• Bucuresti 12º C
    Baia Mare 10º C
    Brasov 9º C
    Cluj-Napoca 4º C
    Constanta 12º C
    Craiova 10º C
    Galati 11º C
    Iasi 10º C
    Suceava 8º C
    Timisoara 12º C
  • 1 EUR = 4.9253 LEI
    1 USD = 4.0683 LEI
    1 GBP = 5.7191 LEI
    1 CHF = 4.4990 LEI
    1 HUF = 1.3830 LEI
    1 BGN = 2.5182 LEI
    1 JPY = 3.7206 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Cazanciuc: Domiciliul e inviolabil

25 Noiembrie, 20:49

Invitat în studioul Puterea Știrilor, Robert Cazanciuc, președintele interimar al Senatului și fost ministru al Justiției în Guvernul României, a atras atenția că nu pot fi restrânse drepturi și libertăți fundamentale - cum ar fi pătrunderea într-o locuință fără acceptul proprietarului - prin hotărâre de Guvern, ordin de ministru sau printr-o dispoziție a Comitetului pentru Situații de Urgență.

ROBERT

„Domiciliul de inviolabil. Libertatea unei persoane este un drept fundamental, nu poate fi restrâns decât în condiții prevăzute de lege, deci trebuie să dea o lege”, spune Cazanciuc. „O lege proastă nu protejează pe nimeni, ci pune în pericol pe toată lumea, iar privarea de libertate o face doar un judecător”, mai adaugă acesta.

„Cei care conduc astăzi, Klaus Iohannis și Ludovic Orban, n-au curaj să se uite în ochii celor care au luptat la Revoluție pentru drepturi și libertăți. Am ajuns ca, în țara lui Ludovic Orban și a lui Klaus Iohannis, să îți fie frică să vorbești, să îți fie frică să te exprimi liber, să îți spui părerea despre ceva, de teamă să nu vină cineva la un moment dat peste tine. Statul nu mai este partenerul tău, acum vine să te strivească, așa cum făcea înainte de 1989. Statul trimite acum oameni nepricepuți să pună presiune pe cei care au curajul să se exprime liber în acest moment. Noi am spus în primăvară, la primul decret privind starea de urgență, că nu poate președintele României să ia măsuri în mod concret în decret în sine, ci este treaba Guvernului și a Parlamentului să stabilească ce măsuri trebuie luate (...).

„Doar un judecător poate dispune privarea de libertate a unei persoane”

”O lege proastă nu protejează pe nimeni, ci pune în pericol pe toată lumea (...). Privarea de libertate o face doar un judecător. În legea privind pandemia noi am introdus o procedură. Sunt situații în care - nu discutăm doar de coronavirus - poți să ai o boală foarte contagioasă, și atunci o persoană trebuie izolată. În momentul de față, legea spune că dacă ai un test pozitiv de coronavirus trebuie să mergi la spital și să faci o investigație. Nu te ia nimeni cu forța, oamenii merg pentru că știu că este periculos. Medicul îți spune să rămâi în spital până la 48 de ore în spital, cât ține investigația (...). Însă s-a întâmplat la începutul pandemiei ca oamenii să fie luați cu forța. De aceea noi am introdus în lege și o procedură destul de clară: în situația în care un om refuză o anumită măsură pe care și-o asumă DSP pentru protecția unei persoane și a comunității, acel om poate contesta în 24 de ore la o instanță judecătorească. Doar un judecător poate dispune privarea de libertate a unei persoane. Este o nebunie să punem în sarcina medicilor privarea de libertate a unei persoane, chiar și în situația pandemiei.

Domiciliul e inviolabil. Libertatea unei persoane este un drept fundamental, nu poate fi restrâns decât în condiții prevăzute de lege, deci trebuie să dea o lege. Poți să restrângi anumite drepturi, dar doar în anumite condiții foarte clar prevăzute în lege. Nu poți să restrângi drepturi prin hotărâre de Guvern, la ordin de ministru, sau la dispoziția acestui Comitet pentru Situații de Urgență. Trebuie să ai temeiul legal printr-o lege”, a declarat Robert Cazanciuc, la Puterea Știrilor.

De altfel, art 27 din Constituție spune clar că nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia, însă se poate deroga prin lege în mai multe situații, printre care și „prevenirea răspândirii unei epidemii”.

Iată ce spune Art. 27 – Inviolabilitatea domiciliului:

(1) Domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile. Nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reşedinţa unei persoane fără învoirea acesteia.
(2) De la prevederile alineatului (1) se poate deroga prin lege pentru următoarele situaţii:
a) executarea unui mandat de arestare sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) înlăturarea unei primejdii privind viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) apărarea securităţii naţionale sau a ordinii publice;
d) prevenirea răspândirii unei epidemii.
(3) Percheziţia se dispune de judecător şi se efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege.
(4) Percheziţiile în timpul nopţii sunt interzise, în afară de cazul infracţiunilor flagrante.

https://www.youtube.com/watch?v=z10ji8rJ6WM

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: