• Bucuresti 31º C
    Baia Mare 26º C
    Brasov 25º C
    Cluj-Napoca 26º C
    Constanta 25º C
    Craiova 31º C
    Galati 29º C
    Iasi 28º C
    Suceava 26º C
    Timisoara 28º C
  • 1 EUR = 4.7354 LEI
    1 USD = 4.2654 LEI
    1 GBP = 5.3123 LEI
    1 CHF = 4.3212 LEI
    1 HUF = 1.4257 LEI
    1 BGN = 2.4211 LEI
    1 JPY = 3.9493 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Copaci căzuţi pe carosabil, curţi inundate şi case fără energie electrică în urma vijeliilor

26 Iunie, 09:43

Pompierii din cadrul ISU Giurgiu au intervenit pentru scoaterea apei din trei curţi din municipiul Giurgiu şi comuna Vedea şi pentru degajarea a doi copaci căzuţi pe carosabil la Bolintin Deal şi Ghimpaţi în urma vijeliei însoţite de grindină de mici dimensiuni şi a ploii abundente care a căzut în noaptea de marţi spre miercuri în judeţul Giurgiu.

furtuna

"Detaşamentul Giurgiu a intervenit cu o autospecială cu apă şi spumă şi motopompe în localitatea Vedea pentru scoaterea apei dintr-o curte, iar solicitări şi intervenţii au fost în seara zilei de marţi şi pe strada Pietrelor şi pe strada Portului din municipiul Giurgiu, după ce două curţi şi o anexă au fost inundate în urma apei acumulate din precipitaţii", a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Florin Neguţ.

El a spus că Detaşamentul Bolintin Deal a intervenit în localitate după ce un copac a căzut pe carosabil, iar Garda Mihăileşti a acţionat în localitatea Ghimpaţi pentru degajarea unui copac căzut.

Totodată, câteva sute de case din judeţ au rămas fără alimentare cu energie electrică, cele mai afectate fiind localităţile Frăteşti şi Remuş, iar reparaţiile au fost efectuate de echipele de intervenţie ale societăţii de distribuţie a energiei electrice.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: