• Bucuresti 23º C
    Baia Mare 26º C
    Brasov 23º C
    Cluj-Napoca 24º C
    Constanta 18º C
    Craiova 27º C
    Galati 20º C
    Iasi 22º C
    Suceava 21º C
    Timisoara 26º C
  • 1 EUR = 4.7556 LEI
    1 USD = 4.2732 LEI
    1 GBP = 5.5125 LEI
    1 CHF = 4.3243 LEI
    1 HUF = 1.4380 LEI
    1 BGN = 2.4315 LEI
    1 JPY = 3.9319 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Chifu // Guvernare de coaliție: Bucuria victoriei sau controlul pagubelor?

25 Iunie, 11:45

Am vizitat Chișinăul pentru a vedea starea de spirit după marea victorie repurtată în revoluția anti-oligarhică din Republica Moldova.

Chifu

Și mai ales gradul de conștientizare a ceea ce înseamnă guvernarea în mezalianță cu socialiștii pro-ruși de către pro-europenii de la Chișinău. A se citi guvernarea prin împărțirea puterii cu Rusia lui Putin, când ai dat toată securitatea pe mâna socialiștilor pro-ruși și a președintelui acestora, Igor Dodon, probabil cel mai ostentativ personaj pro-rus din istoria Republicii Moldova – Klimenko, Edistvo lui Șornikov și Solonari erau apărători ai minorității privilegiate ruse din perioada Imperiului Sovietic, în timp ce Vladimir Voronin a fost un naționalist moldovean, nicidecum un apărător al intereselor Rusiei în Republicii Moldova, cum ne spune despre sine Igor Dodon, care anunță și participarea la „operațiuni comune” cu serviciile ruse pentru a-l păcăli pe Oligarhul Vladimir Plahotniuc.

Alianța cu Rusia lui Putin: încredere, bună credință sau riscuri majore?

Deci cum arată o guvernarea de coaliție cu un partid pro-rus în care nici nu ai încredere? Mai întâi a fost evitată asumarea ideii de majoritate, coaliție, chiar negociere, mergându-se pe o variantă de “discuții” doar, cu o majoritate conjuncturală, “situațională”. Doar că și această soluție de tip struțo-cămilă - contrară angajamentelor, actelor semnate în fața electoratului și jurămintelor tuturor parlamentarilor ACUM (PAS-PPDA) ai doamnei Maia Sandu și lui Andrei Năstase - a fost abandonată și deja se vorbește de o guvernarea în coaliție în toată puterea cuvântului și pe perioada unui mandat. Un lucru normal, fie zis, în măsura în care părțile nu au agende ascunse sau nu sunt dependente și coordonate de terți externi, care au alte planuri. Și în măsura în care se poate construi un dram de încredere.

Deci dilema în care se află astăzi guvernarea Republicii Moldova este dacă merge înainte cu varianta împărțelii curente – ACUM, pro-europenii, cu Guvernarea (dar fără structurile de forță, cu precădere ministerul Apărării, Serviciul de Informații și Securitate și Vicepremierul pentru Reintegrare Vasili Șova), iar PSRM cu Parlamentul și structurile de forță. Cât de solidă e mezalianța și cât de credibilă este supraviețuirea ei? Cât de loiali sunt partenerii acestei alianțe în care un Guvern foarte bun, cu oameni decenți, de vitrină, pro-european, va încasa toate costurile administrării, iar PSRM și Igor Dodon vor gestiona criticile, de pe margine și vor culege ce le mai lipsește pentru viitoarea majoritate de la alți parteneri din Parlament – Partidul Șor, 3 “independenți” și mai ales Partidul Democrat care, după lovitura primită, va pierde substanțial de mulți membri în perioada următoare, parlamentari, primari, consilieri, șefi de raioane?

Deci ce facem? Celebrăm Victoria împotriva Oligarhului, facem dezoligarhizarea – un fel de lustrație, epurare politiă și reconstrucție instituțională – sau tragem avem timp să tragem cu ochiul la riscuri, realizăm pe ce realitate stăm și luăm măsuri de limitare a pagubelor și a costurilor mezalianței (damage control)?

Experiența guvernărilor de Mare Coaliție în România: PDL-PSD, USL, Guvernul Cioloș

România a cunoscut, în această materie, trei guvernări de coaliție. Nici una cu un partid care reprezintă direct Rusia sau asumă reprezentarea intereselor unui stat terț în România. Ei bine, nici una nu a fost una fericită. Marea Coaliție PDL-PSD din anul 2009 a durat 9 luni și s-a soldat cu ruptura Guvernului Boc, moțiune de cenzură înainte de Prezidențiale, pentru a determina concomitent schimbarea Președintelui Băsescu. A doua a fost Marea Coaliție USL – PSD-PNL, din 2012, în urma căreia Președintele PNL Crin Antonescu a dispărut cu totul din viața politică.

În fine, a treia mezalianță PSD-PNL a intervenit după căderea Guvernului Ponta, în 2015, după dezastrul de la Colectiv, în timpul Guvernului Cioloș, acolo unde PSD s-a descurcat să pară în opoziție iar PNL să-și assume guvernarea și s-a soldat cu cel mai mare scor în alegeri al PSD, 47%, o guvernare a analfabeților și neprofesiniștilor instalată în trei rânduri din 2016, soldată cu doi ani și jumătate de chin pentru România și aproape cu distrugerea statului de drept, a independenței justiției și combaterii corupției, până după europarlamentarele din 26 mai și condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea, Președintele PSD. Protestatarii din stradă și partenerii din Uniunea Europeană și SUA au oprit dezastrul.

Deci mezalianțele nu au fost niciodată bune pentru partidele de dreapta, cele sofisticate, cu electorat educat, exigent și calificat să înțeleagă temele și costurile mezalianțelor. Au câștigat, întotdeauna, partidele de stânga. Cele populiste, cele mai rutinate în propagandă și război informațional, cu resurse substanțiale, cele cu o bază mai slab pregătită, mai loială și mai puțin interesată de modul în care se realizează consumarea puterii, și prin trădări și încălcarea promisiunilor.

În plus, nu trebuie uitat factorul extern, Rusia. Afirmată explicit ca stăpân la Chișinău prin vocea omului forte al momentului, Igor Dodon, cu garanții de impunitate absolută după votarea Zenaidei Greceanâi ca Președinte al Parlamentului (mai poate fi demisă doar cu două treimi), dar mai ales prin vizitele succesive – două la număr – ale lui Dmitri Kozak la Chișinău, care pare să dicteze politicile strategice, mai mult, prin temenelile făcute de diverși spre Moscova dar mai ales prin eliberarea întregii agenturi ruse prinse și trimise după gratii, a hoților și corupților săi – cred că se pregătește și Platon să plece într-acolo, să fie eliberat pentru că a fost arestat de Oligarh.

De altfel viteza de ștergere a dosarelor, anulare a arestărilor sau mandatelor de arestare, dispariția probelor și a procurorilor care au făcut anchetele, cât de curând, fără o hotărâre judecătorească în nici unul dintre aceste cazuri, ci la bunul plac al politicienilor noi sosiți și mai ales la ordinele lui Dodon, este o probă a eșecului statului de drept în egală măsură cu alte aplicări de ordine politice din timpul lui Plahotniuc – anularea rezultatelor alegerilor locale, trecerea/revenirea peste noapte la Constituția din 1997, etc. Iar pe zona infracțională, lucrurile sunt cele mai grave, pentru că hoții în lege și traficanții, și criminalii sunt toți din structuri mafiote din spațiul CSI, cu adâncă coordonare hibridă a Moscovei și forță de proiecție de aceeași natură, ca să nu mai vorbim despre protecția aferentă. Și cu spolierea colectării de fonduri la bugetul de stat, care e tot sub responsabilitatea Guvernului.

România și oalele sparte în actuala mezalianță: culegerea cioburilor

Acordul de mezalianță e făcut, și mortul nu se mai întoarce de la groapă. Eliminarea lui Plahotniuc era un lucru normal, mai ales că ura stârnită la nivel intern și extern e greu de negat, promisiunile nerespectate, angajamente luate și anulate după bunul plac, guvernare cu tente absolutist și certuri pe toată linia cu toți partenerii internaționali nu puteau să nu aibă consecințe. Retragerea era obligatorie pentru Republica Moldova, și simplu semnal că timp de 3 luni mai nimeni nu a vrut să stea de vorbă cu PDM – cu excepția unor întâlniri filmate care semănau a împărțiri de pradă între mafioți și nu a negocieri de coaliție între partide. Pe de altă parte, o gestiune a pagubelor și consecințelor și adunarea cioburilor pentru reconstruirea unei guvernări serioase pro-europeană e necesară. Cu sprijinul acestor forte politice cu tot ceea ce se poate.

România va susține noua guvernare pro-europeană, așa cum a anunțat-o prin vocea Externelor, prin comunicatul Președinției, prin declarația Parlamentului în ședința camerelor reunite. Cu condiția menținerii drumului european și respectării angajamentelor bilaterale. Iar sprijinul vizează și compensarea negocierilor nefericite făcute la repezeală. Aici, dincolo de consilieri(pe cale bilaterală sau europeană, dacă sunt doriți) sprijin și consiliere strategică, investiții, sprijin politic internațional, alocări financiare directe pe proiecte, e necesar un întreg proces de învățare și echilibrare acolo unde se mai poate – Doamna Greceanâi poate sta liniștită, ca și Igor Dodon, acolo nu se mai poate face nimic.

Noul Guvern și liderii partidelor pro-europene trebuie să înceapă prin a se informa pe ce stau și ce au preluat. Dincolo de propaganda și de campanie electorală, e necesar să știe cum au ajuns la guvernare, care au fost angajamentele, cum s-au întâmplat lucrurile și ce moștenesc. Iar aici, postura de oameni de stat le dă acces la resursele de informații ale statului și pot solicita clarificări. Atât instituțiilor proprii, cât și partenerilor, pentru a se dumiri.

Și, pe aceeași cale, pot să se uite puțin și în propria curte, între apropiați și oameni de încredere, inclusiv din România, întrebându-și propriile instituții sau întrebând la București. Nu e normal ca oamenii de referință din preajma lor să fie un fost consilier de ministru de Externe, absolvent de MGIMO și care nu a avut niciodată acces la informații clasificate în statul român și teoreticianul moldovenismului în România și creatorul ideologiei regional-separatiste a Partidului Moldovenilor fostului primar de Iași, Constantin Simirad(repliat ulterior și cu ideile curățate).

Apoi ACUM trebuie să echilibreze cumva componenta securitară. Deja convenția este de a reda/crește/amplifica atribuțiile Președintelui în politicile de securitate și apărare – că tot nu răspunde în fața Parlamentului. Acolo Comisiile de specialitate trebuie întărite, legile aferente controlului parlamentar, dar mai ales e necesară numirea unui consilier profesionist pe politică de apărare și Securitate al Premierului care măcar să fie prezent în Consiliul Suprem de Securitate și să poată înțelege și cunoaște evoluțiile, pentru a putea interveni. Dar și la SIS, și la Ministerul Apărării, sunt necesare prezența unor secretari de stat și directori adjuncți profesioniști din propria curte, în special la nivel militar și operativ, pentru a putea evita debalansarea securității și controlul deplin al activității de către Rusia lui Putin, prin intermediarii săi de la Chișinău.

În fine, Ministerul de Interne este extrem de important. E cel mai mare minister, cu cei mai mulți angajați, iar aceștia sunt relevanți în orice conjunctură, dacă sunt bine pregătiți și controlați, coordonați și instruiți. Aici poate fi rezerva de instituții de forță și control informativ a zonei infracționale și a resurselor, așa cum Vama și Fiscul ar trebui întărite, reformate și transformate în instrumente majore ale guvernării, pentru că aduc resurse și controlează siguranța cetățeanului, dar și fluxurile majore ale finanțărilor. (Aici, fie zis, nu am să înțeleg niciodată de ce nu s-a menținut Comisia de Anchetă la adresa lui Igor Dodon și finanțărilor ruse ale Partidului Socialist, dar mai ales a influenței și pârghiilor de coordonare de la Moscova ale acestui partid din Republica Moldova)

Apoi componenta pro-europeană a majorității și guvernării trebuie să vadă ce fac pentru a începe să livreze guvernare, acțiuni executive și substanța administrării afacerilor statului, pe lângă acțiunile vindicative la care sunt folosiți. Pentru că cetățeanul va dori să vadă cum i se îmbunătățește viața de zi cu zi, cum îi e mai dulce pâinea, nu numai să asiste la un proces de reformă și dezoligarhizare care, eventual, să cadă în lustrații și epurări politice la nivel instituțional. Mai mult, consolidarea politică a unor partide știrbe, fără organizații peste tot în țară și fără puncte de sprijin reale în fiecare colț și cătun nu trebuie ignorată, că vin alegerile locale foarte repede. Și aici e miza majoră. Și aici consilierii români pot ajuta la construcția organizațiilor teritoriale ale partidelor pro-europene, care nu trebuie să se consacre exclusiv activității executive ignorând activitatea politică și de partid.

Punctul crucial al alegerilor locale

România va susține și consolidarea unei opoziții puternice și coerente. Destrămarea PDM după modelul PLDM va crea masa de manevră necesară constituirii rapide a unei majorități a PSRM, pro-ruse, gata de a prelua pe deplin puterea. De altfel, toate semnalele arată că numărul racolărilor și trădărilor se apropie vertiginos de majoritate în Parlament, și mai că aș paria că alegerile locale vor fi punctul de întoarcere: preluarea Chișinăului de către socialiștii pro-ruși și a majorității primarilor și consiliilor raionale va da semnalul anunțului constituirii majorității și aruncării peste bord a pro-europenilor, care vor fi livrat curățirea administrației prin dezoligarhizare.

România va monitoriza cu extrem de mare atenție procesul de dezoligarhizare anunțat de autoritățile de la Chișinău, făcut, nu-i așa, de români, de cetățeni români, cu studii în România sau în Occident. Dacă el curge spre lustrație fără reguli, sau spre epurare politică la nivelul administrației, regulile europene nu mai sunt respectate. Și cum Dodon își va apăra rușii și pro-rușii din întreaga administrație care vor rămâne neclintiți în posturi, chiar dacă au lucrat direct pentru Oligarhul cel Rău, mai că aș pune pariu că lustrații vor fi români, pro-români și unioniști – utimii o altă țintă a lui Igor Dodon, socialiștilor pro-ruși și a stăpânilor lor de la Moscova, dar și a europenilor de prin diferite capitale. Iar aici România nu are cum să nu intervină ferm în apărarea reprezentării corecte la nivelul administrației a națiunii majoritare, băștinașe, în stânga Prutului. Orice epurare pe criterii entice, a celor vinovați doar de asumare a identității românești, pe motiv de dezoligarhizare, va fi respinsă și sancționată drastic de către București.

România va rămâne vigilentă și extrem de precaută în legătură cu mezalianța formată și cu marile târguri făcute pe seama Republicii Moldova fără a fi fost întrebată. Deci fără o asumare europeană, și fără acordul Partenerului Strategic, SUA, ci cu înțelegeri bilaterale și secvențiale provocate de anumiți actori, pe fondul vidului de putere european generat de constituirea noilor organisme și a preocupării Administrației Trump față de Iran și planul pentru Orientul Mijlociu.

Și o ultimă observație: ducă planul Rusiei lui Putin la Chișinău - ce vizează preluarea deplină a controlului structurilor de forță de către Rusia și preluarea deplină a puterii de către socialiștii pro-ruși după locale se realizează, următorul care va fi sacrificat va fi chiar Igor Dodon. Nu cred că Rusia lui Putin mai are mare încredere în el, și va găsi azil politic primitor de partea asta de Prut, când îi va fi greu. Rămâne de văzut, în această ipoteză și pe acest scenariu, care se joacă din afara Republicii Moldova, cine este viitorul Tătuc al Republicii Moldova. Cu jurământ de credință direct la Moscova, ca și ceilalți responsabili regionali cu voie de la Kremlin care vor înlocui oligarhii anti-ruși sau prea avuți și prea independenți din spațiul post-sovietic: Ivanishvili, Poroshenko, Kolomoiski… firește și Gușan … E ca-n Nemuritorul: în spațiul post sovietic nu poate trăi decât Oligarhul Suprem de Stat Putin, restul fiind subordonații săi în guberniile sferei de influență. Dar aici mai vorbim.

Sursa: deschide.md

Citeste mai mult despre: ACUM, Guvernare, Iulian Chifu, PSRM, Republica Moldova, rusia, UE
Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: