• Bucuresti 12º C
    Baia Mare 10º C
    Brasov 9º C
    Cluj-Napoca 4º C
    Constanta 12º C
    Craiova 10º C
    Galati 11º C
    Iasi 10º C
    Suceava 8º C
    Timisoara 12º C
  • 1 EUR = 4.9250 LEI
    1 USD = 4.1340 LEI
    1 GBP = 5.7441 LEI
    1 CHF = 4.4992 LEI
    1 HUF = 1.3889 LEI
    1 BGN = 2.5181 LEI
    1 JPY = 3.7521 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

CFR Călători anunță programul Trenurile Zăpezii

30 Decembrie, 13:02

CFR Călători lansează Trenurile Zăpezii 2021, ofertă de călătorie valabilă din 4 ianuarie până pe 28 februarie 2021.

cfr 06 1

Astfel, pasagerii pot beneficia de o reducere de 25% la trenurile care au ca destinație/plecare staţiuni montane, cum sunt cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei. Reducerea de 25% se acordă de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio ce au ca punct de plecare/destinație una din staţiile: Sinaia, Bușteni, Azuga, Predeal, Brașov, Vatra Dornei Băi hc sau Vatra Dornei.

Reducerile se aplică la tariful de adult şi copil pentru trenuri Interregio clasa a II-a şi nu se cumulează cu alte oferte.

Cu oferta Trenurile Zăpezii 2021 preţul biletului pe ruta București – Predeal este de 30,60 lei, cu 8,90 lei mai puţin faţă de preţul întreg; pe ruta Satu Mare – Predeal prețul biletului este de 84,15 lei, cu 26,75 lei mai puţin față de tariful întreg; pentru ruta Constanţa – Brașov preţul biletului este de 60,45 lei, cu 18,85 lei mai puţin față de tariful întreg, pentru ruta Iași – Vatra Dornei Băi preţul biletului este de 50,70 lei, cu 15,60 lei mai puţin față de tariful întreg.

Oferta este supusă unor termene şi condiţii, iar biletele la preţ redus se pot achiziționa online, de la automatele de vânzare bilete din gări, direct de la casele de bilete din gări și distribuitori autorizați (agenții de turism), unde este recomandată păstrarea distanței față de celelalte persoane.

Compania spune că pentru zilele de sfârșit de săptămână, pentru deplasarea între stațiunile de pe Valea Prahovei, poate fi utilizată oferta de weekend Valea Prahovei prin care se aplică reduceri de 31% - 56% de vineri până duminică, pentru călătoriile la clasa a 2-a cu trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei pe rute între Sinaia - Brașov și retur.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: