezvolta asemenea regimuri sau măcar partide kleptocratice, iar corupția a înflorit din plin și pe seama lipsei finanțării competitive, suficiente și transparente a activității politice.

Studiul arată, fără drept de apel, în formule elaborate și sofisticate comparative, că regimurile comuniste și tranzițiile post-comuniste au creat premizele și propensiunea spre regimuri corupte, și spre afectarea integrității elitelor politice. Există și un proces invers, în care menținerea secularismului timp îndelungat la nivelul intim al societăților comuniste și post-comuniste au favorizat gândirea rațională și, deci, integritatea elitelor.

Pe de altă parte, comunismul a avut în sine un impact major asupra integrității elitelor post-regim, prin lipsa obișnuinței de libertate și dificultățile ulterioare de adaptare la libertate, lipsa de responsabilitate auto-asumată a cetățeanului ajuns în funcție de conducere, respectiv a capacității noului regim al democrațiilor incipiente de sancțiune judiciară a acestor înclinații. Iar căderea în kleptocrație, după ridicarea constrângerilor de orice fel, deschiderea față de regimuri corupte nu a făcut decât să ducă la realitățile de azi, speculate pe scară largă de către cei cu resurse necontrolate și capacitatea de a plăti și crea avantaje majore decidenților corupți. O adevărată amenințare la securitatea națională.

Sursa: deschide.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: