• Bucuresti 5º C
    Baia Mare 8º C
    Cluj-Napoca 6º C
    Craiova 5º C
  • 1 EUR = 4.8297 LEI
    1 USD = 4.3637 LEI
    1 GBP = 5.4096 LEI
    1 CHF = 4.5656 LEI
    1 HUF = 1.3503 LEI
    1 BGN = 2.4694 LEI
    1 JPY = 4.0487 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Avocatul Poporului a sesizat CCR cu privire la ordonanța de urgenţă legată de alegerile anticipate

21 Februarie, 15:42

Avocatul Poporului a anunțat, vineri, că a decis să sesizeze Curtea Constituțională a României cu privire la ordonanța de urgență care stabilește regulile după care ar urma să aibă loc alegerile anticipate. Potrivit unui comunicat de presă, OUG 26/2020 încalcă o serie de prevederi constituţionale şi nu respectă recomandările Comisiei de la Veneţia în materie electorală.

avocatul poporului

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate referitoare la prevederile O.U.G. nr. 26/2020 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materia alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, precum şi unele măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor parlamentare anticipate, anunță instituția condusă de Renate Weber.

„Avocatul Poporului atrage atenţia, între altele, că modalitatea de organizare a alegerilor pentru Parlamentul României nu poate fi legiferată pe calea ordonanţei de urgenţă, fiind împotriva întregii arhitecturi constituţionale (voinţei Constituantei) ca modalitatea de alegere a organului "reprezentativ suprem al poporului român" să fie dată Guvernului prin delegare. Este important de spus că, în domeniul electoral, competenţa Guvernului este aceea de organizare a alegerilor şi de reglementare normativă a măsurilor care se impun în acest sens, şi nu de stabilire efectivă a sistemului electoral naţional care reprezintă un drept suveran al Parlamentului. În plus, O.U.G. nr. 26/2020 este neconstituţională, întrucât prevederile sale operează modificări în privinţa drepturilor electorale, pentru care Constituţia interzice, în mod expres, efectuarea de modificări de ordin legislativ pe calea ordonanţei de urgenţă. Este necesar, aşadar, ca modificările reglementărilor sistemului electoral să fie făcute prin lege organică adoptată în cadrul dezbaterilor parlamentare", afirmă Avocatul Poporului în excepția de neconstituționalitate ridicată.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: