• Bucuresti 12º C
    Baia Mare 10º C
    Brasov 9º C
    Cluj-Napoca 4º C
    Constanta 12º C
    Craiova 10º C
    Galati 11º C
    Iasi 10º C
    Suceava 8º C
    Timisoara 12º C
  • 1 EUR = 4.8735 LEI
    1 USD = 4.0875 LEI
    1 GBP = 5.4471 LEI
    1 CHF = 4.5081 LEI
    1 HUF = 1.3462 LEI
    1 BGN = 2.4918 LEI
    1 JPY = 3.9287 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Alfred Simonis a reacţionat după ce negocierile dintre PNL şi USR PLUS au eşuat

23 Octombrie, 20:32

Liderul PSD Timiş, deputatul Alfred Simonis, a reacţionat, vineri, după ce negocierile dintre PNL şi USR PLUS au eşuat. Simonis spune că este un teatru absurd, iar Alin Nica şi Dominic Fritz se comporta ”ca nişte copii care îşi dispută jucăriile la groapa cu nisip din parc”.

simonis

”Teatrul absurd pe care îl jucaţi de câteva zile este o palmă grea pentru timişorenii care v-au acordat încrederea. Este incredibil cum, în timp ce Timişoara a intrat în scenariul roşu, dumneavoastră continuaţi să vă certaţi pe funcţii şi să vă comportaţi ca nişte copii care îşi dispută jucăriile la groapa cu nisip din parc.

Conduita pe care o aveţi denotă imaturitate politică, dar şi dispreţ pentru toţi cei care se gândesc acum la lucruri mult mai importante decât o gâlceavă pe funcţii cu iz de telenovelă. Domnilor Nica şi Fritz, vă transmitem un apel la raţiune. Vă cerem să puneţi sănătatea oamenilor pe primul loc, să vă ocupaţi de problemele impuse de pandemie, dar mai ales să vă ocupaţi de guvernarea locală cu seriozitate şi fără orgolii şi interese care dăunează grav oraşului şi judeţului.

Cum credeţi că se simt oamenii care v-au acordat votul şi care acum văd circul ieftin pe care îl faceţi? Dintre aceştia, unii sunt în situaţia de a rămâne fără loc de muncă, iar alţii tremură de grija zilei de mâine. Preocupaţi-vă, domnilor, să începeţi treaba şi să munciţi pentru cetăţeni! Pandemia nu aşteaptă să vă încheiaţi meciul, iar timişorenii merită toată atenţia, dincolo de funcţii, orgolii, negocieri sau interese!”, a scris Simonis pe Facebook.

Liderii PNL şi cei ai USR-PLUS din judeţul Timiş nu au reuşit să ajungă la o înţelegere în privinţa guvernării locale, cele două părţi nu s-au putut înţelege în privinţa funcţiilor de viceprimari în Timişoara şi de vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean Timiş. Liberalii s-au arătat deranjaţi şi de declaraţiile deputatului USR Cătălin Drulă care a precizat, în urmă cu o zi, că partidul său negociază proiecte, nu funcţii.

Ulterior, primarul ales al municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a declarat că este dispus să facă o alianţă chiar şi cu PSD sau Pro România, pentru majoritate în Consiliul Local Timişoara.

Vineri, Alin Nica a semnat protocolul în cadrul ueni conferinţe de presă şi a declarat că îl aşteaptă şi pe Dominic Fritz să facă acelaşi gest până luni.

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: