• Bucuresti 14º C
    Baia Mare 17º C
    Brasov 11º C
    Cluj-Napoca 16º C
    Constanta 11º C
    Craiova 16º C
    Galati 13º C
    Iasi 14º C
    Suceava 12º C
    Timisoara 20º C
  • 1 EUR = 4.7607 LEI
    1 USD = 4.2327 LEI
    1 GBP = 5.5053 LEI
    1 CHF = 4.1761 LEI
    1 HUF = 1.4879 LEI
    1 BGN = 2.4341 LEI
    1 JPY = 3.7834 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Alexandru Vakulovski // Game of Thrones moldovenesc

16 Aprilie, 08:30

Săptămâna aceasta a revenit cel mai scump și cel mai vizionat serial din lume – Game of Thrones. Primul episod din ultimul sezon deja poate fi găsit pe internet și e difuzat la HBO. Game of Thrones înseamnă revoluție în televiziune, dar și în vânzarea de carte, autorul, George R. R. Martin fiind unul dintre cei mai bogați scriitori în viață.

Game of Thrones

Urmărind presa din Moldova, poți vedea la început de săptămână două feluri de știri: a revenit Game of Thrones și negocierile dintre partide continuă. La Game of Thrones, culmea, e clar – vom avea parte de măcel, de o luptă crâncenă nu doar între regate, ci între vii și morți, între bine și rău. George R. R. Martin deja ne-a obișnuit cu întorsături neașteptate, nimeni nu se miră dacă Jon Snow moare, apoi învie ca să-și continue lupta.

Și politica moldovenească este în acest moment un fel de Game of Thrones, doar că cu un buget mai mic și rezultatul nu e atât de spectaculos. Partidele parcă mai încearcă să negocieze, deși senzația e că nunta s-a terminat. Dodon, după ce i-a pus pe politicienii câștigători la masă, după câteva drumuri la Moscova, nu mai încearcă să joace independența sa, nu o mai face pe președintele tuturor. Din contra, după congresul socialiștilor a apărut în fața jurnaliștilor ca un purtător de cuvânt al partidului. Cam cum era până nu demult Ion Ceban. Imediat după alegeri el vorbea de câteva scenarii, de care s-a ales praful după discuțiile pe care le-a avut la Moscova, acum a rămas doar varianta alianței (sau găsiți alt sinonim) cu ACUM.  Liderul neformal al socialiștilor are un rol de regina Cersei din Game of Thrones, el s-ar alia ca să câștige, înșelându-și aliații. Pentru că e clar că s-ar duce pe apa sâmbetei direcția proeuropeană a Moldovei. Învingători vor ieși „morții”.

Mai grav e că nu vedem în politica moldovenească nici un Jon Snow. Nici măcar un Zelenski, ca la ucraineni. Ai noștri par cam toți de “după Zid” sau sunt indeciși. Ușor-ușor, politicienii moldoveni încep să se pregătească de alegeri anticipate. Amânarea e arma moldoveanului.

La alegerile anticipate în mod normal lucrurile nu s-ar schimba prea tare. Asta în cazul dacă de undeva din neant nu ar apărea vreun Jon Snow. Sau măcar un pitic, un Tyrion Lannister.  Cam asta e situația în Game of Thrones moldovenesc.

Sursa: deschide.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: