• Bucuresti 13º C
    Baia Mare 11º C
    Brasov 8º C
    Cluj-Napoca 11º C
    Constanta 10º C
    Craiova 12º C
    Galati 12º C
    Iasi 12º C
    Suceava 10º C
    Timisoara 13º C
  • 1 EUR = 4.7607 LEI
    1 USD = 4.1939 LEI
    1 GBP = 5.5509 LEI
    1 CHF = 4.1976 LEI
    1 HUF = 1.5218 LEI
    1 BGN = 2.4341 LEI
    1 JPY = 3.7598 LEI
  • Login
CELE MAI NOI | CELE MAI VIZIONATE | JURNALE
Ultimele stiri:  
= JURNALE =

Agenția +18. Grijile antipornografice sau la straja bunelor moravuri din R. Moldova

14 Ianuarie, 16:11

Fost polițist, Valeriu Verbițchi, stă de opt ani la straja bunelor moravuri din R. Moldova, în calitate sa de director al Agenției de Stat pentru Protecția Moralității.

+18

Instituția pe care o conduce, creată de comuniști în 2001, oferă autorizații cluburilor de striptease și sex shop-urilor, interzice minorilor lectura romanelor Lolita și Cinzeci de umbre ale lui Grey, oferă expertiza materialelor cu conținut obscen, are grijă să nu apară pornografie la televizor.

Chiar dacă nu prea am auzit despre agenție în ultimii ani, aceasta lucrează, ca plugarii, în sudoarea frunții (cu doar trei angajați!), pe denivelatul tărâm al combaterii pornografiei și violenței.

Agenția nu aplică amenzi, pentru că nu este doar un agent constatator. Amenzile sunt apanajul poliţiei şi al altor „organe competente”. În schimb, funcționează ca un organ consultativ. Totodată, dacă cineva vrea să deschidă un sex-shop sau colea un club de striptease, ori să vândă un roman erotic, în stare să Martorilor lui Onan, trebuie să ia pentru asta autorizație de la Agenție...

Valeriu Verbițchi, directorul Agenției de Stat pentru Protecția Moralității

Benzi desenate hentai

Dacă legislația cu privire la bunele moravuri este încălcată, Agenția se poate autosesiza sau poate fi sesizată. Apoi aceasta va convoca consiliul de experți de pe lângă Agenție, care va examina materialele și va trimite un raport către Poliție, Procuratură sau Protecția Consumatorului. Acestea vor iniția acțiunile punitive.

Pe site-ul instituției se află lista cu membrii consiliului de experți, nouă la număr. Aflăm însă că trei dintre experți şi-au dat între timp duhul, alți trei au plecat, consiliul fiind la ora actuală suma restului.

Cel mai recent material la expertiză a venit de la Centrul pentru combaterea infracțiunilor informaționale. Este vorba despre niște ilustrații hentai (benzi desenate japoneze, cu conținut erotic) care au fost expediate prin Wiber unui minor. Părinții acestui minor au sesizat organele de drept, iar Agenția va convoca în curând consiliul de experți, ca să decidă dacă acele benzi desenate conțin pornografie.

Agenția vrea o campanie de informare

Când a devenit director al Agenției pentru Moralitate, Valeriu Verbițchi a încercat să limiteze accesul minorilor la site-urile pornografice. A chemat atunci juriștii celor mai importanți provideri din Republica Moldova, ca să vadă cum este posibil acest lucru. „Am vrut să introducem un filtru de blocare pe vârstă. Atunci mi s-a explicat că niciun provider de internet nu face contract cu minori, ci cu părinții acestuia. Ei sunt responsabili de instalarea acestor filtre. Vreau să facem o campanie de informare pe teritoriul țării ca să explicăm părinților cum să pună filtre de acces la site-uri porno. Din păcate, nu avem bani pentru asta”, a s-a plâns Verbițchi. Apropo, unii provideri au un serviciu suplimentar contra cost care permite părinților să acceseze site-urile porno cu ajutorul unei parole speciale pe care o au doar ei.

Lolita +18

La agenție ajung și opere artistice: filme și romane. Filtrul moralității a trecut pelicula dedicată evenimentelor din 7 aprilie 2009, „Ce lume minunată”. Librăriile aduc cărțile „deșănțate”, iar chioșcurile de presă – jurnalele cu conținut mai picant. Expertizarea au trecut-o asemenea cărți cum ar fi „50 de umbre ale lui Grey”, „Lolita” lui Vladimir Nabokov (roman clasic al literaturii universale), „Biblia sexului” și „Kamasutra”. L-am întrebat pe Verbițchi dacă a ajuns la ei și „Pizdețul” lui Alexandru Vakulovski. Funcționarul a spus că nu a auzit de acest titlu, dar se va informa neapărat și, în caz de necesitate, se va și autosesiza. Titlurile amintite mai sus nu sunt interzise spre vânzare. Ele sunt plasate în librării pe un stand aparte, iar librarul are dreptul să ceară buletinul tânărului care vrea să le cumpere, pentru a se asigura că are 18 ani.

Cărțile interzise minorilor - Paulo Coehlo și Vladimir Nabokov

„Striptease este numai în Chișinău!”

Valeriu Verbițchi arată o autorizație pentru un bar cu striptease. În mapă se află un CD cu „programul artistic” al barului. Consiliul agenției a examinat minuțios acest program și a decis să ofere autorizație barului. De altfel, localurile cu program de striptease sunt obligate să prezinte Agenției înregistrările fiecărui show. Scenariul show-ului va fi prezentat în formă scrisă. Verbițchi consideră că asemenea aprobare trebuie să obțină toate cluburile în care femeile dansează la tejghea, chiar dacă e vorba de dansurile Go-Go. „Dansatoarea poate fi absolut goală și să danseze decent sau să fie îmbrăcată, iar dansul să fie obscen. De aceea este formată această comisie, care face distincția. Cu mare ce greu, la insistența mea, în lege a fost introdusă noțiunile de pornografie și erotică”, spune Verbițchi.

Aflăm că în Chișinău sunt trei striptease baruri. Valeriu Verbițchi a cerut organelor de drept să-l informeze despre alte strip-cluburi din teritoriu, însă polițiștii i-au spus că în republică nu există așa ceva. Valeriu nu i-a crezut, dar nici nu a mers în alte orașe să cerceteze situația: nu are nici bani, nici timp pentru asta. „Striptease numai în Chișinău este!”, râde bărbatul.

Autorizație pentru club de strip-tease

O școală de sex la Ciocana

Agenția oferă autorizații și sex-shop-urilor. Acestea aduc în fiecare an lista de produse spre aprobarea consiliului. Procedura trebuie repetată anual, deoarece și jucăriile devin tot mai sofisticate. „Ne deplasăm și la fața locului, verificăm condițiile, să nu fie acces pentru persoane minore, să nu vândă pornografie, să nu fie reclamă vizibilă și le emitem autorizația”, spune Valeriu. La Chișinău sunt cinci sex-shop-uri, iar la Bălți, două.

O firmă care are un sex-shop în sectorul Ciocana a vrut să deschidă o filială a unei școli de sex din Rusia. Agenția nu le-a emis autorizație din simplul motiv că legal nu are o asemenea împuternicire și i-a trimis pe administratorii firmei la Ministerul Educației. „Anul trecut ei au activat, anul ăsta nu știu ce fac. Eu nu am competențe de emite autorizații școlilor”, a spus Verbițchi.

Fără sorți de izbândă s-a soldat și intenția unei firme de a pune pe roate serviciul de sex la telefon, din simplul motiv că nu a putut să demonstreze cum va limita accesul minorilor la acest serviciu.

Fără porno autohton

Au fost încercări de a deschide studiouri de filme porno. „Au venit la mine niște oameni, niște avocați ca să afle dacă e posibil să emitem autorizație pentru filme porno. Le-am spus – filme erotice nu sunt o problemă, filmele porno nu pot fi nici produse, nici comercializate pe teritoriul Republicii Moldova”.

În Republica Moldova sunt interzise și video-chat-urile. Cu toate acestea, Agenția primește de la MAI multe materiale pentru expertizare cu conținut video-chat. Nici saloanele de masaj erotic nu au undă verde. „Video-chatu-ul este prostituție online. Masajul erotic tot prostituție e. Saloanele de masaj ne-au spus că la ei nu se întrețin rapoarte sexuale, că ei doar ejaculează... Da, nu-i raport sexual, dar este un act sexual contra plată! Masajul este prescris de medic, e o procedură medicală. Dacă nu e prescris de medic și presupune un act sexual contra plată, e prostituție!”, spune Verbițchi.

Funcționarul își aduce aminte cu regret de Poliția Moravurilor care a fost lichidată acum patru ani și cu care Agenția a lucrat fructuos. Acum, de chestiunile mai deocheate trebuie să se ocupe sectoristul căruia de cele mai dese ori nu-i arde de aşa ceva.

Au fost și propuneri privind legalizarea prostituției. „Niște persoane care au un șir de cluburi de noapte au pus problema privind legalizarea prostituției și chiar a pornografiei. Nu sunt contra, dar, luând în considerare că 98% din populația noastră este ortodoxă, acest lucru este imposibil! Este prea devreme, poate peste vreo 10 ani vor putea fi făcuți primii pași”, explică Verbițchi.

Agenția a anunțat recent un concurs pentru suplinirea celor două locuri vacante. Bugetul anual al agenției este de 500.000 de lei, cheltuieli de sediu, salarii și logistică.

Sursa: deschide.md

Daca ti-a placut articolul, urmareste agentia de stiri rnews.ro pe facebook
Alte articole: