După ce Dodon l-a prezentat pe candidatul Ivan Ceban la Festivalul Familiei (căci, într-adevăr, există familie și există familie socialistă, în care Igor îl poate lua de mânuță pe Vanea), acum au împânzit tot Chișinăul cu panouri, ca nu cumva cineva să nu le prindă mesajul.

Iar mesajul e: uite cât de rău, groaznic e în ultimii nouă ani, de când au venit proeuropenii la putere.

Problema e nu că îi critică pe cei de la putere, asta e firesc, dar că își bagă piciorul în direcția europeană a țării. Judecând după logica lor strâmbă, acum nouă ani era extraordinar în Moldova! Umblau câinii cu colacii în coadă și curgeau râuri de lapte și miere. De parcă noi am fi proști și nu ne-am aminti cum era pe timpul babacului Voronin.

Dar dacă oricum suntem provocați de materia cenușie a socialiștilor, atunci să ne amintim. Oare Dodon nu era atunci ministru al economiei? Ba da! Oare nu el e ăla care a dat sanatoriul Moldova din Odesa ucrainenilor pentru zâmbetul lor frumos? Da, atunci exista o mare iubire între Dodon și Voronin, mai mult, milițianul era un idol pentru comunistul Dodon care a descoperit mai târziu socialismul, de dragul funcțiilor înalte.

Nu o fi acum extraordinar în Moldova, dar măcar poți ieși din țară cu pașaportul, fără viză. Acum nouă ani moldovenii adunau 4000 - 5000 de euro și-i dădeau cuiva care le promitea că-i va duce în Italia. Oamenii erau atât de disperați, încât uneori credeau că sunt la Roma, dar de fapt erau lăsați prin suburbia Chișinăului. Era atât de bine acum nouă ani, că dacă un polițist te lovea din senin pe stradă știai că asta e, n-ai noroc, nimic altceva.

Totul era cenușiu în Moldova lui Voronin. Speranța moare ultima, dar nimeni nu mai spera ceva bun atunci. Acum mai sperăm măcar că europenii îi vor forța pe politicienii noștri să nu mai fure, să gândească, să facă reforme, dar atunci aveai impresia că pe nimeni nu interesează țara noastră, în afară de armata rusă din Tiraspol.

În fine, mi-am amintit, mulțumesc pentru exercițiu, nu mai vreau așa ceva. Am avut un 7 aprilie sângeros la Chișinău, e destul.