• Bucuresti 12º C
    Baia Mare 10º C
    Brasov 9º C
    Cluj-Napoca 4º C
    Constanta 12º C
    Craiova 10º C
    Galati 11º C
    Iasi 10º C
    Suceava 8º C
    Timisoara 12º C
  • 1 EUR = 4.8725 LEI
    1 USD = 4.0024 LEI
    1 GBP = 5.3819 LEI
    1 CHF = 4.4931 LEI
    1 HUF = 1.3601 LEI
    1 BGN = 2.4913 LEI
    1 JPY = 3.8477 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Am crezut că mănânc viață, dar viața a mâncat din mine

11 Decembrie, 11:31

«M-a lovit, m-a învinețit, mi-am revenit, m-a zgâriat  apoi a închis ușa la cuptor când eu eram cu mâna în cuptor, m-am ars și mi-am revenit iar. Și el sare cu gura pe polițai, că nu mi-a făcut nimic! Și polițaiu  nu știe ce să mai creadă...»

violenta impotriva femeilor

 

«Ea a fost întotdeauna  sprijinul meu. De câte ori a dat în mine, s-a pus între noi și nu i-a dat voie să mai dea. L-a luat de mână... tati, nu, tati nu, când m-a luat și m-a strâns de gât,...»

E greu. În gât îți rămân vorbele astea, când le-auzi. E greu să le rescrii și să scoți time-coduri din astfel de testimoniale. Lucrez la un documentar în care o echipă încearcă să decripteze care ar putea fi cele mai potrivite lucruri ce pot fi de ajutor acestor femei, în situații limită... În astfel de situații.

Nu e înaltă, nici minionă. O femeie încă frumoasă, dar cu ochii foarte triști. Am observat la toate, cele din fața mea deși, diferite, mult neasemănătoare, ochii sunt aceiași. La toate au forma, sunt deformați, vroiam să zic, despre ochi, că au forma aceea..., luată din cauza plânsului mult prea des și degeaba, când ochii se chircesc de durere și neputință. Cu ochii ăia, așa, m-au privit și au încercat să facem conversație, la început, când m-au văzut cu camera de filmat, însoțită de un bărbat. Niciodată, un bărbat, nu fusese de față, la întâlnirile în care ele vin  să verse tot amarul. Care amar? De fapt, vin la întâlniri programate, pentru că o altă echipă de femei preiau ce aud și fac într-un fel în care,  lucrurile să se miște mai departe...

La minutul 00:58, în lacrimi, Miruna spune mai departe, despre Poliție, despre bătăi și despre viața ei. «Da, a avenit repede, Poliția, că e secția aproape. Că, unul dintre cei doi a luat-o într-o cameră, pe fată în dormitor și a stat de vorbă cu ea și copilul a zis că nu e adevărat, că n-a dat în mami, doar s-au certat. Ea îl iubește foarte mult, cu chestia asta mă confrunt, pentru că nu reușesc să o fac să înțeleagă că... (pauză) nu e viață, lângă tati. Așa.»

01:14 « El joacă la jocuri de noroc și tot ce ia, dă acolo. Eu singură mă lupt cu datoriile iar ea nu vrea să mă înțeleagă că nu mai pot. Am cerut ordin de protecție, a început să plângă, că dacă nu-mi retrag ordinul de protecție, (aici înțeleg cu greu, cu glas chinuit spune concis), eu, pentru ea, nu mai exist, și..., m-am gândit la ce-i mai rău. Pentru că e clasa a șaptea, pentru că nu vreau să-mi ajungă să facă alte lucruri, să-mi plece de-acasă.»

Este pentru prima dată când mă întâlnesc cu ... victime ale violenței domestice (?! ) cum sunt ele, numite. Fac parte dintr-o echipă ce susține o campanie de advocacy și gestionez o serie de informații care trebuie să ajungă la presă. Presa, în cea  mai mare parte a ei, dacă nu filmează un cadru cu un ochi învinețit sau măcar o vorbă dulce, de-aia, de pe vremea Adrianei Bahmuțeanu, nu dă nicio știre. Și-uite așa, mi-am amintit de calendarul scos de Pirelli pentru 2016, calendar al căror editori au cutezat să arate femei deștepte, artiste sau sportive, cu operă și cu multă sudoare în viața asta, în spate.

Poate, undeva, pe la minutul doi și ceva am realizat că aceste femei, din fața mea, când încep să vorbească despre viața lor, se transfigurează. Despre Miruna, am crezut că-i puștoaică, abia apoi mi-a spus că are treizeci și opt de ani, două fete, două locuri de muncă și infinite bătăi la activ, noaptea, când o prinde liberă de sarcini, bărbat' su, prin casă. Oare când o fi avut timp pentru toate astea, femeia al cărui sincron trebuie să-l rescriu, acum?!

Alegerile ei, de viață, genul acesta de alegeri, m-au pus pe gânduri pentru că, dintotdeauna am încercat să îmi explic de ce nu lasă totul în spate, ca să plece, o astfel de femeie și, mai ales, de ce alege să împartă casa cu un bărbat care o bate sistematic, din nimic. Încerc să înțeleg dacă e inerție sau stoicism, doza de pasivitate pe care încearcă să o justifice acest om în propriu-i comportament.

02:04 Mi-am retras ordinul de protecție obținut cu greu, cu condiția să facă consiliere psihologică și fata. Să facem toți patru.

Deduc faptul că cea mică, de șapte ani, era deja, inclusă în proiect, și-i smulsese și lui acceptul de a veni la psiholog. 02:20 A fost de acord, până mi-am retras ordinul de protecție. Și acum nu mai vor.

Miruna nu mai poate. Începe Ana. Firavă, candidă, nici nu îți dai seama că puțin mai are până la patruzeci și șase de ani. Scriu ce zice ea. Ajung la momentul în care povestește cum o pune polițaiu' să povestească, atunci când vine după ce sună ea, noaptea, după miezul nopții. Cam ăsta-i momentul în care încep să le bată, nu știu de ce, mulți, dintre ei. Probabil că atunci sfârșește, nevasta programul de la muncă, poate și cel de-al doilea serviciu, cum are, Miruna, termină cu mâncarea, cu pachetul de școală, de a doua zi, termină să și calce cu grijă, frumos, cămășile, a lui, prima, obligatoriu, și poate că atunci se eliberează și e numai bună de bătut.

03:03 M-a lovit, m-a învinețit, mi-am revenit, m-a zgâriat  apoi a închis ușa la cuptor când eu eram cu mâna în cuptor, m-am ars și mi-am revenit iar. Și el sare cu gura pe polițai, că nu mi-a făcut nimic! Și polițaiu  nu știe ce să mai creadă.

03:36 Alta, nu o prind cu camera, se aude, doar din off : asta e problema, că nu sunt martori. Și eu, de asta m-am lovit. Miruna continuă: când cer martori, la tribunal și martorii sunt vecinii și nu vor să se bage. Eu am reușit să divorțez, anul trecut, dar...

Surâde, am senzația că are chef de glume, pentru că, aproape râzând, privește în cameră și întreabă «încep poveștile?! »

Vine la consiliere pentru că are nevoie. Așa a fost inclusă în grupul de beneficiare al Asociației Anais, ca Ana și ca celelalte femei adunate aici, după orele de program. Se întâlnesc o dată pe săptămână ca să comunice despre trauma prin care trec sau să verse puțin din plinul adunat în mult prea mult timp. Însă, cel mai important, pentru că nu toate au reușit să și divorțeze, se adună pentru a afla de ce pârghii legislative dispun, ca să țină la distanță fie câte-o palmă, fie vergeaua de la jaluzele, cum povestește mai târziu, Irina, sau pumnii și picioarele de care povestește Magda, pe la minutul 09:17

Ele își cunosc, în mare parte, poveștile, una, alteia, dar acum narează cu prospețime despre bătăi, pentru că eu, operatorul și managerul de proiect, Mihaela Săsărman, le vedem pentru prima dată. Urmează, în câteva zile, o întâlnire cu șefi din Poliție, cu judecători, procurori și mulți alți oameni ce pot face să funcționeze un mecanism ancrasat și nepregătit să funcționeze pentru a proteja o victimă care, de cele multe ori e mamă și unic întreținător de minori și de întreaga gospodărie.

Ana începe cu începutul.  Începutul poveștii care i-a și terminat tinerețea. La minutul 04:07 își amintește de măritiș. E chiar frumoasă! Dacă n-ar fi cearcănele alea, de plâns pe tăcutelea, înfundat, de după miezul nopții, când nu trebuie să audă copiii, ar fi potrivită chiar și de reclame.

Da, îmi vine o idee. Femeile-astea, doișpe dintre ele, pot să ajungă, fără probleme, într-un calendar de perete. De ce creativul lui Pirelli a îndrăznit să le pună pe Patti Smith, pe Yoko Ono, Tavi Gevinson sau Serena Williams și nu niște slăbături din alea, trase prin inel, într-un calendar despre care se spune că este unul dintre cele mai faimoase publicaţii din lume? De obicei, este alcătuit din creaţii fotografice care includ unele dintre cele mai în vogă fotomodele, însă anul ăsta, pur și simplu s-au hotărât să facă ceva diferit. În loc de imagini cu femei din industria modei sau a filmului, s-au gândit la femeile influente.

Pe Ana, cea cu mâna prinsă-n cuptor, dar bine tratată, că nu se mai vede nimic acolo, poți s-o faci un aprilie, pentru că vorbește primăvăratec când își amintește de nunta ei și de faptul că a crescut odată cu fețița pe care a născut-o la douăzeci de ani. Iar ea, fetița, a crescut în bătăi. Primăvăratica a încercat să explice celorlalte (ea credea ce fusese singura care se bucurase te tratament!), că fostul ei soț nu a muncit. Se întoarce și spune peste umăr, de parcă trebuia să le pregătească pe celelalte să audă ceva nemainîntâlnit, da, «că există bărbați cărora nu le place să muncească...» La 04:32.

În trei secunde începe Irina. «Au trecut niște ani și am crezut că sunt vinovată, că nu știu să mă port, că nu sunt o soție bună, că am greșit eu undeva. Îmi zicea mama, că ai făcut tu ceva, nu știu ce, dar ai făcut... Suspină. Și, ajunsesem să cred că sunt nimic. Când mă bătea, îmi spunea că n-ai nicio putere, n-ai ce să-mi faci! Și, dacă-mi vei face  ceva, te bat de te omor și rămâi acolo, lată, jos! »

Bătută, lată, într-un calendar. Asta, chiar ar fi o idee. O idee proastă, desigur. Îmi mărturisea, într-un interviu, un alt manager de proiect, că prima întrebarea a reporterului, este, dacă nu cumva are pe cineva proaspăt bătut, să se vadă vânătaia, care să și vorbească la cameră?!

La 15:06 aflu că a trăit așa șaisprezece ani, ultimii, încuiată în dormitor. Pe Irina o văd o toamnă, de mamă-mamă! Are culoarea părului cum este a frunzelor, după ce cad. Și are privirea mai uscată. Mai încercănată și mai absentă. La 05:24 își amintește cum horcăia dincolo de ușă, că, «dacă sparg ușa, intru peste tine și te omor»! Îi era frică și rușine să spună. Părinții, când și-au dat seama, îi spuneau: «ce să-i faci, mamă, lasă-l și tu în pace, pleacă din fața lui. Sau, mai râzi și tu la el, când te bate, că poate crede că te uiți urât! »

Irina nu e bună de toamnă, pentru că zâmbește în timp ce povestește și-i curg lacrimi. E numa bună de-o ploaie. De-aia, de-ți intră în oase... Paisprezece ani a bătut-o. Iar calvarul cu soțul ei a luat sfârșit abia când a aflat că are cancer.  A stat în spital, a fost operată, iar când a revenit acasă, primul lucru pe care l-a făcut, de dor, bărbat-su, a luat vergeaua de la jaluzele și a bătut-o cu ea. A bătut-o măr, cum zice Irina... Mai zice, pe la minutul 07:18  «Când m-am măritat, am crezut că mănânc viață, dar viața a mâncat din mine... »

Adolescentă de-acum, fata a plecat de-acasă și s-a mutat la o prietenă, pentru că nu a mai putut suporta. Ea trebuie să reînvețe, pentru sine, dar și pentru restul vieții ei, că iubirea nu lasă, niciodată, vânătăi. Trebuie să reînvețe să fie limpede și senină în prezența unui bărbat și că, dacă adie vântul puțin, nu toți știu să încălzească o femeie băgându-i mâna în cuptor, ci cu propria-i haină, lăsându-se pe sine dezbrăcat. Iar Ana, Irina, Miruna și încă alte 40 743 de victime, nu trebuie să reînvețe să trăiască în tihnă și fără frica cu care s-au obișnuit.

Îmi este foarte greu să înțeleg aceste lucruri, îmi este greu să și vorbesc despre ele. Am aflat că în 2014, în România, au fost 40.745 de sesizări de violență în familie, primite la Direcția pentru apelul unic de urgență 112.

Am realizat un montaj din testimonialele acestor femei, montaj prezentat luni, 7 decembrie, în cadrul unui eveniment public la care s-au discutat o serie de propuneri de modificări legislative pentru siguranța femeilor victime ale violenței. Rețeaua organizațiilor ne-guvernamentale cu activitate în domeniul prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor (Rețeaua VIF) a lansat, cu această ocazie un studiu cu privire la implementarea ordinelor de protecție pentru victimele violenței în familie și aplicarea altor prevederi din Codul Penal ce vizează violența domestică și violența sexuală.

Studiul are la bază datele oficiale de pe portalul instanțelor din România (http://portal.just.ro) și din scrisorile de răspuns la solicitarea de date cu privire la violența în familie și violența sexuală adresată inspectoratelor județene de poliție, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii.

Din analiza acestor date reiese că, în prezent, emiterea de către instanțe a unui ordin de protecție pentru victima unei violențe în familie durează, în medie, 30 de zile, cu 7 zile mai puțin decât la începutul anului 2014, dar în continuare prea mult pentru a asigura protecția imediată a victimelor. Din totalul de 1771 de cereri de emitere a unui ordin de protecție, depuse în perioada oct. 2014-martie 2015, cele mai multe, 91,8% au fost solicitate de femei. Doar 41% din cererile depuse au fost admise de judecătorii. Cele mai multe cereri au fost depuse în București, 272 de cereri iar cele mai puține în județul Harghita, în număr de 7. Evacuarea agresorului din locuință a fost decisă în 112 cazuri iar în 6 cazuri, instanța a obligat agresorul la predarea armelor. În 64 de cazuri s-a recomandat participarea agresorului la un program de consiliere.

Din interviurile luate la 7 secții de poliție din țară a reieșit că nu există o procedură unică de punere în executare a ordinului de protecție la nivelul Poliției. Numărul de cauze constituite în urma încălcărilor ordinelor de protecție la nivelul inspectoratelor județene de poliție a fost de 35 pentru agresori bărbați și 1 pentru agresori femei în 12 inspectorate județene de poliție și o secție din București.

Una din principalele propuneri a vizat introducerea în legislație a ordinului de protecție de urgență pentru victimele violenței domestice, emis la 24 de ore de la constatarea faptei de către poliție. O altă propunere discutată s-a referit la mutarea procedurii de emitere a ordinului de protecție din civil în penal, pentru a asigura judecarea cu celeritate și protecția imediată a victimelor. Propunerile urmează să fie discutate în cadrul unui grup de lucru constituit la nivelul Consiliului General al Magistraturii.

Fac advocacy pentru ele dar, din păcate nu și calendare! Dar, aș face! Pentru acei reporteri care întreabă atunci când sună la asociație, după câte-o femeie proaspăt bătută, să dea un interviu, să ia și să-și atârne la masa de lucru, prin redacție, câte-un calendar, din ăsta... Și ele sunt frumoase, iar cu puțin photoshop dispar cearcănele alea, recognoscibile , care spun mut despre nopțile nedormite și plânse...

Ei, și nu doar ei, să-și pună câte-un calendar ca să se uite de fiecare dată la câte-o femeie de-asta, bătută bine după după operație, că nu doar Pirelli poate să promoveze femeile influente, ci și eu, pe stoicele din România, pentru că legislația chiar trebuie să suporte modificări care să nu îngăduie să se mai întâmple lucruri... Unul dintre aceste lucruri ar putea fi chiar și mutarea procedurii de emitere a ordinului de protecție din civil în penal, pentru judecarea cu celeritate și o protecție imediată. E ok, societatea civilă, se aude?! Se vede bine? Intră vânătaia în prim-plan?!

Camelia Moise

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: