• Bucuresti 20º C
    Baia Mare 14º C
    Brasov 15º C
    Cluj-Napoca 13º C
    Constanta 21º C
    Craiova 20º C
    Galati 20º C
    Iasi 20º C
    Suceava 16º C
    Timisoara 18º C
  • 1 EUR = 4.8738 LEI
    1 USD = 4.1678 LEI
    1 GBP = 5.3626 LEI
    1 CHF = 4.5176 LEI
    1 HUF = 1.3350 LEI
    1 BGN = 2.4919 LEI
    1 JPY = 3.9474 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Coronavirus nou - Primul caz de transmitere de la om la om în Thailanda

31 Ianuarie, 17:40

Thailanda a confirmat 19 cazuri de contaminare cu noul coronavirus, potrivit unui nou bilanţ, printre acestea numărându-se primul caz din acest regat de contaminare locală, au anunţat vineri autorităţile sanitare, citate de AFP.

coronavirus

Thailanda, care a raportat cel mai mare număr de cazuri confirmate de contaminare în afara Chinei continentale, devine a şasea ţară după China, Germania, Japonia, Statele Unite şi Franţa, unde au fost confirmate cazuri de contaminare locală.

"Astăzi (vineri), sunt cinci cazuri suplimentare de pacienţi purtători de coronavirus; patru sunt chinezi din Wuhan", a declarat pentru jurnalişti Sukhum Kanjanapimai, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii. ''Al cincilea caz este un thailandez, şofer de taxi, care nu a călătorit în China (...), dar ar fi putut intra în contact cu turişti chinezi", a adăugat el.

Şoferul de taxi a încetat să lucreze după ce s-a îmbolnăvit ''aşadar pasagerii nu ar trebui să îşi facă griji'', a declarat purtătorul de cuvânt, care a adăugat că 13 persoane care au intrat în contact cu pacientul nu au prezentat simptome de infecţie.

Autorităţile nu au precizat în ce oraş lucra şoferul de taxi, dar au dat asigurări că starea de sănătate a acestuia se îmbunătăţeşte.

Autorităţile sunt îngrijorate de impactul epidemiei asupra turismului, un sector cheie pentru economia ţării, care depinde în mare măsură de turiştii chinezi.

Potrivit ministrului Sănătăţii, Anutin Charnvirakul, controalele minuţioase operate pe aeroporturi asupra pasagerilor care provin din China semnifică faptul că regatul ''nu trebuie să interzică toate zborurile'' care sosesc din China. Traficul dintre cele două ţări a scăzut cu 80% de la debutul epidemiei.

Guvernul se confruntă totodată cu un val de critici pentru lentoarea cu care au fost organizate evacuările cetăţenilor săi prezenţi în provincia Hubei, epicentrul virusului. Thailandezii rămaşi blocaţi în regiune, printre care o tânără însărcinată în vârstă de 32 de ani, au declarat pentru AFP că s-au simţit abandonaţi de conducătorii lor în timp ce ţări precum Statele Unite, Japonia şi Franţa au început să-şi repatrieze cetăţenii.

Anutin a precizat că Guvernul se pregăteşte să aducă înapoi ''161 de cetăţeni thailandezi (...) cât mai curând posibil'', notează AFP.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: