• Bucuresti 23º C
    Baia Mare 21º C
    Brasov 20º C
    Cluj-Napoca 20º C
    Constanta 21º C
    Craiova 22º C
    Galati 21º C
    Iasi 23º C
    Suceava 20º C
    Timisoara 20º C
  • 1 EUR = 4.7601 LEI
    1 USD = 4.2755 LEI
    1 GBP = 5.4034 LEI
    1 CHF = 4.2363 LEI
    1 HUF = 1.4560 LEI
    1 BGN = 2.4338 LEI
    1 JPY = 3.8844 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Cine sunt moldovenii prinși cu cocaină de SBU. Unul dintre ei, fost deținut în Venezuela

24 Aprilie, 08:57

Serviciul de Securitate al Ucrainei a reținut încă doi moldoveni în cazul celor 12 kilograme de cocaină, aduse recent din America de Sud și urmând a fi distribuite în statele Uniunii Europene.

sbu

Inițial, potrivit comunicatului de presă al instituției, era vorba de doi conaționali de-ai noștri. Primii doi moldoveni reținuți luni, 22 aprilie, sunt din Ialoveni și răspund la numele Ion Vlasa și Ilie Prodan. Unul dintre ei, fiind anterior încarcerat într-o pușcărie din Venezuela, America de Sud.

În comunicatul SBU se menționează că cele 12 kg de cocaină, care pe piața tenebră ar fi estimate la aproape un milion de dolari, au fost aduse din America de Sud, camuflate într-un container maritim plin cu fructe, și urmau să fie distribuite în statele UE.

Cei doi moldoveni - care, potrivit unor surse ale Deschide.MD, ar fi Ion Vlasa și Ilie Prodan, originari din Ialoveni - au fost reținuți de mascații SBU în timp ce încercau să scoată cocaina din containerul maritim, înainte ca acesta să fie supus controlului vamal.

Ulterior, ofițerii SBU au mai reținut încă doi moldoveni care ar fi implicați în acestă schemă.

Toți patru, unul dintre ei fiind anterior condamnat la pușcărie în Venezuela, fac parte dintr-o grupare internațională, specializată în trafic de cocaină din America de Sud spre statele din Europa de Est.

Vlasa și Prodan au dat bir cu fugiții din R. Moldova, după ce, în 2016, autoritățile ruse au reținut la Moscova un alt conațional de-al nostru, membru al aceleiași grupări.

„Gruparea specializată în traficul internațional de cocaină, din care fac parte cetățeni din R.Moldova, Ucraina, Federația Rusă, Lituania, Olanda, Spania, Portugalia, Ecuador, au intrat în vizorul autorităților de la Chișinău în anul 2016. Se cunoștea că aceștia au pus la cale o schemă prin care cocaina era adusă din Ecuador, America de Sud, și era livrată spre Federația Rusă prin R.Moldova, folosind țara noastră pentru tranzit”, ne-a spus sursa.

Atunci, au fost reținute mai multe persoane vizate, iar la perchezițiile efectuate la domiciliile acestora au fost descoperite 75 grame de cocaină.

La scurt timp, în vara aceluiași an, în Federația Rusă, ca urmare a schimbului de informații dintre autoritățile moldovenești și cele ruse, au fost reținute două persoane care aveau asupra lor două cutii de conserve, cu eticheta „Made in Ecuador”, în care erau camuflate 500 grame de cocaină.

„Acel jumătate de kilogram de cocaină a fost expediat în Federația Rusă cu un însoțitor de tren de pe cursa „Chișinău-Moscova”, dar a fost reținut de autoritățile din Rusia, chiar în momentul în care transmitea cocaina lui Mihail Tărâța, originar din Briceni, cunoscut în lumea interlopă drept „Compozitor”. Tărîța era un mebru activ al grupării, iar după reținerea sa, Vlasa și Prodan au fugit din R.Moldova și de atunci nu s-au mai evidențiat nicăieri până când nu au fost reținuți de SBU”, ne mai spune sursa.

Din discuția cu interlocutorul nostru am reușit să aflăm că unul dintre cei doi bărbați reținuți de SBU în portul din Odessa, și anume Ilie

Prodan, a fost condamnat anterior la pușcărie în Venezuela, după ce a fost prins cu o barcă burdușită cu cocaină.

„Autoritățile de Venezuela, în anul 2000, l-au reținut pe Prodan cu un lot de cocaină, după care în a fost încarcerat în pușcărie pentru 5 ani, iar când și-a ispășit pedeapsa, a continuat să se ocupe de traficul de droguri”, ne-a mai zis interlocutorul, care a solicitat să-i fie păstrat anonimatul.

Aici ar fi de menționat că SBU, la finele lunii martie 2019, în portul Odessa, a confiscat un lot de 257 de kg de cocaină, estimat la 51 de milioane de dolari pe piața neagră, lot care, la fel, era adus din Ecuador.

Drogurile erau camuflate într-un container maritim cu banane și urmau să fie livrate în statele europene. Autoritățile de la Kiev nu comunică dacă cei patru moldoveni ar avea vreo legătură cu lotul de cocaină de la sfârșitul lunii martie: informația n-a putut fi confirmată nici sursele noastre.

Citeste mai mult despre: cocaina, moldoveni, Republica Moldova, SBU, traficanti, Ucraina
Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: