• Bucuresti 31º C
    Baia Mare 26º C
    Brasov 27º C
    Cluj-Napoca 26º C
    Constanta 24º C
    Craiova 28º C
    Galati 30º C
    Iasi 29º C
    Suceava 26º C
    Timisoara 28º C
  • 1 EUR = 4.8387 LEI
    1 USD = 4.3203 LEI
    1 GBP = 5.4094 LEI
    1 CHF = 4.5005 LEI
    1 HUF = 1.3998 LEI
    1 BGN = 2.4740 LEI
    1 JPY = 3.9642 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Cod galben de vânt puternic în toată ţara, începând de marţi dimineaţă

13 Aprilie, 14:44

Meteorologii au emis avertizări Cod galben de vânt puternic în aproape toată ţara, începând de marţi dimineaţă. Totodată, vremea se va răci în următoarea perioadă, iar la munte va ninge.

vant

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni, un Cod galben valabil marţi, între orele 6.00 - 21.00, fenomenele vizate fiind  intensificări ale vântului şi predominant ninsori la munte.

Astfel, marţi dimineaţa, în Banat şi Crişana, apoi treptat şi în cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul Munteniei, Oltenia, iar din orele amiezii şi în Moldova, Dobrogea şi estul Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55...70 kilometri pe oră.
Meteorologii spun că vântul va avea intensificări şi la munte, unde se vor semnala precipitaţii mixte, iar în zona înaltă vor predomina ninsorile şi rafalele vor depăşi 70...90 kilometri pe oră, spulberând zăpada. De asemenea, se va depune strat nou de zăpadă în nordul Carpaţilor Orientali şi mai ales pe creste, în restul masivelor montane, potrivit News.ro.
ANM a mai emis un Cod galben, de intensificări ale vântului, valabil de marţi, de la ora 21.00 şi până miercuri, la ora 6.00.
În Dobrogea, sudul Moldovei şi în jumătatea estică a Munteniei vor fi intensificări ale vântului cu viteze în general de 55...75 kilometri pe oră, iar în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, în special în zona înaltă, rafalele vor depăşi 80...100 kilometri pe oră, spulberând zăpada.
ANM a mai precizat că în regiunile vestice, nordice şi centrale se vor înregistra temperaturi minime predominant negative, astfel că pe arii relativ extinse se va semnala brumă şi local îngheţ la sol.
Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: