La data de 22 noiembrie, Galina Dodon a înmânat cheile de la o locuință unei familii cu cinci copii, din localitatea Talmaza, raionul Ștefan Vodă, după ce a aflat că familia locuia cu chirie și risca să rămână pe drumuri. Cuplul prezidențial a decis să ajute familia respectivă și să realizeze visul celor cinci copilași de a avea o casă părintească.

Totodată, Galina Dodon le-a oferit acestora o mașină de spălat, produse alimentare, jucării și alte lucruri de primă necesitate, dar și ajutorul unic în sumă de 4000 de lei.

Însă, la scurt timp după plecarea oaspeților, mama celor cinci copii a sunat la serviciul 112 și a anunțat că a fost jefuită de hoți, dar când polițiștii au ajuns la fața locului, au găsit cei patru mii de lei ascunși sub saltea.

Solicitată telefonic, Silvia Vetcu, ofițerul de pesă al IP Ștefan Vodă, a declarat pentru Deschide.MD că femeia a mințit pentru că a sperat că Galinei Dodon i se va face milă și o să-i mai dea încă 4.000 de lei.

„Femeia a sunat la serviciul 112 și a solicitat ajutorul poliției invocând că două persoane, cu cagule pe cap, au dat buzna în casă și i-au cerut cele patru mii de lei, primite de la Galina Dodon. La fața locului, s-a deplasat Grupa Operativă din cadrul IP Ștefan Vodă. Femeia le-a zis că două persoane necunoscute, cu cagule pe cap, au dat buzna în casă și i-au cerut banii, iar ea i-ar fi scos din protmoneu și le-a dat așa zișilor hoți. Copii, nu auzit și au văzut pe făptași, iar mama femeii le-a zis polițiștilor că fiica sa i-ar fi împrumutat două mii din suma primită. Totodată,în cadrul cercetărilor la fața locului, cealaltă jumătate din sumă a fost găsită în casă, sub o saltea. Inițial, femeia a negat că aceștia ar fi banii primiți de la Galina Dodon, dar a doua zi a recunoscut că a mințit și a zis că a făcut aceasta, în speranța că soției lui Dodon i se va face milă  și că-i va da alții”, a precizat Vetcu.

Vetcu a mai adăugat că pe numele femeii a fost pornit o cauză penală, aceasta fiind cercetată pentru denunțarea comiterii unei infrancțiuni grave din interes material, iar dacă vina sa va fi dovedită, în dependență de cum vor decide procurorii, femeia riscă să se aleagă cu o amendă de la 32 500 de lei la 57 500 de lei sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.

Sursa: deschide.md