• Bucuresti 6º C
    Baia Mare 9º C
    Brasov 7º C
    Cluj-Napoca 7º C
    Constanta 11º C
    Craiova 6º C
    Galati 6º C
    Iasi 4º C
    Suceava 2º C
    Timisoara 5º C
  • 1 EUR = 4.7787 LEI
    1 USD = 4.3149 LEI
    1 GBP = 5.6852 LEI
    1 CHF = 4.3771 LEI
    1 HUF = 1.4411 LEI
    1 BGN = 2.4433 LEI
    1 JPY = 3.9741 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Chișinău // Dosarul de invalidare a alegerilor locale din 2018, întors în instanța de fond

14 Mai, 16:52

Judecătoria municipiului Chișinău, sediul Centru, a anulat repetat procesul-verbal prin care poliția a constatat că Andrei Năstase, candidatul PPPDA la funcția de primar general al municipiului Chișinău, a făcut agitație electorală la alegerile locale noi din 20 mai și 3 iunie 2018. Hotărârea a fost pronunțată luni, 13 mai, a anunțat liderul PPPDA într-o conferință de presă.

Nastase

Andrei Năstase a amintit că o decizie similară a fost emisă de către instanța de fond acum jumătate de an, însă Curtea de Apel Chișinău, după ce a examinat argumentele suplimentare ale poliției, a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanță. Ieri, Judecătoria Centru, a anulat din nou procesul-verbal prin care Andrei Năstase a fost sancționat contravențional pentru faptul că ar fi făcut agitație electorală în ziua alegerilor.

Totuși, precizează liderul PPPDA, procesul-verbal a fost anulat pe baza unor argumente de procedură, nu și de fond. Fondul problemei rămâne nerezolvat, motiv pentru care nu poate prelua mandatul de primar general al Chișinăului.

Mă voi bate până la capăt pentru a pune capăt fărădelegilor în Republica Moldova și acestui dezmăț în care Plahotniuc (Vlad Plahotniuc, liderul PDM) a decis că votul a sute de mii de oameni trebuie călcat în picioare”, a spus Andrei Năstase.

Potrivit politicianului, din octombrie anul trecut şi până acum, acest proces a fost tergiversat, ceea ce l-a împiedicat să se adreseze la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Judecătoria Centru a amânat cât a putut acest proces și acum a scos acest verdict care vizează doar procedurile, nu s-a referit la fond. S-a referit doar la procedurile care, chipurile, ar fi fost încălcate de către polițiști și a lăsat fondul nerezolvat. Iar pe mine mă interesează, ca și pe toți locuitorii Chișinăului, fondul, pentru că toți suntem conștienți de faptul că aceasta a fost o făcătură”, a declarat Andrei Năstase.

Potrivit liderului PPPDA, dacă s-ar da un verdict corect cu privire la acele evenimente, ar fi anulate deciziile Curții de Apel și Curții Supreme de Justiție prin care a fost privat „de către instanțele controlate de Plahotniuc” de mandatul care i-a fost oferit de către chișinăuieni.

Sursa: deschide.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: