Din nefericire, știm pe propria piele. Până și la alegerile anticipate de acum, generoșii cântăreți ruși cică au venit să cânte gratis pentru cauza socialistă!

Sigur că gratis, nu există nici o îndoială. De hacking ce să zic? Discuția privată dintre Andrei Năstase și mama sa a apărut peste tot chiar înainte de primul tur al alegerilor, dar se pare că nu a obținut rezultatul dorit.

Trollingul e însă arma pe care mizează în primul rând Ivan Ceban și sfătuitorii săi filoruși în lupta pentru fotoliul de primar al municipiului Chișinău. Zi de zi el organizează cică dezbateri cu Năstase, doar că până la urmă „se dezbate” singur, înconjurat de socialiști.

Din singurătatea lui mult prea zgomotoasă însă, cum ar spune Hrabal, el vrea să câștige voturi. Ceban, pe modelul Dodon, vorbește adresându-i-se lui Năstase fără Năstase de față. Cred că un doctor psihiatru ar fi foarte nimerit pentru a-i aprecia efortul.

Dar cum există bani, nu puțini, deși în declarații lucrurile nu stau așa, Ceban îl trollează pe Năstase și prin panourile electorale din tot orașul. Sunt atât de multe panouri electorale, că ai spune că doar Ceban vrea să fie primar. Dar e “tăt legal”, ne asigură socialistul. O fi Năstase fraier, dacă nu-și face și el mai multe panouri, altfel nu înțeleg.

De fapt, dacă prețul închirierii panourilor publicitare ar fi atât de mic ca în declarații, cred că în Chișinău nu s-ar mai scrie sms-uri, toți și-ar trimite mesaje de câțiva metri: Artiom, mergi la fotbal?

Ultimul mesaj al lui Ceban de pe panourile electorale este desigur trolling: „Andrei, nu fugi de dezbateri. Vino fără frică. Să fie primar cel mai profesionist dintre noi”. În primul rând, de la un candidat la primărie ne așteptăm măcar la puțină diplomație, nu la bădărănism.

Nu „Andrei”, ci „domnule Năstase”. Apoi nu ne interesează lupta dintre cocoși, ci, mai degrabă, cine va face mai mult bine pentru Chișinău. Nu știu cât îl irită mesajul pe președintele Platformei DA, dar pe noi ne deranjează.

După părerea mea, Năstase face bine că nu-i răspunde lui Ceban. Ar însemna să coboare, chiar dacă au fost cândva vecini de “orășele protestatare”.

Sursa: deschide.md